Între legendă şi document istoric
Sintagma din titlu, pe care am folosit-o şi în textul din numărul precedent al revistei noastre, defineşte o arie tematică în care sunt incluse cele două cărţi apărute în 2019 sub emblema Editurii Cetatea Doamnei din Piatra-Neamţ, manager inginer Viorel Nicolau, în colecţia Historia: Petru Rareş, Domnul Primei Uniri şi Vlad Draculea, ambele semnate de Cornel Bârsan.
De la început, cum precizează chiar autorul, într-o notă aşezată în faţa textului propriu-zis al cărţii, aflăm că: Prezenta carte nu este un studiu istoric, o lucrare de doctorat sau un tratat de istorie, este o lucrare de popularizare a istoriei scrisă în conformitate cu documentele timpului în care s-au petrecut evenimentele, şi în baza lucrărilor şi studiilor istorice care au făcut referiri la acea epocă, personaje şi evenimente.
Cu toate că despre Petru Rareş au circulat şi încă mai circulă legende iar faptele sale ca domn al Moldovei în două rânduri au reţinut atenţia unui mare număr de cărturari, de la cronicarii moldoveni la cei polonezi, italieni, austrieci, unguri sau turci, la istoricii din secolul al XX-lea (v. bibliografia acestor cărţi) încă nu a fost scrisă şi publicată o monografie dedicată acestuia.
Autorul nostru, într-un număr relativ mic de pagini, reuşeşte să pună la îndemâna cititorului obişnuit precum şi a unui eventual istoric care s-ar încumeta la alcătuirea unui studiu amplu, un bogat material într-o structură sintetică, mai întâi sub forma unei cronologii ce conţine cele mai importante date referitoare la cele două domnii, precum şi o suită de texte selectate din cronici şi lucrări ale diferiţilor istorici, pe baza cărora prezintă cele mai importante informaţii despre familia, originea şi faptele domnitorului. Dar afirmaţia pe care o considerăm noi mai importantă în această carte, este aceea că Petru Rareş a fost primul domnitor care a încercat şi parţial a realizat unirea celor trei provincii româneşti.
Curiozitatea noastră, ce ar putea să coincidă cu a unor cititori ai cărţii lui Cornel Bârsan, se poate concretiza într-o întrebare ce ar putea fi taxată ca banală: ce părere are mulţimea doctorilor în istorie care au împânzit ţara ca profesori de la gimnaziu la universitate despre această idee avansată, când toată lumea vorbeşte doar despre prima unire a lui Mihai Viteazul, despre unirea cea mică a lui Cuza şi „Marea Unire” de la 1918. E doar o curiozitate!
Nu putem încheia rândurile de faţă, fără a face câteva aprecieri asupra valorii de necontestat a acestei cărţi. Întreaga informaţie este prezentată într-o limbă română corectă, coerentă, având construcţii sintactice scurte, dar pline de conţinut şi nu în ultimul rând cu o bibliografie amplă (48 de repere) ce oferă posibilitatea celor interesaţi să aprofundeze studiul unui capitol deloc de neglijat din istoria Moldovei, a ţărilor vecine şi a Imperiului Otoman din prima jumătate a secolului al XVI-lea. Deloc de neglijat sunt şi două texte ce conţin referiri la lucrarea lui Cornel Bârsan: Cuvânt înainte semnat de prof.dr. în istorie, Daniel Dieaconu şi Cuvântul editorului al lui Viorel Nicolau.
* * *
Suntem de părere că cele două cărţi pe care le-am prezentat cititorilor revistei noastre nu au apărut deloc întâmplător la începutul anului 2019, imediat după ce s-a sărbătorit împlinirea a 100 de ani de la Unirea cea Mare a tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat, având în vedere că cei doi domnitori Vlad Ţepeş şi Petru Rareş prin tot ceea ce au făcut în cele două secole, al XV-lea şi al XVI-lea au demonstrat că de-o parte şi de alta a Carpaţilor sunt teritorii locuite de acelaşi neam şi încă de pe atunci visau să se înfăptuiască unirea sub acelaşi sceptru. Acum, la peste patru secole, timp în care istoria a consemnat unirea sub Mihai Viteazul de scurtă durată, unirea sub Alexandru Ioan Cuza doar a două provincii şi Unirea cea Mare din 1918 pentru mai puţin de un sfert de veac, noi cei de astăzi visăm în continuare…
Constantin TOMŞA