Chiar dacă astăzi, la 18 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, ţara noastră se situează pe locul şase în ceea ce priveşte numărul de membri în Parlamentul European, abordarea acestui subiect al aparteneţei ei la marea familie europeană, încă poate genera unele divergenţe de opinie, analizând aspecte precum succese şi insuccese înregistrate, oportunităţi, avantaje, dezavantaje, vulnerabilităţi etc.
Relaţiile dintre România şi Uniunea Europeană au la bază Acordul European de Asociere. Ţara noastră a început negocierile cu Comunitatea Europeană în primăvara anului 1992, iar în urma ratificării de către Parlamentul European, în octombrie 1993, acordul de asociere a intrat în vigoare la data de 1 februarie 1995. Acesta stabilea asocierea ţării noastre la Uniunea Europeană (realizarea cadrului instituţional pentru desfăşurarea unui intens dialog politic; susţinerea României în realizarea economiei de piaţă şi consolidarea procesului democratic; liberalizarea circulaţiei mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor; crearea cadrului pentru dezvoltarea cooperării economice, financiare, culturale şi sociale) şi formele dialogului politic.
Guvernul României a elaborat prima versiune a Programului Naţional de Aderare (PNAR) în anul 1998, ulterior fiind îmbunătăţit şi prezentat anual la Bruxelles. Printre principiile PNAR se numărau: principiul separării funcţiilor politice de cele administrative: principiul creării unui serviciu public de carieră, profesional şi neutru politic; principiul definirii clare a valorilor, responsabilităţilor şi relaţiilor dintre instituţii; principiul subsidiarităţii; principiul autonomiei locale decizionale, principiul transparenţei actului de guvernare şi administrativ; al simplificării procedurilor şi actelor normative, principiul respectului faţă de cetăţean. Guvernul României, în cadrul reformei administraţiei publice, a stabilit câteva priorităţi: perfecţionarea sistemului de organizări şi conducere a pachetului informaţional la nivelul aparatului de lucru al Guvernului; întărirea decizională la nivel guvernamental; instituirea unui serviciu public profesionist şi neutru cu legături eficiente între nivelurile politic şi administrativ; redefinirea atribuţiilor ce revin ministerelor şi agenţiilor guvernamentale ca organisme menite să fundamenteze politici sectoriale; continuarea procesului privind descentralizarea şi întărirea autonomiei locale; creşterea gradului de transparenţă faţă de mass-media şi crearea unei reţele de parteneriat cu societatea civilă etc.
De la 1 august 1996, România a beneficiat de asistenţă financiară prin intermediul programelor comunitare. Programele iniţiate în anul 1997 au fost transpuse în peste 260 de proiecte derulate în Programul Socrates (în domeniul educaţiei), peste 200 de proiecte derulate în cadrul Programului Leonardo da Vinci (dedicat formării profesionale); aproximativ 450 de proiecte în Programul Youth for Europe. Din anul 1990 Guvernul României este beneficiar al Programului PHARE. Peste 1 miliard de EURO a fost alocat ţării noastre în perioada 1990-1998. Principalele domenii care au beneficiat de asistenţa PHARE au fost privatizarea, restructurarea, întreprinderile mici şi mijlocii, educaţia, transporturile, agricultura, sănătatea. De la 1 ianuarie 2000, trei fonduri de pre-aderare au intrat în funcţie: SAPARD pentru agricultură, PHARE şi ISPA pentru transport şi mediu.
După deschiderea oficială a Programului de aderare, pe 15 februarie 2000, la Bruxelles, România şi Uniunea Europeană au încheiat, în data de 26 mai 2000, negocierile pentru cinci capitole ale dosarului de aderare (întreprinderi mici şi mijlocii, ştiinţă şi cercetare, educaţie, formare profesională şi tineret, relaţii externe şi politica externă şi securitatea comună).
Intrarea României în Uniunea Europeană s-a realizat la 1 ianuarie 2007, când a devenit stat membru al Uniunii Europene, calitate ce implică atât drepturi, cât şi obligaţii, toate acestea derivând din tratatele şi legislaţia adoptate de la înfiinţarea Uniunii până în prezent.
Este cunoscut faptul că România nu era pregătită să fie admisă în primul val, dar prin dimensiunea sa, prin numărul de locuitori, prin aşezarea geografică, ţara noastră poate fi un avanpost de stabilitate al Uniunii. Contextul aderării României la Uniunea Europeană a fost unul cu totul special, ţara noastră aderând la o Uniune cu 25 de membri, la trei ani după ultima sa extindere. Participarea la o grupare integraţionistă determină o serie de transformări, de mai mică sau mai mare amploare, la nivelul statelor participante. Amploarea acestor transformări variază în funcţie de stadiul de integrare atins de gruparea regională şi pot îmbrăca forma redefinirilor instituţionale şi/sau de conţinut/adoptare al politicilor sectoriale (policy making) etc.
Aderarea României, ca şi a celorlalte state candidate, a avut în vedere respectarea elementelor de condiţionalitate impuse prin cele patru criterii de aderare: criteriul politic (garantarea statului de drept); criteriul economic (existenţa unei economii de piaţă funcţionale care să permită statului candidat să facă faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei în cadrul UE); criteriul juridic (însuşirea acquis-ului comunitar în vigoare la momentul aderării); criteriul administrativ (asigurarea stabilităţii instituţiilor şi a capacităţii de a-şi asuma obligaţiile derivate din calitatea de membru al Uniunii Europene).
Prof. dr. Mihai FLOROAIA
(va urma)