Prof. Florin MOLDOVANU
– Cum s-a încheiat pentru dvs. acest an şcolar? Ce notă i-aţi acorda profesorului Florin Moldovanu?
– Sunt mulţumit de anul şcolar 2017-2018. A fost plin de activităţi frumoase: ore reuşite ţinute unor elevi frumoşi, rezultate la concursuri, proiecte europene pentru elevi.
– Apropo de nota pe care v-o acordaţi, cât de importante sunt pentru dvs. calificativele pe care vi le atribuie elevii? Aveţi o poreclă?
– Feedback-ul elevilor este important şi îmi reglează activitatea de predare. Elevii îmi spun „Moldo”, aşa îmi spunea şi profesorul meu de matematică.
– Sunteţi o persoană emotivă? S-a întâmplat să aveţi de suferit consecinţe grave ale emoţiilor dvs.?
– Sunt emotiv, dar emoţiile fac parte din viaţă. Încerc să le percep aşa cum vin şi pleacă. Uneori reuşesc acest lucru, alteori…
– Ce v-a determinat să alegeţi şcoala? Tradiţie, vocaţie sau întâmplare?
– Am ales şcoala datorită doamnei profesoare de matematică din gimnaziu, Monica Drâmbe. Entuziasmul, pasiunea la catedră, sinceritatea, expresia „soluţia ta este mai bună ca a mea” m-au făcut să-mi placă matematica. Eu am ştiut din clasa a VI-a că vreau sa fiu profesor. Atunci, de matematică. În liceu, m-am orientat spre informatică. A fost destul de multă muncă şi foarte puţină întâmplare: din anul I de facultate le-am spus colegilor de cameră că îmi doresc să fiu profesor de informatică la liceul pe care l-am absolvit. Am terminat facultatea şi exact aşa s-a întâmplat: m-am titularizat cu nota maximă la „Vasile Sav”.
– Care credeţi că sunt slăbiciunile fundamentale ale şcolii româneşti? Dar punctele ei cele mai tari? Puteţi argumenta aplicat pe specialitatea pe care o predaţi?
– Lipsa unei viziuni unitare şi coerente şi predictibilitatea scăzută a sistemului reprezintă slăbiciuni ale şcolii româneşti. Punctele tari sunt reprezentate de existenţa unor profesori cu vocaţie, dedicaţi şcolii.
– Care ar fi primele trei decizii pe care le-aţi lua dacă, Doamne păzeşte, aţi fi pentru o zi ministrul învăţământului?
– Aş propune clarificarea drepturilor şi obligaţiilor fiecărui actor al sistemului de învăţământ: elev, profesor, părinte.
– Vrând-nevrând, indiferent de timp sau de tipul şcolii, desfăşurarea procesului de învăţământ presupune un anumit tipic, ca să nu zic anumite clişee. Reuşiţi să le biruiţi? Cum vă reîmprospătaţi forţele?
– Încerc să particip periodic la cursuri inovative şi să fiu implicat în proiecte în care să descopăr metode şi tehnologii noi de predare.
– Dincolo de cantitatea de informaţie pe care sunteţi obligat să o transmiteţi prin programa şcolară, încercaţi să lucraţi şi asupra caracterului elevilor dvs.? Cu ce rezultate? Sunteţi temut sau iubit?
– Sper sa fiu respectat pentru tot ceea ce încerc să transmit: munca, corectitudinea, seriozitatea şi credinţa sunt obligatorii în orice activitate pe care o realizăm.
– În ce relaţie sunteţi cu modelul dvs. de dascăl?
– De la fiecare din profesorii mei am preluat câte ceva: entuziasm şi apropiere de elevi de la doamna prof. Monica Drâmbe, corectitudine şi severitate de la profesorul meu de fizică, Dan Zaharia, cursul lin al lecţiei şi metodica desăvârşită de la profesorul de matematică, domnul Alexandru Onel, modul plăcut de a ţine lecţiile de la prof. de istorie Emilia Diaconescu şi de la prof. de engleză Corina Mihai. Am avut multe de învăţat de la dirigintele meu, prof. Paul Şipurel. Am avut noroc de profesori buni şi dedicaţi profesiei.
– Aţi vrea să adăugaţi o întrebare la care aţi fi dorit să răspundeţi?
– Nu.
A întrebat Mircea ZAHARIA