Există oameni care nu doar parcurg etapele unei cariere, ci le transformă în trepte de zidire pentru cei din jur. În prag de mai, comunitatea educaţională din Republica Moldova îşi îndreaptă gândurile către un coleg care a învăţat să scrie istoria nu doar la tablă, ci şi în paginile mari ale mişcării sindicale: Ghenadie Donos, preşedintele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei (FSEŞ).
Drumul său a început sub semnul muzei Clio. Ca profesor de istorie, Ghenadie Donos a înţeles devreme că prezentul nu poate fi construit fără o înţelegere profundă a valorilor şi a respectului faţă de cel de lângă tine. Această dragoste pentru disciplina sa s-a transformat, ulterior, într-o misiune administrativă la Soroca, unde, în calitate de şef al Direcţiei Educaţie, a cunoscut direct „pulsul” şcolii: grijile directorilor, speranţele tinerilor specialişti şi provocările cotidiene ale dascălului din teritoriu.
Această experienţă la „firul ierbii” a rămas busola sa şi la Chişinău. Cei care îl cunosc ştiu că în spatele discursului ferm de la masa negocierilor se află întotdeauna vocea colegului care ştie ce înseamnă efortul de la catedră.
Şase decenii de echilibru
Data de 4 mai nu este doar o cifră în calendarul personal, ci un moment de bilanţ şi de recunoştinţă. Împlinirea celor 60 de ani îl găseşte pe Ghenadie Donos într-o etapă a deplinei maturităţi profesionale, unde vigoarea acţiunii se împleteşte firesc cu înţelepciunea acumulată în decenii de muncă. Pentru preşedintele FSEŞ, sindicatul nu a fost niciodată o simplă structură, ci o tribună de la care a luptat pentru demnitatea fiecărui pedagog.
Un gând de preţuire
Pentru cititorii săptămânalului „Făclia”, Ghenadie Donos rămâne omul dialogului. Într-o lume a schimbărilor rapide, el a ales să fie un pilon de stabilitate, pledând mereu pentru ideea că investiţia în profesor este singura garanţie pentru viitorul unei naţiuni. La acest frumos popas aniversar, îi dorim să rămână acelaşi spirit neobosit, să aibă parte de sănătate şi de bucuria de a vedea roadele luptei sale în bunăstarea colegilor de breaslă.
La mulţi ani binecuvântaţi în serviciul Educaţiei!
Despre educaţie, demnitate şi responsabilitate: un destin sindical născut din vocaţie
● Interviu cu Ghenadie DONOS, preşedintele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei
– Domnule Ghenadie Donos, porniţi din profesia de profesor de istorie. Cât din acea identitate de pedagog se regăseşte astăzi în stilul dumneavoastră de lider sindical?
– Formarea mea ca profesor de istorie la Universitatea de Stat din Moldova, în anii ’85-’90, a avut un impact decisiv. Facultatea de Istorie era atunci un adevărat laborator de idei şi valori, o comunitate academică aflată în luptă constantă cu „vechiul regim” pentru afirmarea identităţii naţionale şi a principiilor democratice. Istoricii au, prin vocaţie, un simţ acut al dreptăţii sociale. Aceste repere au influenţat modul în care am abordat munca sindicală. Când au venit anii ’90, cu salarii achitate în produse şi restanţe de luni de zile, solidaritatea a devenit singura cale de supravieţuire. În 1995, comunitatea din Soroca m-a ales în fruntea unui comitet de grevă, marcând începutul unei misiuni care continuă şi astăzi.
– Aţi parcurs un drum complex. Care au fost momentele decisive care v-au format ca lider?
– Cel mai confortabil m-am simţit întotdeauna la catedră. Dacă nu ar fi fost tranziţia dureroasă a anilor ’90, probabil acolo aş fi rămas. Momentele decisive au fost numeroase: de la audienţa la preşedintele Mircea Snegur pentru drepturile pedagogilor soroceni, până la gestionarea reformelor în calitate de şef al Direcţiei Generale Învăţământ Soroca timp de 11 ani. Alegerea mea în 2018 la funcţia de preşedinte al FSEŞ, la propunerea domnului Dumitru Ivanov, a reprezentat încununarea acestui parcurs lung, plin de învăţăminte.
– Care sunt astăzi cele mai mari provocări pentru cadrele didactice?
– Salariul nemotivant rămâne principala problemă care alimentează exodul din sistem. Luptăm consecvent ca remuneraţia în educaţie să fie cel puţin la nivelul mediei pe economie. În paralel, ne preocupă atractivitatea profesiei, susţinerea tinerilor prin indemnizaţii şi reducerea presiunii birocratice. Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei nu este doar un apărător al drepturilor, ci şi un partener activ în construcţia unei societăţi în care educaţia să fie respectată la justa valoare.
– Ce înseamnă, în mod concret, să reprezentaţi vocea a zeci de mii de angajaţi?
– Înseamnă a pleda pentru un dialog social real. Am demonstrat că solidaritatea poate aduce schimbări prin majorări salariale etapizate şi negocierea Convenţiilor Colective. Astăzi, priorităţile noastre sunt clare: motivarea muncii, atragerea tinerilor, starea de bine în colective şi consolidarea mişcării sindicale în contextul noilor realităţi administrative.
– Cum gestionaţi echilibrul dintre dialogul social şi fermitatea necesară în relaţia cu autorităţile?
– Echilibrul înseamnă formularea revendicărilor cu responsabilitate, raportate la realitatea economică. Totuşi, când autorităţile au alte priorităţi decât Sindicatul, apelăm la fermitate: presiune publică şi proteste paşnice. Scopul final este respectul pentru munca profesorului.
– Ce realizări vă oferă cea mai mare satisfacţie?
– Să transformi aşteptările oamenilor în fapte: să redai un drept pierdut (cum a fost cazul premiului anual) sau să vezi colegi de caracter promovaţi în funcţii. Cea mai mare criză astăzi este de mentalitate; trebuie să înţelegem că pedagogul modelează viitorul şi trebuie răsplătit corect pentru a atrage cadre noi cu vocaţie.
– La pragul celor 60 de ani, ce vă motivează să rămâneţi implicat?
– Motivaţia vine din responsabilitatea faţă de colegi şi din energia echipei FSEŞ. Pentru tineri, mesajul meu este: profesia rămâne nobilă şi indispensabilă. Viitorul depinde de curajul vostru, iar Federaţia va fi mereu scutul vostru.
Cred cu tărie că demnitatea profesiei didactice şi solidaritatea sindicală sunt cele două repere care pot reda încrederea în viitor. Iar responsabilitatea mea, la acest prag de vârstă, este să continui să fiu activ şi implicat, pentru ca aceste valori să rămână vii şi puternice. (N. R. – Preluare şi prelucrare după Ziarul „Făclia”, nr. 17, 1 mai 2026)