Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, proiectat la începutul secolului XX în stil baroc rococo de faimoasa casă de arhitectură vieneză Fellner & Helmer, a găzduit în seara zilei de 13 mai Gala Premiilor UNITER, după exact un secol de când pe această scenă se juca primul spectacol în limba română (14 mai 1919).
Emoţii, ţinute de gală, cuvinte de mulţumire şi recunoştinţă pentru teatru (şi pentru mentorii din teatru), vitalitatea noii generaţii, originalitatea independenţilor – toate acestea şi multe altele rămân în mintea participanţilor şi publicului după Gala UNITER din acest an.

La Cluj, primul mare actor care a urcat pe scenă în seara Galei pentru a primi premiul pentru întreaga activitate a fost, pentru că nici nu ar fi putut fi altfel, Florin Piersic. Actorul şi-a amintit, în maniera fermecătoare cu care şi-a obişnuit de decenii admiratorii, cum pe aceeaşi scenă a Teatrului din Cluj rostea, la numai 17 ani, prima sa replică în teatru: „Să facem grevă!”. Astăzi, la 83 de ani, actorul a fost aplaudat în picioare de o sală întreagă, fiind, şi de această dată, protagonistul celui mai emoţionant moment al întregului spectacol, căci spectacolul Galei Premiilor UNITER a început în stil mare.
Încărcat de emoţie a fost şi discursul rostit de Maia Morgenstern, căreia i s-a acordat, de asemenea, la Cluj premiul pentru întreaga activitate. Vestea că va primi acest premiu, recunoştea actriţa, mai întâi a întristat-o. Distinşi cu premii pentru întreaga activitate acordate de Senatul UNITER au fost şi regizorul Cristian Pepino, scenografa Nina Brumuşilă şi criticul de teatru Doina Papp.
Un moment aparte în cadrul evenimentului l-a reprezentat decernarea premiului pentru întreaga activitate post-mortem actriţei Ilinca Tomoroveanu. Întrucât a făcut parte din Senatul UNITER, conform cutumei, regretata actriţă nu a putut primi un astfel de premiu în timpul vieţii. Ion Caramitru, preşedintele UNITER şi amfitrionul de tradiţie al Galei Premiilor UNITER, a ţinut să aducă la cunoştinţa tuturor că premiile acordate de Senatul UNITER în cadrul Galei din acest an au fost votate şi cu participarea Ilincăi Tomoroveanu.
Un moment aparte a fost şi ridicarea premiului de excelenţă, acordat teatrului independent din Bucureşti Unteatru, ai cărui fondatori, regizorii Andreea şi Andrei Grosu, au venit în faţa publicului alături de o mare parte dintre actorii colaboratori ai teatrului. Premiul a fost înmânat de actriţa Oana Pellea, care a recunoscut că joacă pro bono la Unteatru şi a lansat un apel către cei cu posibilităţi financiare să investească în cultură.
Criticul şi istoricul de teatru Florica Ichim a fost recompensată cu un premiu special pentru activitatea editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, care a reuşit să publice volume dedicate unor mari nume ale teatrului şi filmului românesc, precum Lucian Pintilie, Radu Penciulescu sau Cătălina Buzoianu.
Facultăţii de Teatru şi Film din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, considerată astăzi în lumea teatrului cea mai performantă din ţară, i s-a acordat, de asemenea, un premiu special în cadrul Galei. Actriţei şi coregrafei Andrea Gavriliu i s-a înmânat premiul special pentru mişcare scenică, premiu prezentat de regizorul Radu Afrim.
Gala Premiilor UNITER s-a desfăşurat şi în acest an în prezenţa Alteţei Sale Regale, Principesa Elena a României, care a înmânat din partea Casei Regale, conform tradiţiei, premiul pentru cea mai bună piesă a anului 2018, obţinut de Stela Giurgeanu.

În acest an, Premiul Preşedintelui UNITER a mers către Cornel Ţăranu, compozitor şi dirijor român din Cluj-Napoca, de care Ion Caramitru a recunoscut că îl leagă amintiri de neşters (din care nu lipseşte nici poetul Nichita Stănescu), dar şi o mare preţuire.
Dincolo de toate aceste distincţii, sunt însă premiile din concurs, cele mai importante din teatrul autohton şi cele mai aşteptate. De această dată, juriul a fost format din actriţa Maia Morgenstern, regizorul Cristian Pepino, actorul Vlad Ivanov, criticul Doina Modola, şi scenografa Viorica Petrovici.
Călin Ciobotari a dus premiul pentru critică de teatru la Iaşi, mulţumind celor care l-au inspirat de-a lungul anilor, de la George Banu, la Alexa Visarion. Dragoş Buhagiar şi-a adjudecat premiul pentru cea mai bună scenografie cu „Povestea prinţesei deocheate” de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, bucurându-se şi pentru faptul că distincţia i-a fost înmânată de mentorul său în scenografie, nimeni altul decât Helmut Stürmer.
Natalia Călin a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru Doamna Bologa, din „Pădurea spânzuraţilor”, montat la Naţionalul bucureştean, iar Richard Balint a fost ales cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul diavolului din spectacolul „Navigatorul” de la Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”, premiul fiindu-i înmânat de chiar profesorul său din facultate – actorul Teatrului Naţional din Cluj, Cornel Răileanu. A fost încă una dintre întâlnirile pline de emoţie prilejuite de eveniment.
Cât despre cele mai importante premii ale serii pentru actori, acestea au mers, nu pentru prima dată, la Andrei Huţuleac (premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru pentru rolul Randle P. McMurphy din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în direcţia lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Metropolis din Bucureşti) şi Ofelia Popii (premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru rolurile Seigen şi Shinnobu Sota din „Povestea prinţesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Naţional din Sibiu).
Tompa Gábor a primit premiul pentru cea mai bună regie, pentru spectacolul „Neguţătorul din Veneţia” de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, iar cel mai bun spectacol de teatru al anului a fost ales „Povestea prinţesei deocheate”, montat de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu. Spectacolul a reuşit astfel să adune cele mai multe premii din cadrul Galei UNITER 2019 (cea mai bună scenografie, cea mai bună actriţă în rol principal şi cel mai bun spectacol), acesta din urmă fiind ridicat tot de către actriţa Ofelia Popii, care a dat citire unui text de mulţumire semnat de directorul Naţionalului sibian, Constantin Chiriac, din care am aflat că Prinţesa deocheată urmează să străbată lumea până la Jocurile Olimpice din Japonia, din 2020… Şi cu ce veste mai bună s-ar fi putut încheia a XXVII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, ajunsă la Cluj-Napoca pentru a celebra teatrul în limba română?
Alina VÂLCAN
N. R. Nu ştiu o veste mai bună, ci doar una foarte proastă: Teatrul Tineretului a intrat din nou într-un con de umbră. Desigur, nu poţi să iei tot timpul premiul pentru cel mai bun spectacol, dar să nu ai nici măcar o păcătoasă de nominalizare la nici o categorie de premii, înseamnă că timp de un an ai lipsit de pe harta teatrală a ţării. Opiniile democratice ale actualului manager al instituţiei nu mă interesează. O traistă de premii obţinute la festivaluri de cartier valorează exact atât cât o traistă goală. Noroc că numele teatrului nemţean a fost readus în memorie de premiile luate de: actorii Florin Piersic, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Andreea Gavriliu; scenografii Nina Brumuşilă şi Dragoş Buhagiar; regizorii Cristian Pepino, Victor Ioan Frunză şi Silviu Purcărete. Asta pentru cine are memorie. Pentru cine vrea să se documenteze, lucrurile stau ceva mai prost: pe site-ul TT-ului nu existau (până de curând) decât informaţii despre repertoriul jucat sub actuala direcţie. Sigla instituţiei a dispărut, iar fotografiile din spectacole expuse în interiorul teatrului au fost înlocuite cu altele în care actorii/actriţele actualei echipe fraternizează cu reprezentanţi ai clasei muncitoare care iubesc teatrul. În principiu, nu-i rău ca teatrul să fie iubit. Dar să scoţi de pe perete o poză a lui Horaţiu Mălăele ca să pui în loc una cu motostivuitorul Popescu mi se pare de-a dreptul revoluţionar. (M. Z.)
