● Interviu cu doamna profesor Valentina TONU – şefa Direcţiei Învăţământ Hânceşti
Doamna profesor Valentina TONU s-a născut într-o familie de oameni harnici şi gospodari ai satului Bardar, din apropierea Chişinăului. Este absolventă cu menţiune a şcolii medii şi absolventă cu menţiune a Facultăţii de filologie a U.P.S. „Ion Creangă” din Chişinău. Întrucât stagiul pedagogic al doamnei Tonu a împlinit 41 de ani, iar cel managerial – 39 de ani, având realizări profesionale remarcabile, suntem onoraţi să împărtăşim cititorilor revistei noastre, câteva dintre acestea.
– Ce v-a motivat să alegeţi acest drum, cel al pedagogiei?
– Pe timpul copilăriei şi adolescenţei mele învăţătorul era persoana cea mai influentă în localitate. Toţi, părinţi şi copii, îl ascultau, îi urmau sfatul, iar noi, elevii, îl admiram, voind să-i semănăm. Aşa, în acest mod, precum şi urmând sfatul mamei mele, visul căreia a fost să devină învăţătoare, am mers pe drumul plin de lumină al pedagogiei.
– Cum aţi descrie în câteva cuvinte, „călătoria” dumneavoastră în educaţie, din rolurile de: profesoară de limba română, director al şcolii şi şefa Direcţiei Învăţământ Hânceşti?
Călătoria mea în educaţie a început din tinda învăţământului: o şcoală mică, de 8 ani, dintr-un pitoresc sat moldovenesc, unde am gustat pâinea profesorului de limba şi literatura română, dar şi din cea a directorului adjunct. Am frământat aluatul, adăugând ingredientele necesare: insistenţă în descoperirea noului, interes pentru creşterea profesională, empatie pentru oamenii sistemului, corectitudine în abordarea lor şi a subiectelor legate de pedagogie. Ca rezultat, ulterior, am înfiinţat şi condus primul liceu teoretic din raionul Hânceşti, Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”,11 ani, iar din 2007 până-n prezent, activez în funcţia de şefă a Direcţiei Învăţământ Hânceşti. Traseul profesional parcurs până a ajunge aici mi-a călit voinţa, dar şi mi-a fortificat capacitatea de gestionare managerială a sistemului de învăţământ raional.
– Care consideraţi că sunt principalele provocări cu care se confruntă educaţia acum? Dar oportunităţile?
– Cea mai mare provocare a timpului pe care îl trăim este a creşte şi a educa copiii din generaţia Alpha. Profesorul trebuie să fie un „educator şi consilier”, care să dezvolte capacităţile şi interesele elevilor, nu doar să servească drept o sursă de informaţii sau un transmiţător de cunoştinţe. Această extindere a rolului cadrului didactic, dincolo de limitele tradiţionale ale instruirii, presupune asumarea unor noi responsabilităţi în consilierea elevilor şi părinţilor, în organizarea activităţilor de timp liber ale elevilor. Astfel, pedagogii trebuie să nu abdice de la misiunea pe care şi-au asumat-o în cadrul comunităţii ca profesionişti şi ca cetăţeni, ca agenţi ai dezvoltării şi ai schimbării.
Cea mai mare oportunitate, în viziunea mea, pe care o oferă viaţa pedagogului, este de a redeveni exemplu pe care elevul îl poate desprinde din însăşi viaţa şi comportarea învăţătorului său. Acesta este pentru elev modelul pe care îl imită. Nu există elev care să nu caute să îşi imite învăţătorul în atitudini, gesturi, ticuri, îmbrăcăminte etc. Pentru a avea succes în această muncă, învăţătorul trebuie să aibă nu doar competenţe cognitive, ci şi digitale, relaţionale, cât şi comportamental-atitudinale. În educaţie nu există două zile la fel, şi este adevărat. Pentru ca oamenii să poată lucra în astfel de condiţii, chiar trebuie să iubească ceea ce fac.
– Sistemul de învăţământ trece printr-un amplu proces de digitalizare. Care consideraţi că sunt avantajele, dar şi dezavantajele reale ale acestuia din perspectiva inspectorului şcolar şi al pedagogiei digitale?
– Digitalizarea aduce numeroase avantaje în toate domeniile vieţii, inclusiv în educaţie: asigură elevilor acces rapid la informaţii, elevii şi profesorii pot folosi platforme educaţionale, biblioteci digitale şi cursuri online. Pe lângă avantaje, din practică identificăm şi dezavantaje: elevii devin prea dependenţi de dispozitive digitale, ceea ce reduce concentrarea, capacitarea de studii fără tehnologie. Deşi este mai uşor să consulţi sursa digitală, totuşi mă strădui în faţa elevului să vin, citind din carte. Motivez elevii care procură şi lecturează din carte, care consultă sursa din biblioteca şcolară sau publică. Pe parcursul pauzelor între lecţii, observăm diminuarea interacţiunii directe dintre elevi, elevi-profesori. Astfel, pedagogul are şi pe acest segment menirea de a interveni pentru a tempera utilizarea, arătându-i elevului cum să discearnă adevărul de minciună, decentul de indecent. Dacă ar fi să am competenţa de a interveni în procesul de difuzare şi editare a informaţiilor, aş restricţiona multe dintre ele.
Cred că este esenţial ca profesorii să fie foarte buni în a construi relaţii profesionale solide. Vorbim atât de mult despre tehnologii noi, conexiuni prin inteligenţă artificială, prieteni AI, tot felul de lucruri care apar, dar relaţiile umane autentice sunt ceea ce îi preocupă cu adevărat pe oameni. Iar eu cred că aceasta este o parte esenţială a predării în secolul XXI.
– Vă rog să ne vorbiţi despre proiectele educaţionale pe care le desfăşuraţi.
– Viziunea Direcţiei Învăţământ Hânceşti este să punem accent pe dezvoltarea valorilor şi abilităţilor necesare pentru viitor. Pentru aceasta, stimulăm iniţiativele echipelor manageriale de a se implica în diverse proiecte educaţionale. Astfel, pentru a le motiva, personal am iniţiat un proiect de colaborare cu asociaţii de voluntari din Italia, care, deja de câţiva ani la rând, asigură odihna de vară pentru copii din familii defavorizate din satele raionului. Un alt proiect „Construim împreună o educaţie europeană incluzivă peste graniţe”, iniţiat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vaslui, este destinat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Totuşi, cele mai multe proiecte sunt iniţiate de instituţii şcolare în parte cu instituţii de învăţământ din diferite judeţe ale României. Sunt iniţiative care fortifică sistemul de învăţământ, legăturile dintre fraţi.
A consemnat prof. Ramona-Mihaela ROŞU