Orice „Descriptio” a ceva pluralo-umanic, de la „Columna” cu Decebal din Cetatea Eternă a Romei, la Cronicari sau de la Monografia fără seamăn a comunei Drăguş din Ţinutul Făgăraşilor, şi ajunşi acum, să avem în faţă studiul făcut „pe toate feţele” despre aşezarea umană Cârligi, aflată înspre Bacău – toate alcătuiesc acel popas atent încărcat de numeroase „a fost” şi „este”, cu acea particulă sacră în faţă – „De”. Adică despre „mai toţi” de pe „aici”, de la origine şi până azi.
Cei ce-au trudit lucrarea sunt „get-beget” de-acolo – Marilena Mihalcea, căsătorită Rozenberg şi Mihai Ştirbu – amândoi dovedind din plin, pe lângă pregătirea lor profesională, şi un ales condei.
La început, au trăit bucuria că se vor reîntâlni cu „Paradisul nepierdut” al copilăriei, de unde şi uşoara „cochetărie” lirică, cu care îşi denumesc efortul: „Când locurile dragi te aşteaptă să revii…Monografia Satului Cârligi”. După care urmează ordonări ca la Mendeleev. Şi astfel, au intrat acum şi ei în tagma „Cronicarilor”. Un spaţiu geo-istoric, „cotrobăit” de doi copii ai lui, respectându-se „cele trei porunci” ce stau la baza acestui gen: ipostaza fizică, evoluţia economică şi coronamentul cultural. Impresionează cum această comunitate umană, aflată la capătul a două judeţe, repetă în mic, supravieţuirea autarhică a omenirii. Dacă ne-am imagina, ca în literatura S. F., că în urma unei catastrofe atlantidice ar rămâne în estul Europei doar satul Cârligi, după cum rezultă din monografia sa de acum, acesta ar mai putea dăinui încă multă vreme.
Tradiţionalele acareturi de la „Curte” se întâlnesc şi aici unde, după război, putea fi întâlnită familia Zarifopol, cu descendenţi până astăzi şi cu o participare deosebită la dezvoltarea culturii naţionale (Paul – critic literar şi publicist, Dinu – scriitor). Şi pentru cercetarea istorică şi arheologică, acest sat a fost un „pământ desţelenit” rodnic, amintind numai trei corifei ai acestui domeniu „al originilor”: Iulian Antonescu, Vasile Ursachi sau Ioan Mitrea.
Fenomenul „cârligian” s-a afirmat – suntem doar în „Spaţiul…monografic” – şi prin prezenţa unui număr luxuriant de familii „Ave”, care au ţinut „sus” stindardul unei alese spiritualităţi: Tudor, Mihalcea (cu întregul ei cvartet), Ştirbu, Canache, Goşman, şi multe altele, precum şi plasticianul Dimitrie Grigoraş.
O monografie mai mult decât „Mono”. Spre final, un Memento – esenţă, în care se recapitulează „piscurile”, încadrându-le în chenar. Plus acel „vocabular”, neaoş din Cârligi.
„Opriţi planeta, vreau la Cârligi!…”
Aici, „geneza”. Acolo, „popasul”. Popasul primilor lor paşi. La început, primii paşi, acum, „Monografie”. Un „Hronic” despre Veşnicie… O altă „Masă a tăcerii”, lângă aceeaşi „Columnă” infinită. Monografie, drept un „Credo” ce spune, ca imperativ, un Adevăr aşezat la rădăcina Neamului Carpatic – că un Popor ce-şi are, precum el, strămoşii milenari, îi poate fi umbrită istoria, dar şi răpită, niciodată!…
Gheorghe A. M. CIOBANU