Într-un foarte reuşit parteneriat, Filiala Piatra-Neamţ a Academiei Oamenilor de Ştiinţe şi Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ (principalul for cultural al zonei, neobosit în a-şi diversifica activităţile şi a fi cât mai vizibil în spaţiul spiritual), au organizat joi, 5 septembrie, cu ocazia centenarului său, comemorarea doctorului Costache Andone.
În prezenţa unei asistenţe numeroase de cunoscuţi, colegi, prieteni, colaboratori şi foşti pacienţi, ba şi a distinsului preot care i-a fost duhovnic, cei care au luat cuvântul au creionat personalitatea şi caracterul profund uman ale celui dispărut la vârsta de 96 de ani, prototip al cetăţeanului implicat în viaţa comunităţii, aşa cum ar trebui să fim toţi, fără excepţie.
Nu au exagerat, cumva, organizatorii, denumind evenimentul „Omagiu adus unui OM DE POVESTE”? Nu, n-au greşit. O mărturiseşte semnatarul acestor rânduri, după mai bine de jumătate de secol cât i-a fost coleg, colaborator şi prieten, care îi cunoaşte pe dinafară şi în amănunt viaţa, pe care o ascultă de fiecare dată cu plăcere nedisimulată şi de care nu se plictiseşte, cum nu te plictiseşti de „Harap Alb”, de „Ivan Turbincă” sau de „Capra cu trei iezi”, ca să nu mai amintesc de „Pe lângă plopii fără soţ” ori de „Mama lui Ştefan cel Mare”.
Vorbim adesea de modele, uneori exagerăm (intenţionat sau nu), alteori trecem peste ele cu prea multă seninătate („ce brânză mare a făcut?!? „), dar viaţa omagiatului nostru merită a fi cunoscută de mulţi, de cât mai mulţi.
Provenit dintr-o familie modestă de ceferist din Filipenii Bacăului, cel care va deveni un om împlinit, nu-şi va uita şi nu va ascunde niciodată copilăria şi adolescenţa umbrite de sărăcie.
Când a fost să ia viaţa în piept şi să-şi pregătească drumul în viaţă, a avut noroc de unul dinte fraţii mamei, cunoscutul profesor de medicină al Iaşului de altădată, Gheorghe Năstase, figură emblematică a capitalei Moldovei. Acesta, simţind stofa bună din alcătuirea nepotului, l-a luat sub aripa lui, nu ocrotitoare, ci profund îndrumătoare. L-a înscris la medicină, dar i-a hotărât să nu se aştepte la huzur şi alint, ci la muncă grea dacă vrea să ducă la capăt o treabă serioasă. Şi când i-a pus în braţe două tomuri groase de anatomie, învăţăcelul şi-a exprimat temerea că îi vor trebui mai bine de doi ani să le parcurgă. „Ba ai să le ştii pe de rost în două luni; numai că ai să stai cu burta pe carte”, i-a spus cu aer şugubăţ, vestitul „Năstase, şase, şase”. De unde această pecete? Fiindcă şase era nota pe care o dădea studenţilor săi nepregătiţi, cel care ne spunea că toate remediile cunoscute împotriva cheliei sunt extraordinare şi eficace, fără să uite să-şi arate calviţia generoasă.
Deşi ar fi putut să se eschiveze, doctorul Costache Andone, şi-a făcut datoria de militar şi de medic, a luat parte la luptele din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, avansând până la gradul de colonel şi fiind recompensat cu numeroase medalii şi ordine militare.
Dar cred că cea mai frumoasă şi mai profund ilustrativă pentru viaţa lui este povestea devenirii tânărului medic Costache Andone. El a fost ultimul supravieţuitor dintre cei 12 făuritori ai vetrei medicale nemţene, acoperitoare pentru toate specialităţile, cum puţine se puteau număra la acea vreme în ţară, în afara centrelor universitare. Să fi atârnat în balanţă existenţa din anul 1935 (o placă de marmură de pe peretele clădirii atestă adevărul) a spitalului modern al vremii aceleia, construit de regele Carol al II-lea, în timpul ministeriatului doctorului Costinescu? Cu siguranţă, da. Dar mai mult şi mai mult, în talgerul balanţei a atârnat seriozitatea şi profesionalismul lor fără cusur, eforturile susţinute de a asigura asistenţa medicală a populaţiei de pe Valea Bistriţei şi de la poalele muntelui Ceahlău.
Poate că nu este lipsit de interes pentru cititor să relatăm un episod pe cât de dramatic, pe atât de adevărat. Cunoscuta şi preţuita noastră Maria Tănase, aflată într-un turneu la Piatra-Neamţ, cum-necum, şi-a pierdut vocea. Consultată de anonimul, pe vremea aceea, Costache Andone, acesta a făcut o constatare uluitoare: îndrăgita solistă avea o gravă boală a laringelui. A fost nevoit să-şi declare diagnosticul: „Fii serios, domnule, doar vin de la Bucureşti, m-au văzut atâţia doctori!”. Din nefericire, Maria Tănase avea să sfârşească peste un an din cauza bolii descoperite de doctorul Andone. Aşa a ajuns el cunoscut în toată ţara. Nu a existat actor sau cântăreţ mai răsărit să nu-l consulte cu ocazia turneelor de la Piatra-Neamţ. După cum nu cred că am întâlnit pe cineva care, aflând că sunt din Piatra-Neamţ, să fi uitat să întrebe ce mai face doctorul Andone?
El a fost principalul animator al activităţii ştiinţifice din zonă, artizanul Asociaţiei şi apoi al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, singura filială neuniversitară din ţară, nu de puţine ori menţionată ca filiala cu cea mai bogată activitate anuală, o filială care a organizat, în afara sesiunilor proprii obişnuite, congrese, reuniuni de certă valoare şi notorietate.
Pentru doctorul Costache Andone, sintagma „nu se poate” a fost goală de conţinut. Nu a existat domeniu în care să nu se implice, fie că a fost vorba de reconstrucţia şi arhitectura oraşului, de sport, teatru, de Plantavorel, industrie, muzică şi câte altele. Solicitat sau nu, capacitatea lui de mobilizare în vederea unei acţiuni pozitive, benefice pentru întreaga comunitate era fără egal. Nu doar atât, devenea un glas de care cei în cauză trebuiau să ţină cont. Şi nu fără succes.
Ar fi nedrept să nu amintim, în ecuaţia împlinirilor sale, echilibrul şi ambianţa familială, asigurate de soţia doctorului Andone, doamna Mariana, oricând dispusă să-i stimuleze, cu înţelepciune, acţiunile, dar să-i tempereze, după caz, entuziasmele nejustificate.
Doctorul Costache Andone nu a fost un veleitar. A pus mai presus de propriul interes, interesul celorlalţi, al comunităţii în întregimea sa, a ştiut să intervină, benefic, în viaţa tuturor celor cu care a venit în contact şi nu s-a ascuns sub paravanul pasivităţii.
Lasă în urmă un nume demn, o amintire de durată, în constelaţia celor care au preţuit viaţa şi, mai ales, nu au trăit în zadar.
Este şi poate fi, pe drept, un model adevărat, cu tot ce au sădit în el, Dumnezeu şi natura omenească.
Dr. Virgil RĂZEŞU