Nu e nevoie să ştim cât de inteligentă este o persoană, ci, mai degrabă, este util să ştim ce tipuri de inteligenţă posedă persoana respectivă. (Mary Meeker)
„Inteligenţa – aşa cum arăta Gardner în 1988, este capacitatea de a rezolva probleme sau de a crea produse la modă, care sunt valoroase într-una sau mai multe setări culturale”.
Teoria Inteligenţelor Multiple cuprinde următoarele concluzii:
• Inteligenţa nu e o trăsătură înnăscută care domină celelalte abilităţi pe care le au elevii;
• Rezultatele cercetării lui Gardner sugerează faptul că inteligenţa e localizată pe diferite zone ale creierului care sunt conectate între ele, se susţin una pe alta, dar nu pot funcţiona şi independent dacă e nevoie. Se pot dezvolta în condiţii optime de mediu de-a lungul vieţii.
Scopul Teoriei Inteligenţelor Multiple este: „Fiecare copil ar trebui să fie capabil să se dezvolte la maximum de capacitate în conformitate cu potenţialul propriu”.
Fiecare educator a observat cât de diferite sunt comportamentele elevilor la clasă. Dar poate că nu întotdeauna dascălul a ştiut să-şi racordeze predarea la nevoile, interesele şi profilul de inteligenţă al elevilor.
Teoria Inteligenţelor Multiple ne ajută să schimbăm modul în care lucrăm cu elevii, ne ajută să înţelegem faptul că elevii pot fi deştepţi în diferite feluri şi ne instrumentează în a-i ajuta să evolueze în mod diferit.
Howard Gardner, autorul Teoriei Inteligenţelor Multiple, arăta: „Este de cea mai mare importanţă să recunoaştem şi să dezvoltăm toată diversitatea de inteligenţe umane şi toate combinaţiile de inteligenţe. Dacă recunoaştem acest lucru, cred că vom avea cel puţin o mai bună şansă de a ne ocupa în mod adecvat de problemele pe care le întâmpinăm în viaţă.”
Această teorie subliniază faptul că fiecare om are mai multe tipuri de inteligenţă: inteligenţă verbal-lingvistică, logico-matematică, muzical-ritmică, corporal-kinestezică, vizual-spaţială, intra şi interpersonală, naturalistă.
Pedagogia Inteligenţelor Multiple implică faptul că profesorii pot să predea şi să evalueze în mod diferit pe baza forţei şi a slăbiciunii intelectuale ale indivizilor. Îşi pot structura activităţile de învăţare în jurul perspectivei multiple de rezolvare a unei probleme prin folosirea diferitelor tipuri de inteligenţe.
Misiunea profesorilor este de a dezvolta strategii de predare care să permită elevilor să îşi demonstreze modalităţile multiple de a înţelege şi valoriza propria lor unicitate.
Modalităţile (oportunităţile) prin care educatorii pot folosi Teoria Inteligenţelor Multiple sunt:
1. Cunoaşterea profilului de inteligenţă al elevilor pentru cultivarea potenţialului bio-psihologic al fiecărui elev;
2. Examinarea strategiei proprii de instruire din perspectiva diferenţelor de potenţial uman;
3. Contribuţia la instruirea diferenţiată a elevilor în conformitate cu profilul lor de inteligenţe.
În primul rând, sarcina educatorului este recunoaşterea diferitelor tipuri de inteligenţe, fiind atenţi la noi înşine şi la cei din jur.
Cunoscând profilul de inteligenţă al elevilor, cunoscând înclinaţiile, talentele, „inteligenţele” acestora, educatorul poate contribui la stimularea şi dezvoltarea acestora.
Astfel, pentru un elev care manifestă inteligenţă verbal-lingvistică, zona de intervenţie va fi prin: cărţi, casete, jurnal, dialoguri, dezbateri, motivul fiind a folosi limbaje şi cuvinte diferite pentru a explica un înţeles.
Zona de intervenţie pentru un elev care manifestă inteligenţă logico-matematică va fi prin materiale cu care să experimenteze, materiale ştiinţifice/de laborator, prin excursii la muzeul de ştiinţe, pentru a aborda problemele logic.
Cel care manifestă inteligenţă vizual-spaţială va avea ca zonă de intervenţie: imagini, diapozitive, filme, jocuri, LEGO, puzzle, labirinturi, jocuri de imaginaţie, pentru a percepe lumea vizuală şi spaţială corect.
Elevul care manifestă inteligenţă muzical-ritmică trebuie să meargă la concerte, să cânte la instrumente muzicale, să aibă ore de muzică, timp de cântat, pentru a dezvolta sensibilitatea la sunetele din mediul înconjurător şi la tipurile de ritm, nivelul sunetului şi al timbrului.
Tot mai mult acces la natură, ocazii de a lucra cu animale, instrumente de investigare a naturii trebuie să aibă cel care manifestă o inteligenţă naturalistă.
Pentru elevul cu inteligenţă corporal-kinestezică este necesară multă mişcare, sport, jocuri, ocazii de a construi, pentru a stimula mobilitatea.
De mulţi prieteni, multe întâlniri, de activităţi de grup, în comunitate, are nevoie cel care manifestă inteligenţă interpersonală, motivul fiind dezvoltarea sensibilităţii la sentimentele celorlalţi, interacţiunea eficace cu ceilalţi.
Zona de intervenţie asupra celui ce manifestă inteligenţă intrapersonală constă în: proiecte individuale, opţiuni, locuri secrete, singurătate, având motiv dezvoltarea capacităţii de autocunoaştere.
A două oportunitate este examinarea strategiei proprii de instruire.
Aşa cum considera şi Th. Amstrong, înainte de a aplica un model de învăţare în clasă, educatorul trebuie să îl aplice asupra propriei persoane. Determinarea propriului profil de inteligenţă ne ajută să identificăm căile prin care reuşim să rezolvăm probleme mai uşor şi pentru ce fel de activităţi să nu angajăm o miză prea mare.
Odată ce ştim mai multe lucruri despre propriul profil de inteligenţă, opţiunile individuale în proiectarea şi realizarea lecţiei pot avea un impact mai mare asupra elevilor.
Dacă putem mobiliza spectrul de abilităţi umane, nu numai că ne vom simţi mai competenţi, dar şi mai aproape de marea comunitate a celor care lucrează corect spre binele personal şi al celorlalţi.
Odată instaurată viziunea pluralistă asupra inteligenţei umane, odată obţinute rezultate spectaculoase în domeniul capacităţilor multiple şi a inteligenţei emoţionale, se realizează trecerea la instruirea diferenţiată a elevului, în conformitate cu propriul profil de inteligenţă.
Instruirea diferenţiată nu renunţă la un program unic de instruire, la obiective şi conţinuturi, dar creează situaţii de învăţare favorabile fiecărui individ. „Călătoria” elevului poate avea rute diferite, însă destinaţia rămâne aceeaşi.
In instruirea diferenţiată, relaţia profesor-elev este marcată de capacitatea profesorului de a utiliza acele strategii didactice prin care se poate trezi curiozitatea, interesul elevilor pentru cunoaştere prin recunoaşterea valorii fiecărui individ. Rezultatele reale pot să apară doar dacă angajarea fiecărui elev în procesul de învăţare are semnificaţie personală.
Foarte importantă este adecvarea stilului personal de predare la stilul de învăţare al elevilor. Pentru că suntem diferiţi, modul în care învăţăm e diferit.
Dacă elevii îşi cunosc stilul de învăţare, sunt mai angajaţi în procesul de învăţare, au încredere în ei, se simt mai independenţi.
Trebuie să utilizăm modalităţi de învăţare pe care să le adaptăm rezultatelor obţinute la analiza sau testarea stilurilor de învăţare, pentru ca elevii să reţină cu mai puţin efort şi să fie capabili să realizeze creşterea performanţelor şcolare.
Pentru a facilita succesul elevilor în viaţă trebuie să le vedem unicitatea prin valori personale, prin profilul de inteligenţe, prin gradul de maturizare emoţională. Educatorul trebuie să-i ajute să-şi descopere propriile interese şi nevoi.
Stilul de învăţare poate afecta rezultatele pe care elevii le obţin la şcoală. Când elevii îşi cunosc stilul de învăţare, reuşesc să-şi îmbunătăţească performanţele şcolare, atitudinea faţă de şcoală.
Identificarea şi recunoaşterea celor trei stiluri de învăţare (vizual, auditiv, tactil-kinestezic) se poate realiza prin observarea şi analiza propriilor experienţe de învăţare, caracterizarea stilului de învăţare pe baza explicaţiilor, descrierilor etc.
Beneficiile identificării şi dezvoltării stilurilor de învăţare pentru copii sunt multiple: dezvoltarea autocunoaşterii, îmbunătăţirea stimei de sine, obţinerea de note mai bune, optimizarea învăţării prin adoptarea unui mod personal etc.
Intre învăţare şi predare există o relaţie de interdependenţă. Stilul de predare, asemeni stilului de învăţare, are un caracter unic, personal, cu o anumită dominantă.
Stilurile de predare care promovează eficienţa în învăţare şi succesul elevilor au următoarele caracteristici:
- implică participarea activă a elevilor;
- interacţionează cu fiecare elev;
- se pregăteşte conştiincios pentru fiecare activitate cu elevii;
- adaptează predarea diverselor stiluri de învăţare;
- oferă feed-back;
- manifestă încredere în elevi, are aşteptări înalte faţă de aceştia;
- dezvoltă un mediu pozitiv de învăţare de cooperare şi colaborare, un mediu „prietenos”;
- încurajează elevii să se exprime;
- foloseşte noi tehnologii informaţionale;
- se asigură că există materiale de învăţare accesibile şi atractive.
Toţi elevii pot învăţa, dacă profesorii, părinţii, cei care le oferă suport sunt pregătiţi cum să-i înveţe, să le propună programe pentru dezvoltarea stilului de învăţare şi a practicării abilităţilor transferabile: de comunicare, de a lucra în echipă, de învăţare, de a rezolva probleme, de creativitate etc.
Aplicarea Teoriei Inteligenţelor Multiple produce o nouă perspectivă asupra relaţiei matacogniţie-educaţie, în sensul că o bună cunoaştere şi conştientizare a tipului de inteligenţă dominant duce la găsirea unui nod calitativ în metacunoaşterea personală.
În centrul întregului proces instructiv-educativ, cu demersurile sale, cu mijloacele sale de a învăţa se situează elevul. El deţine o poziţie-cheie, e participant activ şi responsabil de construcţia propriei cunoaşteri, a propriilor cunoştinţe. Atitudinea lui activă şî constructivă, dovedită în actul învăţării, determină propria lui dezvoltare intelectuală, progresul său.
Acţiunea educativă, bazată pe dezvoltarea Inteligenţelor Multiple, este orientată spre finalităţi care conturează o realitate dezirabilă. Pentru ca ea să aibă consistenţă, educatorul trebuie să pună în acţiune un arsenal de conţinuturi, o varietate de metode, muncă, talent şi pasiune.
„Educatorul este deşteptătorul, stimulatorul inteligenţei, a voinţei, a conştiinţei, este colaboratorul elanului vital, lămurind pentru copil acel elan interior.” (Y. Rimond)
Profesor Gabriela MACSIM
Şcoala Gimnazială, Comuna Văleni, Judeţul Neamţ
Bibliografie:
Mihaela Păişi Lăzărescu, Metodologia cercetării ştinţifice în învăţământul primar şi preşcolar, Ed. Paralela 45, 2011;
Mihai Golu, Fundamentele psihologiei, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Buc., 2004.
Rubrică coordonată de prof. dr. Elena-Roxana IRINA – CCD Neamţ