S-a întâmplat în Basarabia străbună, sub ocupaţie străină. Un normalist, un învăţător din stânga Prutului scos din sărite de doi nepoţi leneşi lipsiţi de creşterea aleasă i-a umflat pe sus şi i-a dus unde trebuia, la şcoală. Motivul? Nu-i trăgea aţa la carte. Stăteau toată vara pe malul Prutului la scaldă, că era năduf. La şcoală au fost aşezaţi în prima bancă, au primit cărţi şi maculatoare şi au început să buchisească litere scâncind. Şi au mai primit ceva: câte o tufă de flori spre îngrijire. O tufă de crizanteme cu flori mici, numite năsturaşi. La orele practice, Domnul se plimba printre elevi şi le spunea că deja el vede cum vor răsări nişte flori frumoase, frumoase. Şi uite aşa, încetul cu încetul, cei doi leneşi au devenit premianţi cu coroniţă. Fruntaşi pe ramură.
Cine era Domnul? Un Apostol trecut prin viaţă, cu vastă experienţă şi mult umor. Avea o figură impozantă cu trăsături ferme, cu un cap alb, cum îi stă bine oricărui dascăl. Semăna cu dl Trandafir…
Anul 1944, soldaţii cu stea în frunte s-au prăvălit din nou asupra Basarabiei. Ne-a durut din nou Basarabia. Domnul învăţător a fost ridicat într-o noapte şi deportat în Siberia, la tăiat lemne, 18 ani. Acuza adusă dascălului? „a predat româneşte limba MALDAVINEASCĂ”. Aşa au aflat plozii din satul de graniţă cu România, că undeva există o Siberie, unde îi frig, iar căciula, cojocul şi opincile nu ţin de cald. Unde noaptea şi ziua au câte şase luni. Spre acest frigider al lumii sunt mânaţi toţi duşmanii bolşevicilor cu îndemnul „Pahod na Sibir”. În naivitatea lor, elevii rămaşi fără Domn, se întrebau cum poate dormi un om şase luni şi cum se numără anii? Câţi ani din satul lor încap într-un an din Siberia? Bătrânele vorbeau în şoaptă că cei deportaţi au fost duşi pe viaţă sau pe 25 de ani.
Din respect pentru Domnul, ori de câte ori foştii lui elevi aud sau citesc cuvântul Siberia se gândesc la el. Şi acum îl văd cu ochii minţii. Un om obişnuit, învăţător la catedră, ţăran pe lotul şcolar. Pe atunci, şcoala primea 5 ha de pământ arabil, plug şi cai pentru elevi şi educatori. Vorbea cu pasiune despre înaintaşii noştri. Au fost: „pieptul oştirii lui Ştefan cel Mare şi al marelui Ion Vodă cel cumplit”. Despre Basarabia, Domnul nara ceva absolut surprinzător. Se zice că Dumnezeu şi Sfântul Petru au ajuns în Basarabia pe înserat. Fiind vreme de furtună s-au adăpostit sub un copac şi au deşertat cei doi saci cu bogăţie, necazuri şi nedreptăţi din dotare. Cum necazurile şi nedreptăţile erau multe, sacul s-a spart, copacul sub care stăteau s-a uscat, iar piatra pe care au stat s-a spart. Urmarea? Toate răutăţile lumii şi neîmplinirile au rămas în cârca basarabenilor. Şi le poartă şi astăzi, cu stoicism, oftând.
Şi Domnul ne mai aminteşte câteva lucruri importante. Ne-a învăţat să altoim, să tăiem cu fierăstrăul, să întocmim o cerere, să facem o învoială şi multă, multă citire, istorie, geografie şi aritmetică. Fie acest demers o floare din sutele de flori văzute de el. De ce v-am povestit cele de mai sus? Pentru că presa e obligată să relateze ceea ce se întâmplă, nu ceea ce şi-ar dori să se întâmple. (v. Vizita de lucru a Guvernului Republicii Moldova, la Piatra-Neamţ).
Dumitru RUSU