Legea Educaţiei Naţionale a intrat în vigoare din februarie 2011. Noul act normativ a abrogat vechea Lege a Învăţămîntului nr. 84 / 1995 dar şi Legea 128 / 1997 privind Statutul Personalului Didactic. Este rezultatul unui compromis între o încercare de a înnoi un sistem încremenit în timp şi rezolvarea unui buget ajuns la cea mai joasă cotă. Prevederile stabilite prin lege vor fi aplicate cu paşi mărunţi, din mers. Cauza? Minune mare! Nu s-au elaborat încă noile metodologii de aplicare. În această conjunctură, problema aplicării LEN va naşte multe tensiuni în instituţiile de învăţămînt. Fapte? Gîrlă.
Conform noilor indicaţii, directorii de şcoli, dar şi adjuncţii acestora, trebuie să aleagă între fotoliul de manager şi cel de lider al unui partid politic. Adică, funcţia de director sau cea de partid. Laconic spus: ori – ori. Termen? În 15 zile de la intrarea în vigoare a Legii Educaţiei. Asta înseamnă că în anul şcolar viitor, problema e rezolvată. Tranşant, fără discuţii. De ce se procedează franc? După Revoluţie destui profesori au uitat de au făcut o facultate sau două. Atraşi de politichie şi avantajele oferite de ea, au neglijat catedra. Au devenit politicieni cu ştaif, carismatici. Cu maşină la scară şi… Nu credeţi? Priviţi spre comune, găsiţi în capul mesei numai învăţători şi profesori. E coadă mare la funcţii politice. Sătenii gospodari s-au cam săturat de ei şi de lozincile lor. Evident, mincinoase.
La oraşe situaţia este şi mai albastră. Mai ales în centrele universitare. Aici, destui universitari au fost simultan: rectori, lideri de partid, membri în diverse comisii de administraţie, patroni de firme. Cînd se pregăteau pentru toate astea? Mister total. Noua Lege a Educaţiei nu doreşte decît să stopeze acest „dezmăţ moral”. Precizează: „…persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică, nu pot exercita funcţia de rector în perioada îndeplinirii mandatului”. Scurt, clar şi concis. Locul universitarului e la catedră în amfiteatru, la biblioteca de documentare, între studenţi. Nu are ce căuta în talk-show-uri partizane cu eşarfa partidului la gît, scălămbăindu-se jalnic şi degradant în ritmuri săltăreţe. În studenţie, la Iaşi, am avut un profesor de excepţie. Numele lui? Gh. Platon, a ajuns academician. Era din ţinutul Neamţului. Cum a urcat în Academie? Toată viaţa a trăit printre cărţi. În politichie era un habarnist total, dar în domeniul său era „Doxa”. Azi e invers. Este? Chiar dacă nu recunoaşteţi, aşa e.
Se va depolitiza învăţămîntul românesc prin aplicarea Legii Educaţiei? Vor dispărea politrucii şi lozincarii? Vom trăi şi vom vedea. Deocamdată, în noua lege sunt articole ce se bat cap în cap. Priviţi la drepturile pe care le are primarul comunal în Consiliul de Administraţie al şcolii. Că destui primari nu au nici liceul fără bac, asta e altă poveste. Sunt convins că mulţi universitari, maziliţi de la putere, vor încerca să fenteze legea. Să-şi caute „dreptatea” în instanţă. Le dorim „succesuri”! Unii se pare că le-au şi obţinut. Ne referim la Abramburica, care se indispune total cînd aude vocabula incompatibil. Ce înseamnă? Căutaţi în DEX la pagina 421.
Dumitru RUSU