INFOCULT

Emil Nicolae, critic de artă: „Petru Diaconu ambalează frumosul într-o expresie de o modernitate uimitoare”

Petru Diaconu, unul dintre cei mai apreciaţi artişti plastici nemţeni, a revenit pe simezele Galeriei de Artă „Lascăr Vorel” cu o expoziţie de înaltă calitate artistică. Vernisajul a avut loc, vineri, 15 februarie, într-o ambianţă plăcută, cu prieteni frumoşi şi luminoşi veniţi să-i întâlnească din nou lucrările.

„Sunt foarte emoţionat şi bucuros pentru că sunt înconjurat de foarte mulţi prieteni. Acest fapt mă face să fiu mai atent şi mai silitor în privinţa viitoarelor expoziţii”, a mărturisit Petru Diaconu.

„Suntem într-o expoziţie frumoasă şi nu spun asta în sens figurativ, ci în sensul propriu al termenului. Am început cu frumosul pentru că-i un lucru care nu se mai poartă, cum nu s-ar mai purta, aparent, nici romantismul. Petru Diaconu se ocupă cu frumosul, în pofida tuturor sensurilor pe care le are lumea de azi. Petru Diaconu execută frumosul. În pofida tuturor curentelor care vor să ne tulbure, el încearcă să ne vindece cu frumosul. E o chestiune şi de proporţie, şi de perseverenţă, şi de curaj. Ar părea că nu e modern, ba e modern, pentru că ambalează acest frumos într-o expresie de o modernitate uimitoare”, a spus Emil Nicolae, critic de artă.

Ziua Internaţională a Cititului Împreună şi Ora să ŞTIM

Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ a marcat vineri, 1 februarie, Ziua Internaţională a Cititului Împreună prin organizarea unor ateliere de lectură în cadrul Secţiei de carte pentru copii şi Ludotecă „Ion Creangă”.

Totodată, a fost prezentat proiectul Ora să ŞTIM, la care sunt aşteptaţi copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 10 ani. Atelierele Ora să ŞTIM urmează să se desfăşoare în primele trei săptămâni ale lunii în perioada februarie-iunie 2019.

Proiectul Ora să ŞTIM se desfăşoară, în judeţul Neamţ, şi în bibliotecile publice partenere Bâra, Borleşti, Cordun, Crăcăoani, Dămuc, Gherăeşti, Hangu, Răuceşti, Sagna, Tazlău, Tămăşeni, Trifeşti şi Zăneşti.

 „Copiii învaţă urmărind ce fac cei mari. Iar noi adulţii, adeseori uităm să le arătăm celor mici câtă plăcere şi bucurie ne aduce cititul. Citind împreună cu copiii, acasă, la bibliotecă sau la şcoală, le transmitem această bucurie în mod direct şi sincer. În acest an, care în România este declarat şi Anul Cărţii, Ziua Internaţională a Cititului Împreună este nu doar o bucurie care aduce în prim plan copiii şi cartea ci, prin popularizarea temelor ŞTIM, le stârneşte copiilor curiozitatea şi dorinţa de a explora. De-a lungul proiectului Ora să ŞTIM bibliotecarii şi adulţii care vor citi, vor inspira copiii cu poveşti incitante şi îi vor provoca să pătrundă în lumea matematicii, ştiinţei şi tehnologiei. Iar acolo, copiii vor descoperi o lume pe măsura curiozităţii şi isteţimii lor. Este ceea ce credem atât noi, cei de la Fundaţia Progress, cât şi iniţiatorii proiectului Ora să ŞTIM/ Volunteer readers, Deutsche Telekom Stiftung”, precizează Claudia Şerbănuţă, Project Manager Ora să ŞTIM.

„În gura Marelui URS” – Ana-Maria Lemnaru

■ Expoziţie de grafică ilustrativă şi lansare de carte

Joi, 14 februarie, a.c., în organizarea Muzeului de Artă Piatra-Neamţ şi Asociaţiei Arte.Ro a avut loc vernisajul expoziţiei „În gura Marelui URS” şi lansarea cărţii cu acelaşi titlu. Dublul eveniment semnat Ana-Maria Lemnaru este un demers grafic-ilustrativ de recuperare a istoriei recente a societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului trecut. Conceptul expoziţional este inedit şi reprezintă în ansamblul său o instalaţie de artă, care îmbină ilustraţia cu mijloacele media.

„În gura Marelui URS” publicată la Editura Manuscris, a cărei editoare Maria Axinte este şi fondator al Memorialului Închisoarea Piteşti, este prima carte ilustrată despre elevii închişi pe motive politice, la penitenciarul Târgşor, de către autorităţile comuniste, un roman grafic pentru copii dar şi pentru cei mari.

Ana-Maria Lemnaru a absolvit în 2017 Facultatea de Arte Vizuale şi Design, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi, specializarea Grafică şi un master în acelaşi domeniu. A ilustrat literatură şi a făcut scurt­metraje de animaţie. Este membră în clubul ilustratorilor din România şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici. În 2015 a fost câştigătoare a secţiunii „The Single Channle Show”, Motion Festival of Nicossia, Cyprus şi ilustrator selectat la BookILL Fest din Novi Sad, Serbia, 2017. A participat la work­shop-uri la BIB UNESCO – Bratislava, Slovacia (2017) şi Youth in Animotion – Dresda, Germania (2014). Expoziţia va putea fi vizitată până pe 10 martie 2019.

Un nou pas pentru reabilitarea Casei Celibidache

Autorităţile fac un nou pas pentru reabilitarea uneia dintre clădirile emblematice ale municipiului Roman, Casa Celibidache, imobil aflat de mai multă vreme într-o stare avansată de degradare.

Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ – instituţie care a preluat imobilul în administrare – a afirmat recent că în curând ar urma să aibă loc licitaţia pentru stabilirea firmei care se va ocupa de lucrările de reabilitare a clădirii, după ce autoritatea judeţeană a depus proiectul lucrării pentru finanţare la Compania Naţională de Investiţii, care a alocat fonduri în acest sens.

În 2012, Casa Celibidache a fost achiziţionată de administraţia locală romaşcană de la moştenitorii compozitorului Sergiu Celibidache, efortul financiar fiind de peste 150.000 de euro. Primăria Roman a încercat reabilitarea acesteia cu fonduri europene, fără succes, însă. În luna martie a anului trecut, consilierii locali romaşcani au aprobat transmiterea clădirii din proprietatea publică a Municipiului Roman şi din administrarea Consiliului Local Roman, în proprietatea publică a Judeţului Neamţ şi în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ.

După lucrările de consolidare şi reabilitare, în clădire ar urma să fie organizate activităţi în domeniul cultural, odată cu includerea acesteia în circuitul muzeal judeţean, inclusiv cu amenajarea unui spaţiu dedicat memoriei celebrului muzician.

Simona Preda: „Istoria, aşa cum a fost ea cu adevărat, nimeni nu o poate cunoaşte”

Simona Preda, apreciat istoric, eseist şi publicist, a lansat şi la Piatra-Neamţ, oraşul său natal, volumul „Regina-mamă Elena. Mariajul şi despărţirea de Carol al II-lea” şi filmul documentar cu acelaşi subiect. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 9 februarie, la Teatrul Tineretului şi a fost paginat de dr. Raluca Naclad, în prezenţa unei audienţe numeroase. Simona Preda este absolventă a Liceului de Arte „Victor Brauner”, promoţia 1997, secţia pictură de şevalet (profesor Aida Despina Ghiorghişcan).

„Nu mi-am propus o biografie a reginei, ci mai degrabă un colaj, o completare, atât cât a fost posibil, cu documente de arhivă în care s-au reflectat evenimentele majore din viaţa Elenei, din momentul căsătoriei cu Carol şi până când este obligată să părăsească România, în seara zilei de 2 noiembrie 1932.

Istoria, aşa cum a fost ea cu adevărat, nimeni nu o poate cunoaşte. Tot ce putem face noi, ca istorici, este să apelăm la discursuri, la arhive, la documente, însă fiecare istoric, la rândul său, este tributar unui format, unor profesori, unei şcoli de gândire critică şi, prin urmare, există o multitudine de păreri. Fiecare istoric are propriul său discurs legat de istorie. De multe ori acest discurs este în contradicţie cu ce se emite în altă parte. Deci, când spun cum recuperăm şi cum ne apropiem cel mai mult de adevăr, mă refer la cât mai multe discursuri, la un pluralism istoriografic şi la tentaţia de a fi onest şi de a fi critic faţă de surse. În felul acesta tinzi să te apropii cel mai mult de adevărul istoric”.

Expoziţie de pictură Denisa Oniea

În perioada 14-28 februarie 2018, Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ a găzduit în Sala Cupola expoziţia de pictură a elevei Denisa Oniea. Vernisajul a avut loc joi, 14 februarie, iar prezentarea tinerei pictoriţe a fost făcută de Ştefan Potop, profesor la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ şi preşedinte al Filialei Neamţ a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

 „Denisa Oniea este înscrisă în Programul The Duke of Edinburgh’s International Award, program internaţional de dezvoltare a tinerilor, derulat şi în România, prin Clubul Ecoturistic «Dr. Gheorghe Iacomi», din anul 2015. Avem înscrişi tineri din colegiile din Piatra-Neamţ: «Rareş», «Hogaş», Informatică, «Cartianu», «Asachi». În cadrul acestui program, tinerii, sprijiniţi de voluntari adulţi, instruiţi, îşi aleg şi ating obiective pe domeniile cele mai importante pentru dezvoltarea lor: abilităţi personale, activităţi sportive, voluntariat, aventură. Unii tineri au făcut lucruri extraordinare: au organizat tabere gratuite pentru copii de la ţară, au participat în concerte, piese de teatru, prezentări internaţionale, olimpiade, concursuri sportive sau de robotică etc. Denisa Oniea a optat pentru pictură, la abilităţi personale, cu obiectivul să picteze 20 de tablouri şi să organizeze o expoziţie. De asemenea, la capitolul voluntariat organizează un curs de fotografie pentru începători”, a precizat Gabriel Marin, de la Clubul Ecoturistic „Dr. Gheorghe Iacomi”.

„Laborator 2.0” – expoziţie de ştiinţă interactivă, la Piatra-Neamţ

În parteneriat cu instituţia Complexului Muzeal Judeţean Neamţ, SC Eventera SRL organizează a doua expoziţie de ştiinţă interactivă, „Laborator 2.0”, adresată copiilor cu vârste între 5 şi 14 ani. Expoziţia se va desfăşura în perioada 4-15 martie la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra-Neamţ.

„În «Laborator 2.0» ne deschidem simţurile pentru a explora ştiinţa, facem corelaţii, răspundem la întrebări şi ne bucurăm de curiozitate, a noastră şi a copiilor. Conduşi de ghizi special pregătiţi, copiii vor trece prin cele trei zone ale expoziţiei.

În prima zonă vor afla cum funcţionează organele de simţ, în a doua zonă îşi vor testa simţurile prin tot felul de jocuri senzoriale, iar în a treia zonă vor explora fenomene de fizică din optică şi acustică.

În zona de biologie vom prezenta funcţionarea organelor de simţ şi vom analiza pe baza unei instalaţii interactive cum funcţionează creierul.

În zona de fizică vom explora fenomene din optică şi acustică. Vom afla ce reprezintă undele electromagnetice ca mai apoi să ne concentrăm pe lumina vizibilă şi o trecem prin tot felul de fenomene: reflexie, refracţie, dispersie sau polarizare. Aici vom face curcubeie, vom îmbina puzzle-uri cu oglinzi sau vom îndoi creioane în apă”, a declarat Camelia Cojan, manager general S.C. Eventera S.R.L.

Spectacole de teatru ale Şcolii Populare de Artă

Pe 11 februarie, sala mare a Teatrului Tineretului a aparţinut adolescenţilor. În apropierea zilei îndrăgostiţilor, atât de apreciată de cei tineri, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, prin Şcoala Populară de Artă, şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” au prezentat pentru elevii şcolilor din Piatra-Neamţ două spectacole gândite şi create din iubire şi redate cu iubire, cu suflet, de tinerii actori în devenire care activează la instituţiile amintite.

Prima reprezentaţie, „Supravieţuitorii”, cu un text dramatizat de regizorul Gheorghe Hibovski din piesele „Monoloage”, după Raluca Enescu, şi „Supravieţuitorii”, de Nicoleta Ionescu a fost interpretată de elevii clasei de actorie a Şcolii Populare de Artă, îndrumaţi de actriţa Maria Hibovski.

Cea de a doua reprezentaţie se intitulează „Poveşti de trezit părinţii”, este un spectacol regizat de Gheorghe Hibovski (cel care semnează şi scenariul) şi jucat de elevi ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca”. Spectacolul face parte din proiectul, „Lupta împotriva violenţei de orice fel asupra copilului”, proiect susţinut de Primăria Piatra-Neamţ. Ambele spectacole au fost primite cu aplauze entuziaste, lucru care a demonstrat că, dacă este făcut bine, teatrul poate să fie mereu un imbold pentru minte şi un balsam pentru suflet.

Violeta MOŞU