Din culisele marilor realizări şi împliniri

• Interviu cu dl. Grigoruţă Oniciuc – director al Colegiului Naţional „Petru Rareş”

– Domnule director Grigoruţă Oniciuc, cum aţi reuşit să transformaţi Colegiul Naţional „Petru Rareş” în gazda olimpiadei internaţionale de astronomie?

– În toamna aceasta se împlinesc 7 ani de când am avut norocul şi privilegiul de a conduce echipa României la 7 olimpiade internaţionale de astronomie. După vreo 3-4 deplasări mi-a încolţit ideea: „Ce-ar fi dacă am aduce-o şi la noi în ţară…” În 2014 a fost Olimpiada de Astrofizică la Suceava şi am fost efectiv mândru de ceea ce au reuşit colegii mei de acolo. Am avut apoi o discuţie cu inspectorul de specialitate din minister şi a rămas să negociez cu board-ul olimpiadei internaţionale pe tema aceasta. Într-un fel ne venea şi rândul, fiecare dintre ţările participante trebuie să organizeze o ediţie, deci noi eram la ediţia XXIV-a din 20 de ţări şi nu organizasem niciodată (au mai fost ţări care au organizat de două ori). Ideea a fost foarte bine primită şi evident că atunci am plusat că mi-ar plăcea mult să fie la Piatra-Neamţ, pentru că este un oraş foarte frumos. În calendarul olimpiadelor internaţionale a mai fost o ediţie a Olimpiadei de Matematică anul trecut la Cluj Napoca, cu peste 400 de participanţi. Anul acesta, în care şcoala împlineşte 150 de ani, am avut avizul de la minister pentru a organiza în judeţul Neamţ împreună cu inspectoratul şcolar Olimpiada Internaţională de Astronomie. Mi-am dorit ca Rareşul să fie implicat mult, nu doar ca parte a unei înşiruiri de nume, ci să facă ceva concret, în plus faţă de ceea ce fac eu la lot, şi în urma discuţiilor cu preşedintele olimpiadei, a acceptat ca probele teoretice să se desfăşoare la noi, plus tot ce înseamnă partea de secretariat. Celelalte lucruri au fost preluate foarte bine de inspectorat şi colaboratori.

– Efortul organizatoric pentru olimpiadă a fost uriaş. Dezvăluiţi-ne din culisele acestuia.

– În primul rând, cu acceptul preşedintelui Consiliului de Coordonare a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie, academicianul rus Mikhail Gavrilov, am creat toată baza de date referitoare la participanţi, care cuprindea foarte multe informaţii. Aceasta a avut un rol foarte important, ajutând toate cele ulterioare: cazare la hotel, excursii, deplasări.

Apoi, au fost estimate sumele de bani care trebuiau plă­tite de fiecare ţară. Alte aspecte de rezolvat s-au referit la modalitatea participanţilor de a călători până la Iaşi, respectiv Bacău şi apoi accesul cu autocare până la Piatra-Neamţ, lucru de care s-a ocupat inspectoratul şcolar împreună cu şcolile care au desemnat profesori. În ceea ce înseamnă logistica pentru olimpiadă, sunt nişte necesităţi specifice: etichete, săli, truse de geometrie, plus efortul ISJ şi al sponsorilor pentru tricouri, rucsacuri, şepci etc., care rămân întotdeauna nişte amintiri despre locul în care mergi.

Cazarea s-a făcut la un hotel de 4 stele (eu n-am beneficiat în cei 7 ani de o asemenea cazare); să nu uităm meniurile foarte diversificate, ospitalitatea specific românească, excursiile în zonele reprezentative ale judeţului, care au costat foarte mult, toate rezolvate cu succes de ISJ Neamţ, sponsori, primării. Ne-am ocupat până şi de traducerile problemelor, iar proba observaţională am realizat-o cu profesori din toată ţara dar şi din Piatra-Neamţ; telescoapele au fost transportate şi aşezate în staţii de către oamenii noştri de întreţinere, cu sprijinul celor care le-au adus, colegii de la ISJ Suceava şi încă din vreo 3-4 locuri din ţară.

Voluntarii de la Rareş şi din alte şcoli s-au descurcat admirabil, experienţa lor a fost de necrezut şi de ţinut minte o viaţă întreagă. Poate vom scrie şi o cronică a acestei olimpiade. Cert este că în final, îna­inte de a pleca, şi domnul Gavrilov şi mulţi prieteni din ţările participante, mi-au spus că a fost una dintre cele mai reuşite olimpiade, atât din punct de vedere organizatoric cât şi pe partea de concurs – corectitudine şi evaluare.

– Flavia Cristina Pascal, laureată cu medalia de bronz, nu este la prima reuşită de acest gen. Cum s-a sincronizat străduinţa elevei cu implicarea profesorului ei, Grigoruţă Oniciuc?

– Flavia este una din steluţele care sper să explodeze puternic cândva. Îşi doreşte foarte mult să urmeze o carieră în domeniul astronomiei şi astrofizicii. Anul acesta a luat două medalii de bronz, una la Olimpiada Internaţională de Astrofizică şi una la cea de Astronomie. Cred că la astronomie se putea mai mult, dar probabil şi-au spus cuvântul oboseala de după astrofizică şi stresul gestionat mai dificil pentru un copil la el acasă. Dar până la urmă sunt puţini copii în învăţământul nemţean care să participe la două olimpiade internaţionale şi să obţină două medalii de bronz. Ea a mai fost la o olimpiadă internaţională în clasa a VII-a, în China, când am considerat că este încă necoaptă şi am avut dreptate. E un copil perfecţionist, o fată foarte serioasă, care se descurcă admirabil la fizică şi la matematică. Sper să îi găsesc urmaşi cât de curând şi sunt câţiva copii din clasa a VIII-a cu care lucrez, atât de la noi cât şi de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”. Învăţăm cu mare pasiune în cadrul Centrului Judeţean de Excelenţă şi a Cercului de astronomie. Nu vă ascund că m-am ocupat şi de elevul Grosu Teodor din Bacău, cu care am lucrat peste jumătate de an şi a luat medalie de argint la juniori şi sunt elevi şi din alte localităţi care vor să vină alături de noi. Până la urmă important este să se aducă medalii pentru ţară. Noi, profesorii, avem un rol foarte important în ceea ce înseamnă pregătirea copiilor, poate determinant, dar rezultatul ca atare li se datorează doar lor.

Pe 13 decembrie ar fi trebuit să plec în Iran, la Olimpiada Internaţională a Ţărilor din Asia şi Pacific, dar este perioada dinainte de sărbători, cu întoarcerea chiar de Crăciun, şi noi ţinem mult la tradiţii.

– Să trecem la săptămâna 25-30 noiembrie când Colegiul Naţional „Petru Rareş” a îmbrăcat straie de sărbătoare. De când aţi început pregătirile şi cine v-a fost alături în această imensă întreprindere?

– Pregătirile au început de foarte mult timp cu discuţii cu dl. Mihai-Emilian Mancaş, care a fost director la aniversarea de 100 de ani, cu dl. Paul Sandovici, o adevărată colecţie de informaţii şi cu mulţi dintre colegii care au dorit să împărtăşească propuneri pentru ceea ce a însemnat această săptămână. M-au ajutat foarte mult întâlnirile cu foştii absolvenţi, din anii 1952, 1956, 1961 şi cu generaţiile mai tinere, care mi-au prilejuit să văd ce înseamnă un absolvent de Rareş şi să creionez toate activităţile în jurul unui concept de bază. 150 de ani e o cifră, dar ideea de bază pe care am lansat-o a fost aceea de întoarcere acasă, adică acolo unde ai primit educaţia pentru a respecta anumite valori, pentru a fi un foarte bun profesionist, pentru a fi remarcat acolo unde te vei duce.

Cine mi-a fost alături? În primul rând colega mea, doamna Claudia Jora cu care m-am sfătuit practic în tot ce înseamnă aceste activităţi, Cristina Grigori, Loredana Mitrea, Dorina Luminiţa Drexler, Paul Sandovici, Camelia Afloarei, Elena Năsoi, Sonia Iacoban, Raluca Rusu, personalul de la secretariat … sunt foarte, foarte mulţi colegi care s-au implicat şi au desfăşurat şi activităţi în săptămâna respectivă. Apoi, Consiliul şcolar al elevilor, Asociaţia de părinţi, Asociaţia Alumni. În momentul în care ne-a fost clar ce vrem să facem, am început să adunăm tot felul de materiale: volumul aniversar, apoi monografia dlui Paul Sandovici, moneda pe care am lucrat-o, trofeele, diplomele. Primăria ne-a ajutat prin proiecte aprobate în Consiliul local şi să nu uităm de numeroşii sponsori.

– Aţi întâmpinat şi greutăţi?

– În primul rând unele informaţii s-au cam poticnit în drumul spre noi; nu cunosc încă motivele şi nu cred că sunt importante.

Greutăţile foarte mari au fost legate de unele proiecte privite cu foarte multe îndoieli. Vezi galeria foştilor profesori din Rareş. Eu am spus că voi trece peste orice fel de orgolii, şi pentru oamenii care au predat 10-15 ani în Rareş nu-i un efort foarte mare să aibă un tablou pe un hol principal. Aceasta a fost o provocare foarte mare şi am depăşit-o, pentru a pune în evidenţă valorile pedagogice care au trecut prin Rareş. Altă dificultate a fost legată de simpozioane. Pentru a nu stârni orgolii nemăsurate am spus că vor fi simpozioane acolo unde se doreşte, cu denumiri ale unor profesori care au încetat din viaţă – Ioan Zenembisi, Ioan Zgârciu şi Vladimir Laşcu – ca să am certitudinea că nu deranjez pe cineva.

– Ştiu că este greu de făcut o ierarhizare a manifestărilor ce au avut loc. Totuşi, care sunt cele mai apropiate de sufletul Dvs.?

– Primul loc îl ocupă Gala Excellentia… Noi am gândit scenariul acesteia, ce trebuia să se întâmple acolo, cine ar urma să fie omagiaţi. Însă am simţit că lipseşte ceva pentru a transmite acea emoţie şi acea stare specifice momentului. Şi atunci s-a întâmplat să fim vizitaţi de o fostă elevă de-a noastră, Alina Grigore, printre altele şi scenaristă, cu care nu mi-au trebuit decât două minute ca să batem palma. Am empatizat total, i-a plăcut foarte mult ideea şi s-a ocupat complet de ceea ce a însemnat organizarea galei. Am pus totul la punct prin video conferinţe de câte o oră/o oră şi jumătate, ea la Bucureşti, noi aici, într-o perioadă în care ea lucra cu o laureată a premiului Oscar. Copiii au îndrăgit-o foarte mult şi ceea ce a fost acolo a fost o mână de profesionist, absolvent de Rareş şi care a vrut să ajute Rareşul.

O surpriză foarte plăcută pentru mine a constituit-o şi Conferinţa rostită în faţa tinerilor de Episcopul de Huşi dar m-a surprins şi emoţia care a străbătut inaugurarea sălii de sport „Vladimir Laşcu”; menţionez şi Noaptea Muzeului Rareş – un proiect la care am ţinut mult, foarte bine primit de comunitate.

– Cireaşa de pe tort a fost înalta distincţie regală pe care aţi primit-o pe data de 25 octombrie din mâna Principesei Margareta…

– Pentru ziua de 27 noiembrie, când se împlineau exact 150 de ani de atestare documentară, am vrut să avem alături şi Casa Regală, adică nivelul cel mai înalt. Şi am scris o scrisoare frumoasă, o invitaţie pe care am trimis-o Casei Regale. La nici o săptămână am fost invitat la Ziua Regalităţii şi m-am dus. Atunci a fost primul contact cu Principele Radu şi Principesa Margareta, cu care am discutat şi ni s-a promis un răspuns.

Între timp dl. Mihai-Emilian Mancaş mi-a spus să cercetez pe unul dintre pereţii din curtea interioară, că este ceva interesant pe un zid. Nu ştia exact ce, pentru că era din anii ʼ39-ʼ40. Şi m-a rugat foarte mult să sap şi spre surpriza mea am găsit simbolul regal „Straja Ţării”. Am trimis fotografii Casei Regale şi mi-am anunţat intenţia de a-l restaura (lucru pe care l-am şi realizat). Bănuiesc că acesta a fost unul din lucrurile deosebite care au contat, pentru că apoi am primit un mail, în care ni se spunea că în data de 25 octombrie suntem asteptaţi pentru decorarea şcolii cu cea mai înaltă distincţie a Casei Regale acordată în domeniul educaţiei. Surpriza mare a fost când am ajuns acolo, erau 15 nominalizări, printre care Academia Militară din Bucureşti, Universitatea „Carol Davila” din Iaşi, Teatrul din Sibiu şi doar trei licee. Ne-am bucurat mult, am avut o discuţie non formală cu Principesa Margareta, iar în luna mai avem promisă o vizită a domniilor lor.

– Povestiţi-ne câte ceva despre partea nevăzută a profesorului şi directorului Grigoruţă Oniciuc.

– Cred că toată lumea mă cunoaşte, nu sunt un tip ascuns, din contra sunt foarte open şi lucrul acesta poate duce la întâmplări bune şi mai puţin bune. Au fost şi unele mai puţin bune care m-au marcat, pentru că sunt un tip care, în ciuda experienţei de la inspectorat, de la şcoală, din alte locuri, sunt încă puternic afectat de răutăţile unora, de modalitatea în care unii sau alţii încearcă să-şi facă loc pe nişte realizări ale altora.

Sunt însă foarte bucuros şi foarte încântat să lucrez cu copiii, de multe ori îmi doresc să reiau mai intens activitatea cu elevii pentru că sunt minunaţi.

Îmi place foarte mult să-mi îngrijesc livada, îmi plac foarte mult florile mele, trandafirii mei, îmi place foarte mult să stau de vorbă cu bătrânelele la ţară, să ne sfătuim cum se mai pune ceva în pământ sau cum se obţine o producţie bună, schimbăm tot felul de soiuri de flori. Îmi place să călătoresc, am văzut destul de multe locuri dar mi-aş dori un concediu care să dureze 2-3 luni, să am timp să mă şi odihnesc, pentru că de obicei 10 zile înseamnă o alergătură de colo-colo, pentru a vedea cât mai multe; acum, mai nou, merg într-o singură localitate şi de acolo fac, cu firme specializate, excursii în împrejurimi.

– Cum vă simţiţi la sfârşitul acestui an atât de fructuos? Obosit? Împlinit? Ce urmează?

– Dacă anul a fost fructuos pentru şcoală, e bine. Ar trebui să fiu lipsit de modestie să nu spun că acum sunt un om obosit şi împlinit. Personal, mi-am dorit foarte mult ca olimpiada de astronomie să fie la Piatra-Neamţ şi s-a întâmplat să fie chiar în anul în care şcoala a împlinit 150 de ani. Despre aniversare, din ce mi s-a comunicat, din ce-am citit, din ce am văzut – a fost la nivelul aşteptărilor multora dintre cei din comunitate şi nu numai; sunt mesaje de peste tot, din ţară, din lume, pentru modul în care şcoala şi oamenii ei au fost puşi în evidenţă. Poate cel mai mult mi-am dorit să evit ideea de festivism.

Colegiul acesta este ca o familie, în care există şi mai tineri şi mai puţin tineri, fiecare cu poveştile lui. Pe 27 noiembrie am avut un consiliu profesoral al nostru, nu am dorit să ieşim la restaurant, am vrut să fim noi între noi, actualii cu foştii profesori şi am stat în cancelarie şi cineva a spus: „Aşa era odată în cancelaria Rareşului!” Această remarcă a fost de bun augur, m-a mulţumit total sufleteşte. Cancelaria noastră este grea, foarte grea, dar populată de oameni foarte valoroşi, cu care trebuie să comunici corespunzător, să le înţelegi toate dorinţele şi aşteptările şi să încerci de fiecare dată să rezolvi corect problemele, fără a supăra pe nimeni. Ce-o fi mai departe vom vedea…

A consemnat Gianina BURUIANĂ