• Interviu cu prof. Eugenia Halus, director al Liceului Teoretic „Evrika” din Râbniţa
Profesoara Eugenia Halus
Profesoara Eugenia Halus (director, Grad managerial – doi, Grad didactic – doi) lucrează în învăţământ de peste 40 de ani şi predă istoria. La 1 septembrie 1989, cu aprobarea autorităţilor locale deschide pentru 70 de copii moldoveni Şcoala Medie Incompletă nr.12, devenită din 1993 – Şcoala Medie. Apoi, din august 2003, când aceasta, la Ordinul Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova, se reorganizează în Liceul Teoretic „Evrika”, Eugenia Halus devine director la unica instituţie de învăţământ cu predare în limba română din Râbniţa, unitate şcolară aflată în stânga Nistrului. Are o pregătire temeinică în domeniul managementului educaţional, dezvoltării strategice a instituţiei de învăţământ şi managementului calităţii, fiind calificată şi în specialitatea „Tehnologii informaţionale şi Comunicaţionale în Educaţie”. În Râbniţa, Liceul „Evrika” este unica şi una dintre cele opt şcoli româneşti din stânga Nistrului. Aici îşi fac studiile 200 de elevi, ghidaţi de 30 de profesori. (Red.)
– Dacă ar fi să faceţi un bilanţ al anilor petrecuţi la catedră, ce notă i-aţi acorda profesoarei Eugenia HALUS?
– Dacă aş face un bilanţ al celor aproape 34 de ani de activitate pedagogică, aş menţiona interesul şi atitudinea deosebite pentru cunoaşterea şi promovarea istoriei românilor pe care nu am studiat-o la facultatea de istorie şi pedagogie a Universităţii de stat „Ion Creangă” din oraşul Chişinău, pe care am absolvit-o în 1980.
În anul 1989, anul trezirii conştiinţei naţionale – şi primul an de activitate al şcolii noastre –, am început studierea istoriei românilor împreună cu elevii, din ziare şi primul manual de istorie „Daciada”. Cred că pe parcursul acestor ani mi-am făcut datoria de pedagog cu Demnitate şi Verticalitate.
– Apropo de nota pe care v-o acordaţi, cât de importante sunt pentru dvs. calificativele pe care vi le atribuie elevii?Aveţi o poreclă?
– Din convorbiri, unele sondaje pot spune că relaţiile mele cu elevii au fost bune întotdeauna. Stima şi respectul au fost şi sunt reciproce. Simt aceasta în timpul predării orelor precum şi în timpul întâlnirilor peste ani cu foştii elevi şi părinţi.
– Sunteţi o persoană emotivă? S-a întâmplat să aveţi de suferit consecinţe grave ale emoţiilor dvs.?
– Da, sunt o persoană emotivă. Altfel nici nu poate fi. Responsabilitatea pentru buna funcţionare a unicei instituţii cu predare în limba română, care se află pe partea stângă a Nistrului, îmi provoacă în fiecare zi griji mari şi mari emoţii…
– Ce v-a determinat să alegeţi şcoala? Tradiţie, vocaţie sau întâmplare?
– M-a determinat să aleg şcoala, profesoara mea de istorie din anii mei de şcoală. Cerinţele pe care le avea faţă de elevi şi pasiunea faţă de istorie mi s-au transmis de la Dumneaei, şi, cu nostalgie şi drag, o port în suflet până azi.
– Care credeţi că sunt slăbiciunile fundamentale ale şcolii noastre? Dar punctele ei cele mai tari? Puteţi argumenta aplicat pe specialitatea pe care o predaţi?
– Astăzi şcoala are multe puncte forte, dar şi unele neajunsuri.
Pozitiv aş menţiona:
• Şcoala de azi educă tineri pentru societatea de mâine.
• Climatul educaţional deschis, stimulativ, personal didactic interesat de calitatea procesului educaţional.
• Existenţa tehnologiilor moderne, folosite în procesul de predare-învăţare-evaluare.
• Şcoala dispune astăzi de materiale curriculare, manuale de alternativă, ghiduri de aplicare etc.
Puncte slabe ar fi:
• Regresul demografic care duce la micşorarea numărului de elevi.
• Părinţii plecaţi peste hotare, ca urmare copii lăsaţi în grija buneilor, rudelor.
• Dezinteresul unor familii pentru educaţia copiilor.
• Scăderea prestigiului profesiei de pedagog.
• Lipsa unor prevederi în legislaţia şcolară care ar contribui la îmbunătăţirea unor aspecte ale procesului educaţional.
• Dependenţa elevilor de tehnologiile informaţionale etc.
– Care ar fi primele trei decizii pe care le-aţi lua dacă aţi fi pentru o zi ministrul educaţiei?
– Nu-mi doresc nici pentru o clipă această funcţie.
Trei decizii însă ar fi:
• Asigurarea instituţiilor de învăţământ cu cadre pedagogice tinere.
• Revenirea la aprecierea purtării elevilor în şcoală.
• Micşorarea volumului de informaţii pe care trebuie să le pregătească administraţia instituţiilor, cadrele didactice.
– Vrând-nevrând, indiferent de timp sau de tipul şcolii, desfăşurarea procesului de învăţământ presupune un anumit tipic, ca să nu zic anumite clişee. Reuşiţi să le biruiţi? Cum vă reîmprospătaţi forţele?
– Într-adevăr, activitatea în şcoală necesită o dăruire de sine şi multe responsabilităţi, eşti lipsit de timpul personal. Tot mai greu e de reîmprospătat forţele, dar atât cât munceşti eşti obligat să-ţi îndeplineşti funcţia.
– Dincolo de cantitatea de informaţie pe care sunteţi obligată să o transmiteţi prin programa şcolară, încercaţi să lucraţi şi asupra caracterului elevilor dvs.? Cu ce rezultate? Sunteţi temută sau iubită?
– Cu adevărat caracterul elevilor are un rol important în dezvoltarea personală şi profesională. Fiind cadru didactic, le cultiv dorinţa şi nevoia de cunoaştere şi înţelegere, să se autocunoască şi să-şi autoevalueze propriul potenţial.
– În ce relaţie sunteţi cu modelul dvs. de dascăl?
– Sunt mândră de colectivul pedagogic care a avut marea îndrăzneală în anul 1989 de a pune piatra de temelie a unicei instituţii de învăţământ cu predare în limba română din oraşul şi raionul Râbniţa. Pentru noi, cetăţeni ai Republicii Moldova, locuitori din partea stângă a Nistrului, şcoala naţională a fost, este şi va fi un imperativ al vremii.
Mândră de părinţii patrioţi, care au cerut instruirea copiilor lor în limba română. Eram pe marginea prăpastiei, când puteam pierde limba şi puteam dispărea ca neam…
Mândră de elevii care au absolvit instituţia fiind educaţi în spiritul valorilor naţionale româneşti, mulţi din ei şi-au făcut ori îşi fac studiile în România.
A întrebat Angelina BEGU