Am visat din copilărie că… voi fi învăţătoare. Nici nu cred că se putea altfel.
Fetiţa cu breton a păşit pragul şcolii sfioasă, tremurând de emoţii. Am fost întâmpinată de zâmbetul cald al doamnei învăţătoare, cea care urma să îmi fie călăuză pe drumul cunoaşterii.
După doisprezece ani, mă văd în pragul absolvirii profilului pedagogic cu specializarea învăţător-educatoare, transformându-mă într-un viitor sculptor al caracterelor în formare. Am avut modele deosebite. Învăţătoarea şi profesorii mei mă fascinau. Îi admiram cu drag, îmi doream să fiu ca ei.
În şcoala în care predau acum mă simt ca acasă. Am îmbrăţişat această profesie la vârsta de 19 ani. M-am integrat, spre surprinderea mea, neaşteptat de repede. Colegilor le plăcea să îmi spună „Un copil cu copii!”, referindu-se la vârsta mea. I-am întâlnit aici pe unii dintre dascălii din liceu. Faptul că ei au vorbit aşa de frumos despre mine, m-a ajutat enorm.
Întotdeauna am susţinut ideea că pentru această meserie (dacă o putem numi aşa!) trebuie să fii făcut. Cu toate că bunicii mă vedeau medic, părinţii… avocat, eu am ales să fiu… „doamna”.
„Reţeta” după care îmi desfăşor activitatea a pornit din suflet. Iubesc ceea ce fac şi acest lucru se reflectă în relaţia cu elevii mei. Îmi place să ştiu că vin nerăbdători la şcoală aşteptând întâlnirea cu „doamna” lor. De multe ori sunt strigată „mama” şi asta nu poate decât să mă bucure, însemnând că le sunt apropiată.
Nu întotdeauna a fost uşor şi frumos. Important este să nu renunţi.
Ceea ce nu trebuie să uităm: Învăţătorul lucrează cu suflete.
Învăţător Georgiana-Cosmina MACOVEI,
Şcoala Gimnazială „Constantin Virgil Gheorghiu” Războieni