Făcând un apel la memorie, ne reamintim că în perioada 18-26 iunie 2016, în Creta, s-a desfăşurat Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Pe lângă aspectele legate de comuniunea liturgică şi euharistică, politica ecleziastică şi geopolitică, un element major l-a constituit deschiderea spre dialogul teologic ecumenic. Dacă în mediul teologiei academice, acest sinod nu a fost pregătit suficient, reacţiile din mediile teologice neacademice, au fost extrem de critice scoţând la rampă o serie de voci insuficient de cultivate din punct de vedere teologic, incapabile să aprofundeze documentele teologice şi total lipsite de motivaţia de a recepta semnificaţia majoră a evenimentului.
Dezvoltarea dimensiunii ecumenice a educaţiei teologice se caracterizează prin următoarele aspecte: transcenderea barierelor dintre persoane şi comunităţi; orientarea spre acţiune presupune învăţarea împreună; interculturalitatea; complexitatea procesului social şi religios.
Având în vedere aceste aspecte, considerăm mai mult decât inspirate cuvintele unui teolog contemporan: „teologia are o întreită orientare: spre trecut, prezent şi viitor şi manifestă o întreită fidelitate şi responsabilitate: faţă de Tradiţia Apostolică, faţă de generaţia actuală de credincioşi şi faţă de viitorul eshatologic al lumii, îndrumând pe creştini spre desăvârşire.
În general, relaţiile dintre confesiunile creştine au înregistrat, în veacul al XX-lea, o dinamică fără precedent. Dialogul teologic înfiripat în a doua jumătate a secolului a creat premisele unor noi întâlniri fecunde şi dătătoare de speranţă pentru unitatea creştinilor. Acest lucru este evident şi în cazul relaţiilor dintre ortodocşi şi romano-catolici.
Drept exemplu de asumare a acestor deziderate, în acest context, pr. Cosmin-Florin Biriş ne oferă lucrarea Relaţiile dintre ortodocşi şi romano-catolici la începutul mileniului al III-lea, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2025.
Structurată în trei părţi (Întâlnirile comisiei mixte de dialog între ortodocşi şi romano-catolici, Întâlnirile dintre papi şi patriarhii ortodocşi în mileniul al III-lea, Perspective comune asupra realităţilor cotidiene), cartea oferă un studiu de caz privind tipologia relaţiilor ecumenice actuale.
Trebuie subliniat faptul că rezultatele acestui studiu reprezintă teza de doctorat în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca, oferind informaţii atât asupra modului în care evoluează dialogul teologic interconfesional contemporan, cât şi asupra modului în care el poate fi reflectat în teologia academică.
Aspecte precum: Dialogul dintre ortodocşi şi romano-catolici în secolul al XX-lea, Întâlnirile Comisiei mixte după anul 2000, Întâlnirile dintre Papi şi Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române (Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România în pragul mileniului al III-lea – 1999; Vizita Patriarhului Teoctist la Vatican – 2002; Vizita Papei Francisc în România – 2019), Întâlnirile dintre Papi şi Patriarhii Ecumenici (Patriarhul ecumenic Bartolomeu I şi Papa Ioan Paul al II-lea – 2004; Patriarhul ecumenic Bartolomeu I şi Papa Benedict al XVI-lea – 2006; Patriarhul ecumenic Bartolomeu I şi Papa Francisc – 2014), Papa Francisc şi Patriarhul Chiril – 2016; Papa Francisc şi Patriarhul Neofit al Bulgariei – 2019) sunt prezentate în amănunt oferind cititorilor extrase din documentele oficiale şi modul în care acestea au fost receptate în spaţiul ortodox şi cel catolic, din punct de vedere teologic şi laic. Referitor la relaţiile cotidiene, autorul are în vedere subiecte ca: Apeluri la pace în diferite situaţii conflictuale armate, Terorismul, Respectarea libertăţii religioase, Fenomenul migraţionist, Tinerii creştini, Secularismul, Bioetică: fertilizarea in vitro, avortul şi eutanasia, Consumerismul, Protejarea creaţiei.
Consemnarea într-o manieră diacronică a evenimentelor, a personalităţilor care au determinat evoluţia relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică într-o perioadă de timp bine delimitată, a contextului în care s-au derulat aceste interacţiuni şi a factorilor obiectivi şi subiectivi care au determinat aceste conexiuni, pune la dispoziţia celor interesaţi suportul documentar necesar receptării pe termen mediu şi lung a importanţei lor pentru istoria universală.
Pentru prima dată în literatura teologică interacţiunile instituţionale dintre cele două Biserici (Ortodoxă şi Romano-Catolică) sunt abordate într-o manieră unitară, dintr-o triplă perspectivă: dialogul teologic bilateral oficial, întâlnirile între diverşi patriarhi ortodocşi şi papi, şi, nu în ultimul rând, luările de poziţii comune cu privire la aspecte ale vieţii cotidiene marcate, aşa cum am menţionat mai sus, de secularizare, tensiuni politice cu implicaţii religioase în creştere şi de un profund zbucium identitar. Acestea sunt doar câteva motive care să ne îndemne la o lectură de analiză a cărţii.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA