Conferinţa de raportare şi alegeri a Centrului Sindical Ramural Hânceşti din Domeniul Educaţiei şi Ştiinţei

La 20 septembrie 2024, în Hânceşti, delegaţii şi invitaţii s-au întrunit în cadrul Conferinţei de raportare şi alegeri a Centrului Sindical Ramural Hânceşti din Domeniul Educaţiei şi Ştiinţei, pentru a face o amplă retrospectivă a activităţii sindicale teritoriale şi a-şi exercita dreptul de vot în alegerile preşedintelui şi organelor de conducere a Centrului Sindical Ramural Teritorial Hânceşti pentru următorii 5 ani.

Startul evenimentului a fost dat de către domnul Ghenadie Donos, preşedintele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, care a vorbit celor prezenţi despre eforturile depuse de către Federaţie întru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi remunerare a angajaţilor din învăţământ, apreciind totodată implicarea şi străduinţa forţei sindicale din raionul Hânceşti. Domnul Donos a citit şi mesajul domnului Gabriel Ploscă, preşedintele de onoare al Sindicatului din Învăţământ Neamţ:

„Vă admir, cu sinceritate, strădaniile pentru ca să le fie un pic mai bine colegilor din unităţile de învăţământ. Şi pot spune că, datorită legăturilor frăţeşti dintre sindicatele noastre, cunosc multe dintre aceste strădanii neobosite. Dar frumoasele realizări nu ar fi fost posibile fără implicarea întregului activ sindical, care merită felicitări, fără nicio reţinere. Un gând de respect şi preţuire adresez Liderului şi Omului Ana Cimpoieşu, care cu devotamet, pricepere şi multe eforturi a reuşit să facă din Sindicatul din Hânceşti un model demn de urmat”.

Preşedintele raionului Hânceşti, domnul Iurie Levinschi, în cuvântarea sa, a apreciat activităţile de consolidare a parteneriatului Sindicatului cu Administraţia publică locală, menţionând succese comune în negocieri, fiind semnată, în iulie 2024, Convenţia Colectivă de muncă, nivel teritorial, pentru anii 2024-2029.

Şefa-interimară a Direcţiei Învăţământ Hânceşti, doamna Valentina Tonu, a făcut referire la o lungă şi consistentă colaborare între Direcţia Învăţământ Hânceşti şi sindicat, în persoană doamnei Anei Cimpoieşu, colaborare care a pus în valoare pedagogul şi valorificarea acestuia atât ca resursă umană indispensabilă a sistemului, cât şi ca angajat cu drepturi depline.

La Conferinţă, cu mesaje de salut, au mai participat doamnele Lilia Franţ, vecepreşedinta Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova şi Aliona Grigoraş, vicepreşedinta raionului Hânceşti pe probleme sociale.

Doamna Ana Cimpoeşu a prezentat raportul de totalizare al activităţii sindicale teritoriale, focalizând atenţia celor prezenţi atât pe succesele obţinute pe domeniul activităţii sindicale, protecţiei drepturilor juridice şi economice ale membrilor de sindicat, protecţiei sociale, cât şi pe problemele pe care încă le trăieşte sistemul educaţional raional:

Cea mai acută problemă a sistemului educaţional continuă a fi lipsa de cadre didactice…nici majorările de salariu, nici micşorarea pentru ei a sarcinii didactice, nici indemnizaţiile de 200 mii nu atrag tinerii în şcoli şi grădiniţe. Statisticile din întreaga lume raportează în fiecare an evoluţia fenomenului de abandon, de regulă, în primii ani de activitate, cauzele abandonului fiind remunerarea slabă în raport cu volumul mare de muncă şi mediu de muncă stresant.

Vorbitorii la Conferinţă au transmis prin comunicările lor impactul efortului şi muncii depuse de sindicat în anii de referinţă, totodată solicitând implicarea sindicatului pentru: majorarea salariului din educaţe până la nivelul salariului mediu pe economie, majorarea clasei de salarizare pentru unele cadre didactice (metodişti, conducători de cerc, lucrători muzicali), urgentarea aprobării statelor de personal în grădiniţe, crearea unui mecanism de implementare a modificărilor legislaţiei ce ţin de protejarea angajaţilor din învăţământ de hărţuire, abuz şi violenţă, personalizarea unei părţi din poliţa de asigurare medicală, oprirea practicilor de chemare a cadrelor didactice la diverse cursuri de formare în zilele de sâmbătă şi duminică.

Ca rezultat al comunicărilor, în care s-a accentuat de nenumărate ori nivelul înalt de profesionalism, implicare şi dăruire pentru activitatea sindicală, doamna Ana Cimpoieşu a fost votată, unanim, la funcţia de preşedintă a Centrului Sindical Ramural Hânceşti din Domeniul Educaţiei şi Ştiinţei pentru următorii cinci ani.

Asumându-şi angajamentul şi votul de încredere, în numele delegaţilor Conferinţei, Ana Cimpoieşu a înaintat un Apel guvernării, în care se cere urgentarea negocierilor pentru majorarea salariilor din învăţământ.

Marina PASCAL,

directoarea grădiniţei „Alionuşca” din oraşul Hânceşti

APEL

Mult stimată doamnă preşedintă a Republicii Moldova Maia Sandu,

Mult stimate domnule Prim Minis­tru Dorin Recean,

Mult stimate domnule Preşedinte al Parlamentului Igor Grosu,

Mult stimate domnule Ministru al Educaţiei şi Cercetării Dan Perciun

Mult stimate domnule Preşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Igor Zubcu

Conferinţa Centrului Sindical Ramural Teritorial Hânceşti din Domeniul Educaţiei şi Ştiinţei din 20 septembrie 2024, în urma examinării problemelor abordate de delegaţi, a constatat că cea mai gravă problemă a sistemului educaţional este lipsa de cadre didactice, îmbătrânirea colectivelor şi refuzul tinerilor de a se încadra în activitatea pedagogică. Astfel, fiecare al 4-lea profesor din raionul Hânceşti este de vărstă pensionară. Sunt colective în care activează peste 50% cadre didactice pensionate. Lipsesc profesori, mai ales la disciplinele matematică, fizică, chimie, informatică, limbă română, limbi străine. La necesarul de 95 cadre didactice în raionul Hânceşti, au venit doar 11 tineri specialişti. Continuă abandonul sistemului nu doar de către cadrele didactice tinere, dar pleacă şi cei cu experienţă în domeniu, cauzele abandonului fiind remunerarea slabă în raport cu volumul mare de muncă şi mediul de muncă stresant.

 Revendicarea de bază, înaintată de către Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei: majorarea salariului mediu din Educaţie şi Cercetare la nivelul salariului mediu din economie, care ar motiva tinerii să vină în şcoli şi grădiniţe, iar cadrele didactice experimentate să-şi continue activitatea, asigurând un proces educaţional de calitate, rămâne nesoluţionată.

 În acest context, susţinem Declaraţia Biroului Executiv al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din 11 septembrie, curent, şi ne alăturăm cererii ca revendicarea FSEŞ privind motivarea salarială să fie examinată cât mai urgent în cadrul platformei de dialog social bipartit, cu participarea Ministerului de Finanţe.

 În sistemul educaţional trebuie să vină cei aleşi, dar ei trebuie motivaţi!

 În numele Centrului Sindical Ramural Teritorial din Domeniul Educaţiei şi Ştiinţei, Ana CIMPOIEȘU, preşedintă