Decalog

DE ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI,

LA MULŢI ANI TUTUROR TRUDITORILOR PE OGORUL CUNOAŞTERII!

Să ne amintim esenţa meseriei noastre cu ajutorul unui DECALOG

Porunca I
Iubeşte-i pe copii altora cu toată fiinţa ta, aşa cum îi iubeşti pe ai tăi. Iubirea sădită în suflete plăpânde nu poate rodi decât iubire.

Porunca a II-a
Prin propriul tău port simplu, învaţă-i pe copii să fie buni! Bunătatea le va face viaţa mai plină, mai caldă, mai intensă.

Porunca a III-a
Deschide-le ochii învăţăceilor tăi asupra perfecţiunii unei flori, imensităţii cerului senin, purităţii unui izvor limpede… Învaţă-i să respecte şi să preţuiască natura pentru că fac parte din ea.

Porunca a IV-a
Convinge-i că cea mai mare bogăţie pe care o avem este cea a minţii. Numai ştiind vor deschide noi porţi către cunoaştere, îşi vor împlini destinul de oameni.

Porunca a V-a
Joacă-te cu copii şi arată-le că mişcarea în aer liber este condiţia principală pentru a fi sănătoşi la trup şi la suflet.

Porunca a VI-a
Învaţă-ţi elevii că omul nu poate trăi decât în societate, alături de alţi oameni. Pentru ca viaţa să fie trăită frumos, trebuie să-şi respecte semenii, să-i ajute la nevoie şi să se supună regulilor societăţii.

Porunca a VII-a
Ascultă-i cu atenţie pe micuţi şi tratează cu maximă importanţă orice au de spus. Pentru ei, fiecare problemă pe care o au trebuie rezolvată fără amânare!

Porunca a VIII-a
Fii mereu vesel şi zâmbitor! Vei avea garantată deschiderea sufletelor către tine.

Porunca a IX-a
Lucrează alături de copii la orice activitate. Astfel ei vor învăţa că toţi trebuie să muncească. Nu irosi nici o ocazie pentru a-i convinge că munca cinstită este aceea care-ţi oferă satisfacţie şi linişte.

Porunca a X-a
Şterge-ţi discret lacrima din colţul ochiului şi ia-o de la capăt când simţi că nimic nu mai are rost. Învaţă- i şi pe copii să fie perseverenţi şi nu uita că , pentru ei, rămâi un model perpetuu.