• Interviu cu doamna Carmen Zaharescu – profesor de Limba şi literatura română la Colegiul Naţional de Informatică
– În perioada 1991-1995 aţi fost elevă a Liceului de Informatică din Piatra-Neamţ, iar în toamna anului 2002 aţi devenit profesor de Limba şi literatura română la aceeaşi instituţie. Cu ce încărcătură emoţională v-aţi început cariera didactică?
– În acel context, a îmbrăţişa o carieră didactică îţi asigura automat profilul unui Don Quijote modern. În ciuda acestei realităţi, Liceul de Informatică mi-a oferit modele multiple, asimilate cu admiraţie şi respect. Mi-am dorit cu ardoare să trăiesc experienţa de a profesa în şcoala unde mi s-a fundamentat educaţia. Bineînţeles că prima şi, poate, cea mai mare provocare a fost aceea de a atinge înălţimea acestor modele, asigurând motivaţia intrinsecă necesară unui tânăr ce păşea sfios pe drumul ales. Nevoia de autodepăşire a fost o constantă, iar interioritatea mea s-a grefat perfect pe mediul de aici. Gândul de a oferi elevilor ceea ce primisem pe parcursul devenirii, mi s-a părut şi mi se pare un modus vivendi.
– Ce rol atribuiţi disciplinei pe care o predaţi în devenirea elevului de liceu?
– E fundamental. Totul începe de aici, fie că e acceptat acest adevăr sau ignorat. Suntem ceea ce gândim şi, prin urmare, ceea ce vorbim. Contactul cu toate realităţile ce se succed pe ecranul vieţii este intermediat de limba maternă. Înţelegerea şi viziunea asupra lumii îşi au originea aici. Indiferent cât de variate şi multiplicate sunt experienţele pe care le parcurgi, atât ca elev, cât şi ca viitor adult, rădăcinile nu pot fi anulate. Cu cât cunoşti mai bine limba ce ţi-a legănat copilăria şi cu cât îi înţelegi nuanţele, cu atât sensurile devin coerente, limpezimea minţii se ascute, iar soluţiile la confruntările vieţii percutează cu mai multă uşurinţă. În ceea ce priveşte literatura română, cred cu tărie că, dacă demersul decodificărilor şi descoperirilor se produce în substanţialitate, nu superficial, din constrângere exterioară, orice receptor conştientizează frumuseţea şi valoarea acesteia. Ai libertatea, ulterior sau simultan, să îţi completezi paleta descoperirilor, nu te opreşte nimeni, doar cultivă-ţi curiozitatea, sensibilitatea artistică şi apetitul pentru frumos!
– În ce direcţie consideraţi că s-ar putea aduce îmbunătăţiri Programei de studiu la Limba şi literatura română?
– Începând cu anul 2017, prin Programa de studiu la Limba şi literatura română, gimnaziu, direcţia trasată este în conformitate cu aşteptările unei noi generaţii conectate direct la tehnologie şi la o lume în perpetuă transformare. Profilul absolventului e în parametrii definiţi de Europa. A dezvolta competenţe de comunicare în limba maternă în integritatea celorlalte competenţe-cheie (a se vedea Recomandarea Parlamentului European vizând competenţele-cheie, 30 dec. 2006) este dezideratul noii paradigme educaţionale. A acţiona în litera şi spiritul Programei de studiu la Limba şi literatura română este tot ceea ce se impune. Aplicabilitatea ei ar avea efectul scontat: un adolescent capabil să manifeste încredere în forţele proprii, cu o gândire autonomă, versatil în relaţiile cu toate contextele vieţii, dar şi cu o moralitate dorită. Ce ar presupune acest lucru? A critica mai puţin şi a acţiona mai mult.
– Cum s-a produs apropierea dvs. de limba germană şi, asociat, colaborarea cu şcoala Friedrich Schiller din Germania?
– Apropierea mea de limba germană s-a realizat tot prin intermediul modelelor, de data aceasta literare. Studiind Societatea Junimea şi înrâurirea germană asupra acesteia, mă refer cu precădere aici la evoluţia lui Mihai Eminescu şi a lui Titu Maiorescu, am înţeles că rigoarea şi seriozitatea sunt două atribute care ar putea şlefui mentalităţile lumii în care trăim. Colaborarea cu Gimnaziul Friedrich Schiller din Marbach, Germania, a venit firesc, dintr-o dorinţă de a forma tineri deschişi să contribuie la un salt evolutiv al propriei persoane şi, de ce nu, al propriei comunităţi. Din fericire, CNI a găsit aceşti elevi care au studiat pentru un an în Germania, începând cu 2014, şi care poartă ecoul devenirii lor. Impactul acestora se va citi pe o nouă filă a cărţii vieţii, mai discret sau, poate, mai pregnant, asemenea predecesorilor. Timpul le va scrie cu migala caracteristică.
– Aveţi un istoric lung de colaborare cu mass-media. Punctaţi locul revistei Infopuls în acest context.
– E o amintire plăcută şi dureroasă, totodată, naşterea revistei Infopuls. Dar în termenii aceştia se defineşte iubirea. Cine ar fi crezut atunci că un destin fragil, sub zodii incerte, se plămădeşte? Am fost părtaşă la această naştere în 2003. De atunci, i-am călăuzit drumul, uneori ca o mamă, alteori subtil, mai din umbră, căci deja atinsese majoratul. Colaborarea cu mass-media este sincronă cu devenirea ei, pentru că, de multe ori, elevii care participau la Clubul de jurnalism al colegiului îşi făceau ucenicia şi cu ajutorul ziarelor sau televiziunilor locale. Revista reprezenta, pe de o parte, produsul final al experienţei lor, pe de altă parte, în timp, s-a transformat într-un brand al şcolii. A crescut discret, cu o permanentă schimbare a colectivelor redacţionale, firesc pentru că elevii ce intrau în componeţa lor ajungeau ei înşişi studenţi, dar păstrându-şi constant finalitatea de a reda pulsul informaticienilor. Din 2019, formatul ei este digital, într-o evoluţie naturală, în acord cu profilul colegiului şi cel al contextului pandemic.
– Între activităţile dvs. din cadrul Colegiului Naţional de Informatică se numără şi coordonarea unui Club de jurnalism. De ce consideraţi că aceste abilităţi ar ajuta elevul?
– Vorbim în acest caz de o mixtură de abilităţi şi atitudini pe care elevul le învaţă prin intermediul experienţei jurnalistice. În primul rând, se anulează frica de a interacţiona, de a comunica liber cu ceilalţi. Aceasta vine la pachet cu o suită frumoasă de calităţi care îl onorează pe posesor: flexibilitate, mobilitate în relaţie cu noul; curiozitate nelimitată faţă de toate aspectele vieţii ce asigură gândirea analitică; perspicacitatea; vigilenţa; asumarea riscului de a fi în inima evenimentului şi, nu în ultimul rând, cultura care garantează posibilitatea de a trăi dincolo de timpul tău. Şi, pe lângă toate acestea, responsabilitatea pentru informaţia pe care o propagi, o capeţi dintr-un astfel de exerciţiu. Totul trebuie verificat din mai multe surse, pentru a emite adevărul, căci de el are nevoie publicul.
– Ce înseamnă performanţa la disciplina predată de dvs.?
– Nu doar la disciplina Limba şi literatura română, performanţa înseamnă disponibilitatea de a oferi toată fiinţa în numele acelei materii; înseamnă competiţia cu propriul Sine, cu propriile limite. Performanţa este ca în artă, o hemografie, în termenii lui Nichita Stănescu. Şi mai înseamnă ceva, a crea un parteneriat perfect între elev şi profesor, a acorda la unison două suflete. Vibraţia iniţiată de unul dintre aceştia găseşte configurarea sunetului în inima şi mintea celuilalt. Iar acordul final e de sorginte sacră, fără doar şi poate.
Recunosc că am avut privilegiul de a cunoaşte mulţi, mulţi elevi performeri în diferite circumstanţe ale carierei mele. Fie în calitate de coordonator al Clubului de jurnalism, asigurând interviurile cu olimpicii colegiului pentru revista Infopuls, site-ul CNI, mass-media locală; fie în calitate de membru- coordonator al revistelor olimpiadelor naţionale şi internaţionale de informatică şi română (2011, 2018); fie în calitate de voluntar în organizarea Olimpiadei Naţionale de Limba Germană Modernă-2017; fie ca însoţitor al lotului judeţului la diferitele concursuri de specialitate: Olimpiada Naţională de Limbă şi literatură română, Râmnicu-Vâlcea-2007; Concursul Plus-Minus Poezie, Focşani-2012; OLAV, Bistriţa-2014; Concursul cu participare internaţională „Ion Barbu – Dan Barbilian”, Călăraşi-2019.
Există copii minunaţi în această ţară, cu o capacitate incredibilă de a se dedica totalmente cunoaşterii. Adesea, am învăţat de la ei ce înseamnă determinarea, lumina minţilor sclipitoare şi răbdarea.
Dar cel mai îndeaproape am înţeles ce este performanţa prin elevii alături de care mi-am completat fiinţa, ghidându-i la olimpiadele şi concursurile de Limbă şi literatură română. Le mulţumesc cu acest prilej: Georgianei Ploscaru, 2009, Oradea, Olimpiada Naţională de Limbă şi Literatură română, Menţiune (individual) şi Premiul al III-lea, (pe echipe); 2012, Câmpulung Moldovenesc, Olimpiada de Cultură şi Spiritualitate românească, secţiunea Hermeneutica textelor sapienţiale, Premiu Special; Biancăi Ignea, 2019, Iaşi, Premiul al II-lea, la Concursul naţional transcurricular de lectură şi interpretare „Ionel Teodoreanu”, respectiv, 2019, Călăraşi, Menţiune, la Concursul cu participare internaţională „Ion Barbu – Dan Barbilian” şi tuturor celorlalţi care fac parte acum din mine. Experienţa se prelinge în destinul meu şi mă aplec cu smerenie în faţa lor.
– Credeţi în rolul voluntariatului? Mă refer, atât la profesor, cât şi la elev.
– Categoric. Voluntariatul e forma prin care acţionăm în virtutea binelui celorlalţi. E forma prin care Eul Personal e în conexiune cu ceilalţi, abandonându-se pe Sine. Pentru elevi, voluntariatul e o şcoală a vieţii care oferă lecţii asimilate, nu din cărţi, ci pe viu. Aici nu mai poate funcţiona scuza că am uitat ce am învăţat. Tot ceea ce presupune implicare voluntară este pentru totdeauna. E ca atunci când îţi face plăcere mai mare să oferi cadouri, decât să le primeşti. Şi câtă nobleţe există în această stare!…
– Ce ne lipseşte pentru a construi o lume mai bună?
– Lumea e în funcţie de cum vrem să o percepem. Există atâtea motive să căutăm însemnele pozitive, dar poate camuflate, ale ei! Ea e o reflectare a interiorului nostru, iar atâta vreme cât acolo sălăşluieşte lumina, atunci, Binele, Frumosul şi Adevărul guvernează. Alegem să fim oamenii înlănţuiţi din mitul peşterii sau preferăm să parcurgem drumul spre Soare?
– Transmiteţi-ne trei motive de optimism!
– Divinitatea, Copiii, Primăvara.
A consemnat Gianina BURUIANĂ