Compozitorul Eugen Doga spune că, pe lângă vocaţie şi har, trebuie să crezi cu tărie în ceea ce faci, pentru ca şi publicul să te creadă. Cu o putere creatoare nemărginită, capabilă de artă înaltă, maestru-i un munte de bucurie.
• Ce a reprezentat pentru dumneavoastră participarea la „Vacanţele Muzicale”?
– O mare bucurie. Aveţi un oraş frumos – Piatra (rară!)-Neamţ! Până acum nu am mai fost niciodată aici. Podoaba oraşului sunteţi dumneavoastră, toţi locuitorii acestei minunate aşezări istorice. Mi-a fost uşor să fac programul serii, pentru că am de unde alege. Nici nu-mi vine să cred că am scris atâta muzică, dar spre marele meu regret, nu toată este cunoscută. Acesta-i defectul nostru, nu ne uităm şi lateral, ci numai în faţă şi de asta multe lucrări sunt necunoscute. Am venit cu mari aşteptări şi ele s-au adeverit. Mulţumesc, Piatra-Neamţ! Plec acasă împlinit!
• Cum se naşte un cântec, un cântec bun mai cu seamă?
– Dacă aflaţi, să-mi spuneţi şi mie. Numai Bunul Dumnezeu ştie. Când se amestecă toate culorile, ce căpătăm? Lumina albă. Ce este lumina albă? Este curcubeul. Am o cantată, care se intitulează „Curcubeul alb”, pe versurile lui Emil Loteanu, Dumnezeu să-l ierte, un mare, mare artist. Îmi lipseşte Emil Loteanu, îmi lipseşte Grigore Vieru, îmi lipseşte Ion Popescu-Gopo, oameni cu care mă simţeam împlinit. Acum mă simt absolut lipsit de sinele meu, pentru că sinele meu era alcătuit din ei. Omul se realizează atunci când se regăseşte. Eu mă regăseam în ei. Eu spun că inspiraţia este rezultatul muncii. Inspiraţia se naşte în interior, de la primul succes.
• Care este „locul” din dvs. în care muzica pe care o iubiţi atât de mult se aude cel mai adânc?
– Eu m-aş referi la locul muzicii în sinele meu, fiindcă acesta este locul. Nici nu-mi imaginez cum aş fi fără muzică. Fără creaţie, mai bine zis. Omul este făcut pentru creaţie. Aş fi creat oriunde, chiar dacă eram lăcătuş mecanic, pentru că aceasta era prima meserie pe care trebuia s-o fac după terminarea şcolii, când era o sărăcie lucie şi oamenii mureau ca muştele. Nu aş fi făcut şuruburile alea mult timp pentru că sigur inventam ceva, altceva decât făceau colegii mei la strung. Componistic vorbind, nu pot să fac acelaşi lucru de două ori, nu mă pot repeta. Când am intrat la liceul de muzică nu ştiam cum arată un pian. Nici nu cunoşteam cuvântul acesta. Am deschis uşa clasei, nu era nimeni şi am văzut acolo un instrument muzical mare. Şi m-am apropiat de acea „soba neagră”, care avea nişte clape albe. Între acestea erau şi nişte clape negre şi nu ştiam că şi pe acelea se cântă. Şi am pus mâna mea cu bătături de la sapă şi furcă pe ele şi am trăit un miracol. Am apăsat do-mi-sol, nu ştiam ce note sunt. Astfel, mi s-a deschis o lume pe care nici nu o bănuiam, care m-a urmărit toată viaţa. Şi încă merg după acest Do major, încerc să-l descifrez şi nu pot. Este un nesfârşit, o imensitate, un infinit.
• Cu ce se alege un muzician într-o carieră?
– Nu cu foarte multe lucruri, din cauză că este neînţeles de conducătorii ţării. Arta este un mijloc de a înlesni frumuseţea între oameni, de linişte, de armonie sufletească. Refuz să mai scriu muzică de film pentru că acum se cere acest ritm nebun, acest „bum-bum”. A dispărut aspectul cantabil al muzicii, a dispărut rezultatul unei energii care se naşte în interior.
• Dacă ar fi să retrăiţi viaţa, cu ce aţi începe?
– Eu aş începe-o aşa cum a fost, aş repeta-o. Eu mi-am modelat viaţa. E foarte straniu, acum, uitându-mă în urmă, văd că eram un pragmatic. Eu am ştiut tot timpul ce-mi doresc. Am vrut să fiu observat şi am căutat mijloacele prin care să-mi ating acest ţel. Pe lângă vocaţie şi har, trebuie să fii gata de orice sacrificiu, să dai tot ce ai, tot ce poţi. Să crezi cu tărie în ceea ce faci, pentru ca şi publicul să te creadă.
• Gloria, renumele au venit repede?
– Nu cred că am glorie. Eu doar mă înţeleg cu publicul, atât. Eu vorbesc cu publicul aceeaşi limbă. Trebuie să fii foarte dur cu tine însuţi, foarte serios în muncă, foarte rezistent fizic şi psihic. Să respingi compromisul, chiar şi calea de mijloc. Am lucrări care prind praf, pentru că nu sunt solicitate de mai mulţi ani. Giuseppe Verdi, în fiecare an, punea operele sale în scenă. Noi, în secolul XXI, aşteptăm în zadar aşa ceva. Da, avem zeci de ani rezervă? Acum timpul este mai condensat, ceasul este plin. Oamenii buni, oamenii instruiţi, specializaţi nu au loc nicăieri şi nişte comozi, conformişti se află în locuri importante.
• De ce avem nevoie ca să fim fericiţi?
– De fericire. Fericirea se capătă datorită fericirii. Dacă noi vrem fericire, trebuie să ne orientăm spre bine, spre lumină. Dacă dorim fericire şi ne orientăm spre rău, întuneric, n-o vom avea. Bunătatea trebuie să se însoţească doar cu bunătate, nu poate fi altfel. Eu doresc să fiu fericit şi caut mijloacele pentru a fi fericit. Eu intru în scenă fericit. Cu siguranţă, fericirea se va transmite şi publicului.
A consemnat Violeta MOŞU