„Ne bucurăm când spectatorii spun că le-am adus clipe de fericire”
Tenorul Andrei Fermeşanu, managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, s-a născut la 29 iunie 1984, la Piatra-Neamţ. Aflat, pentru al doilea an consecutiv, în juriul Concursului Naţional „Elena Botez”, consideră că următoarea generaţie de interpreţi are potenţial, iar lirica românească va fi în continuare la înălţime. Repertoriul său include roluri principale în opere celebre precum: Bărbierul din Sevilla (Rossini), Elixirul dragostei (Donizetti), Don Giovanni (Mozart), Evgheni Oneghin (Ceaikovski), Rigoletto (Verdi) ori Carmina Burana (Carl Orff). Andrei Fermeşanu a concertat la Piatra-Neamţ, la mijlocul acestei luni, în cadrul Turneului Naţional „Trei tenori ieşeni”, alături de Florin Guzgă şi Andrei Apreotesei.
– Căutaţi locurile copilăriei când veniţi la Piatra-Neamţ?
– Mă încearcă mari emoţii de câte ori revin acasă, chiar dacă nu mai locuiesc aici de 20 de ani. Retrăiesc toate clipele copilăriei, adolescenţei, fiecare stradă îmi aduce aminte de o anumită etapă din viaţa mea. De fapt, m-am născut la Agârcia, şi, din clasa a V-a şi până în a VIII-a, am făcut naveta la Piatra-Neamţ, mergeam pe jos până la Bistriţa şi de acolo mă deplasam cu autobuzul până la Şcoala Generală nr. 4. Dirigintele meu a fost profesorul de matematică Anton Gheorghiu. Am urmat cursuri de vioară cu profesorul Mâşlea şi am făcut parte şi din formaţia corală a şcolii. În clasa a V-a nu mă vedeam nici tenor, nici managerul celei mai mari instituţii de spectacole din Moldova. Oricum, toate au avut un scop şi un sens. Îi încurajez pe copii să studieze un instrument, deoarece este o activitate care ţine de o cultură generală, de o cultură stilistică. Un om care a învăţat muzică este un om educat, un om echilibrat, este un om cu o mai mare aplecare spre cultură. Ulterior, am absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” din Botoşani (2004) şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, secţia Teologie-Pastorală, din Iaşi. În 2007, pe când eram student la Teologie, am devenit tenor prim, în cadrul Corului Operei Naţionale Române din Iaşi. Mai apoi, am urmat şi cursurile Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru, secţia Muzicologie, la Universitatea de Arte „George Enescu”, pe care am absolvit-o în anul 2011. Înainte de a primi funcţia de manager interimar al Operei ieşene, am fost, timp de 11 luni, directorul artistic al instituţiei
– Găsiţi corespunzătoare pregătirea tinerilor interpreţi?
– Am acceptat cu încântare să fac parte, pentru al doilea an consecutiv, din juriul Concursului Naţional de Interpretare Vocală „Elena Botez”. Alături de sopranele Cellia Caterina Costea şi Veronica Anuşca am descoperit voci frumoase şi bine conduse, iar viitorul are toate şansele să sune foarte bine. Ştiţi că există o meteahnă, fiecare interpret crede că generaţia lui e cea mai bună şi ceea ce vine din urmă este cumva sub aşteptări. Noi suntem încredinţaţi că următoarea generaţie are potenţial şi lirica românească va fi în continuare la înălţime. Ceea ce caută un juriu, dincolo de intonaţie, de ritm, de o anumită postură, de o eleganţă, este stilistica, modul acesta de a te adecva fiecărui compozitor, fiecărei perioade în parte. Dorind identificarea şi promovarea artiştilor foarte tineri, dar ale căror evoluţii anticipează performanţa, am acordat în numele Operei Naţionale Române din Iaşi două premii de excelenţă: unul pentru elevii de liceu – Daria Luisa Giurgilă, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi şi un altul pentru studenţi – Adriana Ioana Iacob, studentă în anul III la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi, constând într-o colaborare în cadrul stagiunii 2023-2024. Premiul nu ne defineşte ireversibil, însă atestă un nivel al pregătirii din prezent, important pentru întâlnirile viitoare cu marele juriu, acela care contează toată viaţa şi pentru care artistul vibrează: Publicul! Noemi Onucu, câştigătoarea de anul trecut, a cântat în deschiderea stagiunii 2022-2023, devenind, la 17 ani, cea mai tânără colaboratoare a Operei. Iată, talentul nu are vârstă, el înfloreşte acolo unde doreşte.
– Consideraţi că menirea unui artist liric este aceea de a pune în lumină muzica, indiferent de perioada în care a fost scrisă?
– Este un exerciţiu al unei smerenii, al unei modestii. Ne întrebăm adesea: „Eu, ca interpret, nu contez? Eu sunt doar un instrument?” Da, de asta arta interpretativă este atât de generoasă. Dacă îţi faci bine treaba, dacă eşti sincer şi autentic cu muzica, muzica te înalţă. Atunci când un interpret este doar vas de comunicare a mesajului, el însuşi devine cunoscut şi recunoscut în timp. Aşa s-a întâmplat cu nume care au devenit legendare: Maria Callas, Luciano Pavarotti, Franco Corelli ş.a.m.d., este o listă foarte lungă.
– Sunteţi mulţumit de modul în care publicul reacţionează la repertoriul pe care-l propune Opera Naţională Română din Iaşi?
– Avem un public care vine la spectacolele noastre în mod constant. Oamenii iubesc opera. Avem câte 1.500 de spectatori plătitori de bilete, în două seri consecutive. Preţul biletelor pleacă de la 50 de lei şi ajunge şi la 180 de lei, la lojă. Nu este un preţ mare, dar nici mic, ne străduim, şi până acum am reuşit să venim în faţa publicului cu producţii de calitate. Ne bucurăm când spectatorii spun că le-am adus clipe de fericire.
– Arta interpretativă românească se află la un nivel competitiv pe plan internaţional?
– Cântăreţii noştri care fac carieră peste hotare sunt la un nivel ridicat. Din păcate, la nivelul teatrelor de operă din România nu reuşim să ne înscriem într-un circuit al impresariatului. În companiile mari, fie că vorbim de Scala din Milano, Covent Garden, Royal Opera House ori Staatsoper Berlin, aceste chestiuni care ţin de o dinamică a impresariatului sunt rezolvate, sunt foarte bine puse la punct. Să nu uităm, spectacolul de operă este cel mai costisitor spectacol din toată zona culturală. Dacă la teatru uneori poţi face lucrurile cu resurse mai mici, la operă nu se poate. Un spectacol de operă, vorbim de unul mediu, nu foarte mare, trebuie să cuprindă 50 de instrumentişti în fosă, un cor de cel puţin 50 de persoane, o distribuţie de şase solişti şi 20-30 de tehnicieni. La un calcul scurt, este nevoie de 130 de oameni.
– Cum trăiţi seara de premieră?
– Înainte de a începe spectacolul e o întreagă forfotă, o emoţie adunată şi toată lumea resimte presiunea. La final, după ce toate lucrurile merg bine, simţi o descătuşare, un moment de eliberare. Încă de pe vremea lui Verdi, Donizetti, Rossini, seara premierei era una de aşteptare înfrigurată, pentru că nu poţi anticipa exact care va fi reacţia publicului. Oricum, până la urmă, spectatorii decid succesul sau insuccesul unei producţii.
– A trecut un an şi jumătate de când sunteţi managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi. Cum caracterizaţi această perioadă?
– E o adevărată provocare pentru că o instituţie atât de mare, cu peste 260 de angajaţi şi 100 de colaboratori, necesită o atenţie sporită pe mai multe planuri, necesită energie. N-aş vrea să par subiectiv, dar consider că suntem pe o direcţie bună. Am reuşit, într-un an şi jumătate, să punem în scenă opt noi titluri fie de operă, operetă, balet sau music-hall. Şi aşa cum am mai spus, în primul rând, lucrul acesta se vede în fluxul de public care frecventează sala Operei. Muncim, suntem dedicaţi, suntem alături de colegii noştri, venim din mijlocul lor, poate că şi asta contează, că suntem cântăreţi. Vorbim aceeaşi limbă şi rezolvăm problemele aşa cum am face-o pentru noi.
– Aţi declarat că în toate distribuţiile Operei aţi încercat să aveţi diversitate calitativă, începând cu valul tânăr de interpreţi şi până la nume sonore, pentru că, până la urmă, asta este reţeta succesului.
– Scopul nostru principal este de a forma un gust muzical şi de a veni cu noutăţi în faţa publicului. Un solist care a interpretat 20 de ani un rol, sigur, poate veni cu elemente de noutate, dar va fi cu mult mai interesant să vedem şi următoarea generaţie, să ascultăm vocile noi, vocile proaspete. Noutatea vine din interpretarea fiecărui solist. Fiecare voce are un timbru, un registru vocal, o frecvenţă şi o intensitate, lucruri care-i dau unicitate. Invitaţii noştri, Cellia Caterina Costea, Ştefan Pop, Bogdan Baciu, Ramona Zaharia, Irakli Kakhidze, Ionuţ Pascu, David Crescenzi, sunt nume sonore care dau o dimensiune europeană activităţii Operei Naţionale Române din Iaşi.
A consemnat Violeta MOŞU;
Foto: motionARThoughts (Brânduşa Balan)