Odată cu reforma învăţământului, a intrat în noul limbaj de lemn şi formularea: „scopul educaţiei româneşti este dobândirea de competenţe şi nu acumularea de cunoştinţe”. Recunosc că şi eu, fără a demoniza achiziţionarea de cunoştinţe (şi mai ales formarea unei solide culturi generale), sunt adepta acestei concepţii – un pas înainte, către învăţământul modern. Ideea e împărtăşită şi de Constantin Cucoş, unul dintre marii noştri specialişti în ştiinţele educaţiei, care susţine că: „educaţia şcolară nu ar trebui să se mai bazeze pe îngurgitarea de cunoştinţe, pe memorarea mecanică a unor idei, ci pe formarea unor deprinderi, a unor comportamente vizibile în plan pragmatic”.
De fapt, o privire mai profundă asupra acestei problematici, arată că există o falsă opoziţie între cunoştinţe şi competenţe, asemănătoare celei dintre ştiinţă şi religie. Competenţele nu se pot forma decât dacă au la bază un set de cunoştinţe, care trebuie însă bine însuşite – şi nu memorate mecanic – şi apoi transformate în ceva legat de realitate. Vizionarul filozof Michel de Montaigne afirma încă din secolul al XVI-a că este foarte important ceea ce putem face cu ceea ce ştim şi că, benefică pentru cel care învaţă, dincolo de multilateralitatea cunoaşterii, este multilateralitatea putinţei de a cunoaşte sau întreprinde.
După aceste consideraţii legate de viziunea actuală asupra procesului instructiv educativ, aduc în discuţie importanţa evaluării iniţiale pentru a încerca să demonstrez că însăşi aceasta poate fi o practică de îmbogăţire a elevilor în anumite competenţe.
În contextul procesului de învăţământ, abordat din perspectiva paradigmei curriculumului, strategia de evaluare iniţială constituie premisa reuşitei pedagogice în orice activitate de instruire. Prof. univ. dr. Sorin Cristea apreciază că „funcţia sa generală, de diagnoză şi prognoză, este realizată în sens pozitiv în măsura proiectării unor obiective care vizează cunoaşterea stadiului atins în învăţare de clasa de elevi, la începutul unei activităţi de instruire; avem în vedere cunoaşterea obiectivă a stadiului real atins în învăţare de clasa de elevi, exprimat în termeni de conţinuturi, deprinderi, strategii cognitive şi de competenţe dobândite în timp, la un nivel adecvat în raport de disciplina şi treapta de învăţământ respectivă şi de vârsta şcolară şi psihologică”. Aşadar evaluarea iniţială poate urmări formarea unei idei obiective a cadrului didactic şi asupra unor competenţe obţinute anterior de elevi şi necesare demersului pedagogic viitor. Spun aceasta deoarece, de multe ori se porneşte de la părerea greşită, că evaluarea iniţială ar urmări doar bagajul de cunoştinţe cu care porneşte elevul la începutul anului şcolar.
Predau mai multe discipline de turism la Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra-Neamţ şi voi prezenta în continuare modul cum am conceput evaluarea iniţială pentru grupa cu care lucrez la disciplina „Etică şi comunicare profesională”, ce se predă la clasa a X-a, specializarea „Turism şi alimentaţie”. Menţionez că disciplina este prevăzută cu două ore de teorie şi o oră de laborator tehnologic cu clasa împărţită în două grupe (12-15 elevi), iar demersul meu aparţine segmentului de laborator tehnologic.
Aşadar, cum era şi firesc în conformitate cu disciplina sus menţionată, am alocat prima oră a anului şcolar pentru sondarea competenţelor de comunicare ale elevilor şi mai presus, ale celor de comunicare asertivă, cunoscut fiind că unii oameni se nasc cu această calitate; în plus, cel puţin la una din disciplinele din curriculum de clasa a IX-a se face referire la comunicare (Calitatea în turism şi alimentaţie).
Raportat la elevi, am în gând, de fiecare dată când încep o lecţie de comunicare (şi nu numai), trei axiome esenţiale ale lui Watkowick:
a) Este imposibil să nu comunicaţi. Chiar dacă limbajul verbal este mut, şi aceasta poate spune mult, şi poate fi un răspuns; în plus există o varietate de semnale non-verbale, în special expresia facială şi limbajul corpului, care dau o imagine asupra eficienţei comunicării profesorului.
b) Oamenii reacţionează în funcţie de experienţa lor de viaţă şi nu de realitatea obiectivă. De aceea reacţiile elevilor trebuie privite nuanţat şi raportate la vârsta lor, mediul din care provin, şi în general de întregul set de trăiri anterioare.
c) Harta ta nu este teritoriul tău. Altfel spus, percepţia fiecăruia asupra lumii – harta lui, este una subiectivă şi nu coincide cu teritoriul însuşi.
Revenind la subiectul evaluării iniţiale, am lansat către elevi următoarea temă: „Sunteţi în curtea şcolii şi fumaţi. Unul din profesori vă surprinde şi doreşte să vă ducă la direcţiune, pentru a propune scăderea notei la purtare. Alcătuiţi un discurs prin care să-l determinaţi să vă ierte.”
Fără a le oferi nici un fel de precizări legate de tehnica discursului, elevii au realizat comunicări foarte simple de genul: Domnule profesor îmi pare foarte rău pentru greşeala mea şi promit că nu se va mai repeta. Vă rog să mă iertaţi.
Am continuat exerciţiul de comunicare şi am solicitat elevilor să dezvolte puţin expunerea, având în vedere câteva elemente de impact ale comunicării, cum ar fi: potrivirea limbajului la nivelul audienţei, logica exprimării, claritatea mesajului, conciziunea. De data aceasta am obţinut relatări mai bune cum ar fi: Stimate domnule profesor, recunosc că m-aţi surprins asupra unui fapt interzis prin regulamentul de funcţionare al şcolii noastre. Îmi recunosc greşeala şi îmi dau seama că este de datoria dvs. de a mă prezenta în faţa direcţiunii pentru a primi pedeapsa pe care o merit. Dar având în vedere că este prima dată când fac această greşeală v-aş ruga respectuos să mă iertaţi. M-a surprins faptul că din tot ce am pretins anterior, elevul s-a aplecat în mod special asupra adaptării limbajului la nivelul audienţei, încercând o adresare foarte politicoasă, care să pună profesorul şi poziţia lui în valoare.
Mai departe, pentru perfecţionarea discursului, am dat un nou feed-back, şi le-am prezentat trei trucuri ale unei prezentări eficiente: argumentarea, exemplul, comparaţia. Rezultat: Stimate domnule profesor, recunosc că m-aţi surprins asupra unui fapt interzis prin regulamentul şcolar, dar să ştiţi că această practică este folosită şi de alţi elevi ai şcolii noastre. În comparaţie cu aceştia eu fumez foarte rar în curtea şcolii şi asta s-a întâmplat acum, pentru că sunt foarte supărat că am luat o notă mică, ce mi se pare nejustificată. Îmi recunosc greşeala dar nu cred că măsura pe care vreţi să o luaţi va duce la rezolvarea problemei. Îmi cer scuze faţă de dvs. şi v-aş ruga respectuos să mă iertaţi de data aceasta pentru că, nota la purtare este foarte importantă pentru mine deoarece eu vreau să urmez studii militare, la care se solicită nota 10 la purtare. Vă mulţumesc pentru înţelegere!
Am ales acest discurs care este foarte bun, deoarece elevul manifestă un talent înnăscut pentru comunicarea asertivă, pentru că transmite mesajul într-un mod echilibrat, îşi exprimă corect şi cu uşurinţă punctul de vedere şi interesele fără a le nega pe ale altora şi este orientat spre găsirea de soluţii. De asemenea s-a gândit să mulţumească, ceea ce este absolut necesar, dar omis de multe ori şi în rândul adulţilor.
Iată cum, într-o simplă secvenţă de evaluare iniţială se pot transmite elevilor multe informaţii despre modul corect de comunicare şi se pot îmbunătăţi aceste abilităţi. Recunosc că rezultatele obţinute de mine de la copii mi-au depăşit aşteptările; imaginea pe care mi-am format-o despre ei este una favorabilă, iar premisele de la care pornesc în studiul noii discipline sunt cât se poate de optimiste.
Gianina BURUIANĂ, profesor, Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza”