S-a petrecut din lumea acesta, senin şi nu plictisit de viaţă, spre a-şi găsi odihna veşnică, un suflet nobil, care a luat existenţa în piept cu bărbăţie, profesorul – filolog Gheorghe Alistar, fiinţă truditoare, optimistă, delicată.
Nici el n-a semănat cu nimeni pe lumea aceasta. Un unicat, asemenea fiecăruia dintre noi. Era conştient de lucrul acesta şi a trăit ca atare, având, între altele, câteva plăceri roditoare: învăţătura, munca şi prietenia.
Era înzestrat cu un înalt grad de percepere a responsabilităţilor încredinţate şi asumate ca profesor, director de şcoală, inspector şcolar şi părinte, îndeletniciri pe care le-a dus la bun sfârşit cu vrednicie, echilibru, înţelepciune şi omenie.
Fecior de ţăran din lumea moldavă, s-a comportat aici cu o înnăscută eleganţă şi discreţie, dezvoltată apoi prin studii universitare, prin lecturi bogate şi atente.
A fost cumpătat şi blând, harnic şi meticulos, legându-şi fibrele sufletului de baştină, de locurile de muncă şi de oameni.
A făcut lucruri frumoase şi durabile în trecerea sa prin această lume, iar, de ceva vreme, revenise la viaţa ţărănească din care îşi trăgea sevele, o viaţă împlinită, retrăgându-se aproape de sălbăticia naturii, după ce a renunţat la tumultul şi comodităţile vieţii orăşeneşti.
Lipsită de vulgarităţi şi nimicnicii, viaţa lui a fost aceea a unui om bun, mai tăcut şi mult mai împăcat cu sine decât mulţi dintre noi.
Nu cred că ne-a părăsit, cum nu cred că ne-au părăsit nici alţi dascăli iluştri ai ţinutului nostru, precum Dumitru Roşca, Vasile Boroga, Alexandru Cojocaru, Gheorghe Blaga, Mihai Uliciuc, Constantin Michiu, Sorin Donea, Mihai Petrescu, Grigore Ungureanu şi atâţia alţii, împreună cu care, nu demult, am vieţuit şi am lucrat într-o atmosferă în care lăcomia, ostilitatea, invidia, înşelăciunea, mimarea muncii nu erau cunoscute.
Gh. ŢIGĂU