Filmul activităţii noastre s-a desfăşurat după cum urmează: musafirii au fost primiţi cu tradiţionala „pâine şi sare”; s-au intonat primele două strofe ale Imnul Naţional; s-a păstrat un moment de reculegere – 2’, după care preotul protopop Ionel Cuţuhan a dat binecuvântarea.
S-a citit poezia „Să trăim clipa”, care constituie motto-ul activităţii noastre, creaţie a regretatei învăţătoare Maria Chirilă, din satul Bistricioara, comuna Ceahlău.
Cuvintele de deschidere au aparţinut domnilor Geo-Ovidiu Niţă – primarul comunei Borca, şi prof. Paul Scripcaru – amfitrionul manifestării, care au urat mult succes întregii activităţi. S-au anunţat şi invitaţii de onoare: Mihai G. Lazăr – prof. univ. dr. doc. în cadrul Universităţii Ruse de Stat de Hidrometeorologie din Sankt Petersburg; Gheorghe Dascălu – gen. de brigadă (r); Ilie Ştefan – colonel(r); Ion Farcaşanu – maior(r); Mihăiţă Peptănariu – doctor în fizică; Willi Păvăloaia – prof. univ. dr. în economie, expert economic; dr. Emanuel Nazaretian – preşedintele Uniunii Armenilor din România, filiala Roman; Ion Asavei – directorul Bibliotecii din Bicaz şi ziarist la Monitorul de Neamţ; Mihai Niculiţă – dr. ing. constructor, restaurator; Raluca Maria Anastasie – prof. psihopedagogie din Slobozia, jud. Ialomiţa. Cu mari emoţii a început activitatea propriu-zisă. Despre activitatea fructuoasă a prof. univ. dr. doc. Mihai G. Lazăr, originar din comuna Ceahlău, cu studii liceale la Liceul Borca ca şef de promoţie, ne-a făcut o prezentare foarte interesantă – un adevărat laudatio – colegul şi colaboratorul nostru Mihăiţă Peptănariu. Mihai G. Lazăr predă de peste 50 ani la Sankt Petersburg la Universitatea de Hidrometeorologie, este un om de caracter, de o înaltă ţinută morală. Are foarte multe şi valoroase lucrări publicate: „Etica ştiinţei” (etică); „Sociologia şi Etica Ştiinţei în Rusia” (sociologie); „Istoria gândirii politice” (politologie – pentru studenţi). Din 2007 până în prezent este expert al Comitetului pentru Ştiinţă şi Învăţământ Superior al Guvernului oraşului Sankt Petersburg în domeniul filozofiei şi sociologiei. A fost decorat cu titlul de profesor emerit al universităţii unde profesează, titlul de lucrător emerit al Învăţământului Superior al Federaţiei Ruse şi medalia „300 ani de la întemeierea oraşului Sankt Petersburg”. S-a realizat o convorbire video în direct între Vasile Florea din Roman, prof de istorie-filosofie, şi discipolul său dl. Mihai G. Lazăr, după 57 ani, moment foarte emoţionant pentru ambele părţi şi pentru întreaga audienţă. Referitor la sociologie, s-a amintit şi de prof. univ. dr. Mihai Pascaru, originar din Poiana Teiului, care activează la Universitatea „1 Decembrie 1918”, la Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială.
Despre Republica Armenia (Asia) ne-a făcut o prezentare geografică dl. Prof. Paul Scripcaru, urmată de o prezentare istorică a d-lui dr. Emanuel Nazaretian, cel care a prezentat o biografie documentată a d-nei prof. Alice Florea, armeancă de origine. În apropiere de municipiul Suceava există o biserică armenească Hagigadar – „Împlinirea Tuturor Dorinţelor” şi o mănăstire – Zamca.
Despre soţul d-nei Alice – dl. prof. Vasile Florea, născut în loc. Mirceşti, jud. Iaşi, ne-a făcut o prezentare plină de farmec un discipol al dumnealui, prof. Paul Scripcaru. Ca profesor, director şi diriginte la Borca în perioada 1956-1966, era singurul dintre cadrele didactice care, la banchete dorea să fie imitat, acest lucru realizându-l cu succes fostul său elev Paul Scripcaru. A fost unul din „magii liceului”, supranumit „profesorul – enciclopedist”, „profesorul – bibliotecă”, un adevărat poliglot, om de cultură de anvergură, o minte cuprinzătoare.
Regretata învăţătoare Silvia Iliescu a fost omagiată de către d-na Iolanda Lupescu, bibliotecara de la Biblioteca Comunală Borca, într-un foarte bine documentat şi frumos eseu literar aplaudat la scenă deschisă.
A fost readusă în actualitate personalitatea regretatului învăţător-erou Constantin Tănase – Teiu, originar din loc. Poiana Teiului, plutaş, folclorist de valoare naţională, culegător de folclor, care a căzut la datorie în iunie 1941 la Dalnic, lângă Odessa, pentru eliberarea pământului sfânt al Basarabiei. Din opera sa amintim balada „Plutaşii pe Bistriţa” din care s-au recitat câteva versuri:
„Foaie verde păltinaş/ M-o făcut mama plutaş;/ Iar tătuca meu săracul/ Mi-o dat şpranga şi ţuiacul/ Şi îmi zice: Măi băiete!/ Mergi la plute, nu la fete!”
În faţa hărţii României Mari (ediţia a III-a, anul 1925), preotul paroh Neculai Cojocaru de la Borca – centru ne-a oferit o amplă prezentare despre etapele formării României Mari.
Pentru ca activitatea să fie cât mai interesantă, am presărat-o cu anumite „pete de culoare”: studentul Alex Buzdugan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” Iaşi, secţia Artă sacră – restaurare ne-a prezentat o expoziţie de icoane, creaţie personală; distinsa noastră colegă, înv. Viorica Gheorghiu, într-un costul naţional tradiţional, ne-a încântat cu un moment poetic dedicat „Luceafărului poeziei româneşti”.
Bianca Dahon (cl. a X- a) şi Claudia Todosia (cl. a XI- a), eleve ale Liceului Borca, alături de Georgiana Ropotică – elevă a Colegiului „Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ, în costume naţionale autentice, cu opincuţe, ne-au cântat şi încântat cu frumoase melodii populare. Au fost lăsate la Biserica Parohială Borca pomelnice pentru cadrele didactice adormite pentru a fi pomenite duminica.
S-au făcut şi o serie de propuneri la finalul activităţii:
– Profesorii Alexandru Ţăranu, Vasile Florea, Har. Mihăilescu, Valeriu Popa, Vasile Codrescu, Mihai Doroftei, Catrina Florescu, Maria Lungu să primească titlul de Cetăţean de Onoare al Comunei Borca;
– Să ia fiinţă la Borca-centru un muzeu etnografic care să cuprindă o secţie referitoare la plutăritul pe Bistriţa;
– Să se ia legătura cu Fundaţia Magazin Istoric şi edituri de profil, pentru a se retipări hărţi cu România Mare.
S-a realizat fotografia de grup. La Farcaşa s-a vizitat Centrul Local de Informare Turistică – ghid de turism/prof. de geografie Bogdan Scripcaru.
Şi pentru ca toată activitatea să-şi păstreze farmecul şi culoarea, primarul de la Borca – dl. Geo-Ovidiu Niţă ne-a invitat la o gustare şi la o cupă de vin la grădina de vară a Pensiunii Orizont din Farcaşa.
Participanţii la activitate au primit câte o fotografie de grup şi o diplomă de recunoştinţă.
Următoarea întâlnire din 2019 se preconizează a se desfăşura la Şcoala Gimnazială „Ioan Luca” din Farcaşa.
A consemnat
Prof. Paul SCRIPCARU – coordonatorul activităţii de omagiere
N. R. Textul publicat mai sus a sosit pe adresa redacţiei pe data de 5 decembrie 2018. Am adresat a doua zi următoarea depeşă autorului şi expeditorului: Stimaţi colegi, Consider publicarea unui text despre o activitate – fie ea şi omagială – petrecută în urmă cu cinci luni este un gest de impoliteţe faţă de cititorii revistei pe care o păstoresc. Personal n-am nici o scuză, pentru o asemenea întârziere. Poate îmi oferiţi Dvs una, ca s-o public la sfârşitul articolului. Cu cele mai bune urări, Mircea ZAHARIA, redactor-şef.
Cum nu am primit nici un răspuns, mi-am văzut de treabă şi pe data de 15 am trimis revista la tipar, decembrie fiind o lună mai specială, după cum bine se cunoaşte. Pe data de 20 am fost sunat la telefon de dl. Scripcaru care m-a sictirit dumnezeieşte – vorba lui Marin Sorescu – şi m-a acuzat că politica revistei nu serveşte interesele cadrelor didactice. Iaca că le servim. (M. Z.)
