Povestea noastră începe aşa… A fost odată ca niciodată, într-o familie din UE, mai exact în Ţara tuturor posibilităţilor şi a promisiunilor de tot felul, o Cenuşăreasă din categoria bugetarilor, pe care Statul de drept şi guvernanţii au uitat-o. În plus, aceştia nu-şi mai aminteau că, pentru a ajunge acolo sus, şi-au petrecut ani în băncile patinate de trecerea timpului, nu doar bătându-se cu cocoloaşe de hârtie, ci… probabil, învăţând lucruri frumoase şi utile de la dascăli cu tâmplele cărunte şi cu hainele uzate şi pline de praf de cretă. Mai târziu, unii chiar au lucrat în sistem… Au uitat cum îşi drămuiau banii în ziua de salariu pentru a acoperi facturile de utilităţi, ratele la bănci şi cheltuielile cotidiene…
Astăzi, pe fiecare dintre cei de la conducerea navei îi recomandă câte ceva. Pe unii cravatele ochioase, pe alţii butonii auriţi şi gravaţi (cine ştie unde şi cu ce) sau tratamentele SPA (pentru a da bine pe sticlă), de aceea nu mai ştiu să dea măsura talentului în cârmuirea (colectivă) obiectivă. Şi formulează. Zilnic.
Ne-am săturat de programe demagogice şi de platforme, unele mai convingătoare decât altele. Politicienii noştri profesionişti (crescuţi ca nişte feţi-frumoşi, peste noapte), hrăniţi cu ideologia la care se închină încă de dinainte de a se naşte, încearcă să ne încredinţeze (a se citi îndobitocească) de faptul că tot ce vor face pentru noi va fi ceva de vis (a se citi coşmar). Ba chiar vom avea acelaşi statut ca în perioada interbelică…?!
După părerea dumnealor, noi ne ţinem doar de manifestaţii în care ne strigăm nemulţumirile (imaginare), când, de fapt, ar trebui să le mulţumim cu capetele plecate pentru orice procent pe care ni-l dau, dar despre care nu recunosc că ne aparţine şi că ni l-au luat pentru a stabiliza bugetul statului (acelaşi, ca mai sus) pe care îl slujim cu credinţă şi recunoştinţă veşnică, neştiind să facem altceva decât să modelăm suflete. ASTA AM ÎNVĂŢAT, ASTA FACEM DOMNILOR!!! Cu dumneavoastră nu am reuşit. Şi nu suntem noi de vină!!! Munca noastră nu are nicio valoare, nu producem nimic, de ce să ne mai cerem drepturile? Cu ce contribuim noi la prestigiul ţării? Strădania noastră este ineficientă, atâta timp cât nu toate sufletele se lasă modelate. De aceea s-a ajuns aici.
Câte legi, din cele care ne privesc, s-au respectat? De ce trebuie să apelăm la procese interminabile pentru a ne câştiga drepturile promise? Care este cu adevărat statutul nostru? Suntem bugetari, nu? Din care aripă? Pentru că, în ultima vreme, nu se urmăreşte decât dezbinarea bugetarilor! Pentru unii există fonduri, pentru noi, nu!? Este drept?
Stimaţi colegi, va trebui să ne clonăm fiecare pentru a putea face faţă (la timp şi eficient) îndatoririlor şi sarcinilor care ni se transmit!
Va trebui să dilatăm timpul, astfel încât ziua să aibă mai mult de 24 de ore, pentru a ne dovedi responsabilitatea actului didactic şi să demonstrăm că orele petrecute la şcoală sunt urmate de multe altele în care ne documentăm, concepem şi corectăm teste sau participăm la proiecte, activităţi extracurriculare, chiar dacă sunt zile libere (de drept) sau nelucrătoare, respectate de alte categorii de …muncitori. În actul didactic, nouă nu ne asigură nimeni nici cazarmamentul, nici necesarul zilnic, în afara salariului. Bravo celor care au reuşit să-şi câştige drepturile!
Mai mult, patriotismul a ajuns unul de paradă! Doar noi simţim româneşte la 25 octombrie, 1 Decembrie sau 24 Ianuarie? Două din aceste zile (de curând) sunt libere pentru toată lumea! De ce nu suntem şi noi în rând cu toţi? Numai noi ştim să ducem flori şi să aplaudăm? Numai noi trebuie să ieşim în stradă cu elevii, chiar dacă în calendar scrie LIBER?
De ce trebuie să avem numai îndatoriri, nu şi drepturi? Ce ar trebui să facem? Să mergem pas cu pas sau să facem primul pas? Cel decisiv! Şi, ca toţi proletarii, să fim uniţi! Fără să ne cheme cineva!
Povestea va continua atâta timp cât nu ne vom mobiliza (radical) şi vom abdica de la principiile în care am fost educaţi!
Profesor, Daniela PREPELIŢĂ
Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, Roman