În vântul de nimeni stârnit
hieratic Orionul te binecuvântă
lăcrimându-şi deasupra ta
geometria înaltă şi sfântă.
Ai trăit cândva în funduri de mare
şi focul solar l-ai ocolit pe de-aproape.
În păduri plutitoare-ai strigat
prelung deasupra întâielor ape.
Pasăre eşti? Sau un clopot prin lume purtat?
Făptură ţi-am zice, potir fără toarte
cântec de aur rotind
peste spaima noastră de enigme moarte.
Dăinuind în tenebre ca în poveşti
cu fluer părelnic de vânt
cânţi celor ce somnul şi-l beau
din macii negri de subt pământ.
Fosfor cojit de pe vechi osemite
ne pare lumina din ochii tăi verzi.
Ascultând revelaţii fără cuvinte
subt iarba cerului sborul ţi-l pierzi.
Din văzduhul boltitelor tale amiezi
ghiceşti în adâncuri toate misterele.
Înalţă-te fără sfârşit,
dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi.
Lucian BLAGA
N. R.: Poemul Pasărea sfântă a apărut în volumul Laudă somnului (1929)