Tratarea diferenţiată = adaptarea învăţământului la particularităţile individuale psiho-fizice ale copilului, influenţarea instructiv-educativă a elevilor potrivit particularităţilor lor, înlesnind prin aceasta descoperirea şi cultivarea aptitudinilor, înclinaţiilor, intereselor lor, pregătirea lor la nivelul posibilităţilor de care dispun, crearea unui cadru favorabil formării personalităţii.
Diferenţierea învăţământului = ansamblul modalităţilor folosite pentru a asigura atât prin măsuri organizatorice (diferenţiere externă), cât şi metode şi mijloace didactice (diferenţiere internă) adaptarea învăţământului la particularităţile individuale ale elevilor.
În organizarea şi implementarea demersului lui strategic, cadrul didactic trebuie să pornească de la următoarele idei cu valoare de principii aplicative:
• deplasarea accentului dinspre activitatea de predare spre cea de învăţare, centrată pe elev;
• reconsiderarea rolului profesorului ca organizator şi facilitator al procesului de învăţare în care sunt implicaţi elevii săi;
• conştientizarea elevilor cu privire la necesitatea implicării lor în procesul propriei formări;
• încurajarea şi stimularea participării active a elevilor în planificarea şi gestionarea propriului parcurs şcolar;
• diferenţierea demersurilor didactice în raport cu diferitele stiluri de învăţare practicate de către elevi. (Drăghicescu, Petrescu, Stancescu, 2008, 94).
Principii – cheie ale clasei diferenţiate:
1. Profesorul ştie clar ce e important la materia lui.
2. Profesorul înţelege, apreciază şi clădeşte pe diferenţele dintre elevi.
3. Evaluarea şi învăţarea sunt inseparabile.
4. Profesorul ajustează conţinutul, procesul şi produsul în funcţie de disponibilitatea, interesul şi profilul de învăţare al elevului.
5. Toţi elevii participă.
6. Elevii şi profesorii sunt colaboratori în învăţare.
7. Scopurile clasei diferenţiate sunt dezvoltarea maximă şi succesul individual.
8. Flexibilitatea este o caracteristică marcantă a clasei diferenţiate.
Strategii de tratare diferenţiată a elevilor din ciclul primar în cadrul activităţilor matematice
O lecţie modernă, mobilă se poate construi cu concursul diferenţiat al elevilor, prin natura solicitărilor pe care le adresăm acestora, atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi modalităţile de realizare a activităţilor, întrebările adresate elevilor, sarcinile de muncă în grup sau munca independentă, sarcinile date în activităţile practice.
În diferenţierea activităţilor cu elevii, învăţătorul trebuie să aibă în vedere:
– organizarea spaţiului de învăţământ;
– organizarea colectivului de elevi;
– mijloacele şi materialul didactic.
Resursele de spaţiu trebuie folosite în mod flexibil, în funcţie de cele trei forme de activitate (la activitatea frontală – mesele aşezate în formă de „U”, la activitatea pe grupe – mesele se grupează în funcţie de numărul elevilor, activitatea individuală se poate organiza din bănci).
Rezultate mai bune în realizarea scopului activităţii diferenţiate cu elevii se obţin în cadrul grupelor neomogene deoarece ajută la formarea unor relaţii sociale mai trainice, elevii mai buni ajută pe cei slabi şi facilitează învăţarea pe bază de cooperare.
Relaţia învăţătorului cu elevii în formele de activitate diferenţiată se bazează pe valori care îl conduc „de la distanţă” tot mai aproape de cel care învaţă.
Diferenţierea sarcinilor:
1. Pentru elevii cu ritm lent de activitate intelectuală se dau sarcini de nivel reproductiv şi de recunoaştere pentru a-i ajuta să realizeze obiectivele programei la nivel mimimal.
2. Pentru elevii cu un nivel mediu, sarcinile propuse angajează intelectual mai mult.
3. Pentru elevii foarte buni, sarcinile cer interpretare, descoperirea de noi aspecte, relaţii, inventivitate, apelând mai mult la creativitate.
Fişe de tratare diferenţiată
O contribuţie de seamă la buna organizare a învăţământului diferenţiat o constituie fişele de tratare diferenţiată, ce contribuie la dobândirea minimului de cunoştinţe pentru elevii cu un nivel de pregătire mai slab şi la atingerea performanţelor de către elevii foarte buni.
O fişă este bună dacă corespunde trebuinţelor unui elev şi dacă este dată tocmai elevului respectiv.
Categorii de fişe de tratare diferenţiată (după R. Dotrens în lucrarea „A educa şi a instrui”):
1. Fişe de recuperare, destinate să completeze şi să corecteze cunoştintele elevilor;
2. Fişe de dezvoltare, cuprinzând un supliment de informaţie şi de exerciţii faţă de programul comun, menite să dezvolte interesele şi aptitudinile elevilor;
3. Fişe de exerciţii, cuprinzând aplicaţii cu dificultăţi crescânde, corelate cu unele părţi ale programei;
4. Fişe de autoinstruire, cele mai cuprinzătoare prezentând materia unei discipline pentru a fi asimilată de elevi în mod independent sub îndrumarea învăţătorului.
FIŞE DE LUCRU PE GRUPE DE NIVEL
Tema: Înmulţirea numerelor mai mici decât 10 cu numere formate din sute, zeci, unităţi
GRUPA I (elevi care nu necesită sprijin):
1. Calculaţi:
220x 2= 203x 3= 4×212=
2. Efectuaţi, scriind direct rezultatul:
103x 3= 222x 4= 2×234=
3. Într-o tabără şcolară au venit 124 de fete şi de trei ori mai multi băieţi.
Câţi băieţi sunt în tabără?
GRUPA II (elevi care întâmpină dificultăţi în rezolvarea sarcinilor)
1. Efectuaţi: 32x 2 = (30+ 2)x 2 =
2. Calculaţi: 2×30 = 2x (3×10) =
3×22= 3x(20+ 2) = 3x 20+ 3x 2 =
3. Aflaţi: 2×212= 2x(200+10+2) = (2×200)+(2x 10)+(2x 2) =
Folosirea fişelor cu sarcini diferenţiate pe grupe de elevi constituie un sprijin eficient în realizarea obiectivelor urmărite în predarea matematicii la ciclul primar.
Această exersare făcută în mod susţinut şi planificat, în condiţiile unei activizări permanente şi efective a fiecărui elev, antrenează atât informaţia stocată, cât mai ales cea operaţională.
Aplicarea tehnicilor şi metodelor eficiente în abordarea diferenţiată a elevilor presupune experimentarea lor continuă de către învăţător pentru a descoperi el singur variantele cele mai bune, aplicând cunoştinţele de psihologie şi reflectând asupra rezultatelor obţinute.
Nu există o metodă bună în sine, ea poate primi acest atribut dacă se aplică în mod creator.
J. Piaget afirma că „drama pedagogiei, ca de altfel şi a medicinii şi a mai multor altor ştiinţe care ţin în acelaşi timp de artă şi de ştiinţă constă, într-adevăr, în faptul că metodele cele mai bune sunt şi cele mai dificile”.
Prof. înv. primar Elena-Carmen OLTEANU
Şcoala Gimnazială Nr. 3 Piatra-Neamţ
Bibliografie:
– Negret-Dobridor, I., Pânişoara, I. O. (2005) – Ştiinţa învăţării. De la teorie la practică. Iaşi, Editura Polirom;
– Nicola, I. (2002) – Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, Editura Aramis;
– Petrovici C., Secareanu N. (2006) Tratarea diferenţiată a elevilor din învăţământul primar la matematică, Bucureşti, Editura Pim.