1908, Principesa Martha Bibescu a fost premiată de Academia franceză pentru romanul Cele opt paradise
Fiică a fostului ministru de externe Ioan Lahovari şi a Emmei Mavrocordat, a fost elevă a Pensionului Dubuc din Biarritz, şi s-a căsătorit la vârsta de 17 ani cu prinţul George Valentin Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles şi Elena Văcărescu, dar şi cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte. A fost una din primele femei-mason ale României şi una dintre cele mai frumoase şi cunoscute românce ale începutului de secol XX. Pendulând între Bucureşti şi Paris, a participat la numeroase întâlniri cu intelectuali de seamă români şi francezi, călătorind alături de soţ prin ţări exotice. Les Huit Paradis a fost scris în urma unei călătorii în Persia. Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul Au bal avec M. Proust (1928). Curând, infidelităţile soţului o vor determina să se retragă în Algeria. În semn de regret şi pentru împăcare, el i-a dăruit domeniul Mogoşoaia. În 1945, aflând de la prietenii englezi, probabil de la Winston Churchill, că o jumătate din Europa, inclusiv România, fusese cedată vreme de 50 de ani pentru experimentarea comunismului şi atrofierea sentimentului naţional, a emigrat în Anglia, stabilindu-se, însă, la Paris, unde a locuit în Hotelul Ritz. Fiica sa, Valentina, va suferi până în 1958, când i s-a permis să plece din ţară, metodele bestiale de umilire şi depersonalizare concepute de Makarenco. În anul 1954, Martha Bibescu a primit Marele Premiu de Literatură al Academiei Franceze, un an mai târziu devenind membră a Academiei Regale din Bruxelles. În 1962 va fi onorată cu Legiunea de Onoare.
Va veni o vreme când acest popor român, care n-a fost cunoscut până cum, va fi luat în seamă… Din această ţară, trecută sub tăcere, vor răsuna cântece şi muzică, neamul acesta va renaşte după un mileniu de existenţă şi lumea se va mira ca de o minune să afle, în sfârşit, tot ceea ce el posedă din conştiinţa universală. (Martha Bibescu)
1910, Constantin Brâncuşi a definitivat sculptura Rugăciune
Absolvent al Şcolii de Arte şi Meserii din Craiova şi al Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, el a devenit cunoscut după realizarea admirabilului Ecorşeu în anul 1902. Între 1905-1906, ca student al Ecole Nationale Superieure des Beaux-Arts din Paris, a activat în atelierul lui Antonin Mercie, refuzând să lucreze alături de Rodin ca practician. A urmat o perioadă extrem de fructuoasă. Brâncuşi schimbă complet viziunea asupra sculpturii. De la gotic încoace sculptura a fost invadată de muşchi, de buruieni şi de tot felul de excrescenţe care ascund forma. Eliminând ceea ce e de prisos, readuce în actualitatea artistică conştiinţa formei. Sculpturi ce surprind esenţa, precum seriile de Păsări Măiestre, Păsări în zbor, Prometeu, Începutul lumii, sau ritmul, cum este lucrarea Cocoşul, sunt opere semnificative. În anul 1938 marele sculptor român a inaugurat la Târgu Jiu ansamblul de monumente Calea Eroilor (Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana Fără de Sfârşit), dedicat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. Henry Moore scria: „Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure”. Prin obârşia sa ţărănească, şi-a aflat rădăcinile adânci ale operei în tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti. Brâncuşi a dat veacului nostru conştiinţa formei pure, a asigurat trecerea de la reprezentarea figurativă a realităţii, la exprimarea esenţei lucrurilor şi a reînnoit în mod revoluţionar limbajul plastic, îmbogăţindu-l cu o dimensiune spirituală.
Spre imensitatea văzduhului, aceasta este Pasărea mea. Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vrut să zbor printre arbori, spre ceruri. De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continui să creez Păsări măiestre. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul… (Constantin Brâncuşi)
1910, Henri Coandă a creat şi experimentat primul avion cu reacţie
Fiu al generalului Constantin Coandă, care va fi primul şef de guvern al României Mari şi al unei bretone, Aida Danet, Henri Marie Coandă a urmat Şcoala de Ofiţeri din Bucureşti şi Universitatea Tehnică Charlottenburg din Berlin. Între anii 1907-1908 a urmat cursuri universitare în Belgia şi, după o lungă călătorie în Tibet, Şcoala Superioară de Aeronautică şi Construcţii din Paris. După absolvire, preocupat de zbor, tânărul inginer va construi în anul 1910 primul avion cu propulsie reactivă, pe care l-a prezentat la Salonul Internaţional de Aeronautică. Aparatul va fi distrus în timpul încercării pe aeroportul Issy le Moulineaux din cauza lipsei de experienţă în pilotaj a lui Coandă. Până la începutul primului Război Mondial inginerul român va fi director al Uzinelor de Aviaţie din Bristol. Acolo, a construit prima sanie propulsată de un motor cu reacţie, primul tren aerodinamic din lume, un avion de recunoaştere. În 1926 a inventat, pentru decoraţiuni interioare, beton-lemnul, iar în 1934 a brevetat Efectul Coandă, rezultat al observaţiilor făcute în timpul accidentului din 1910, fiindu-i necesar un sfert de secol pentru teoretizare. A mai pus la punct şi un dispozitiv de detecţie a fluidelor utilizat şi în prezent în industria petrolieră. În 1969 s-a decis să revină definitiv în România, fiind numit director al Institutului de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică. Ca o recunoaştere a descoperirilor sale, Academia RSR l-a primit în anul 1970 în rândul membrilor ei.
Mulţi indivizi din societatea modernă sunt ca barcagiii: trag la vâsle, dar stau cu spatele la viitor.
Omul ar putea călători spre stele cu o viteză fantastică, folosind pentru propulsie propria sa energie. (Henri Coandă)
Red.