(urmare din numărul trecut)
În data de 26 ianuarie 1918, Ion. I. C. Brătianu, prim-ministrul României, îşi depunea mandatul după patru ani de guvernare. Înainte de această demisie a purtat o discuţie cu generalul Averescu, căutând, împreună, răspunsul la întrebarea, ce era de făcut, în condiţiile în care începeau tratativele de pace sau erau reluate ostilităţile. Demisia sa atrăgea atenţia tuturor asupra marelui obiectiv al politicii româneşti: unirea Regatului României cu Basarabia, Transilvania şi Bucovina.
Guvernul format de generalul Alexandru Averescu prelua conducerea statului în data de 29 ianuarie pentru o scurtă perioadă de timp, respectiv până în data de 27 februarie 1918, iar în fruntea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice era numit Matei B. Cantacuzino. Era al XXXIX-lea guvern după anul 1866, guvern care avea în faţă o miză uriaşă – negocierea păcii. Neîncrederea suveranului în guvernul Averescu a grăbit instaurarea guvernului condus de Alexandru Marghiloman.
Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor (titulatura pentru perioada 5.03.1918-10.08.1921)
La 5 martie 1918 s-a format guvernul Alexandru Marghiloman, guvern tranzitoriu, care şi-a încheiat mandatul în data de 23 octombrie, acelaşi an. În această scurtă perioadă de guvernare învăţământul s-a aflat sub egida Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor, condus de o mare personalitate, profesorul Simion Mehedinţi. Evident, prea multe lucruri nu s-au întâmplat în cele opt luni de mandat, însă a fost o perioadă intensă de căutări, de aducere pe masa de lucru a mai multor soluţii şi a mai multor abordări posibile.
În perioada 24 octombrie – 28 noiembrie 1918 a fost învestit Guvernul general Constantin Coandă, cel care l-a adus în fruntea ministerului de resort pe inginerul Petru Poni. O lună de zile de interimat, după care a fost învestit Guvernul Ion I. C. Brătianu, pentru mai puţin de un an, în perioada 29 noiembrie 1918 – 12 septembrie 1919, cu ministru de resort – Ion G. Duca.
Guvernul general Arthur Văitoianu a funcţionat în perioada 27 septembrie – 28 noiembrie 1919, cu încredinţarea funcţiei de ministru al instrucţiunii lui Constantin Angelescu, cel care s-a dovedit a fi cel mai bun strateg al învăţământului, după Spiru Haret. În timpul acestui mandat s-au înfiinţat comitetele şcolare, ca urmare a adoptării Decretului-lege din 23 iulie 1919, cu principal scop adunarea de fonduri pentru construirea localurilor de şcoală şi administrarea acestora. Datorită implicării acestor comitete s-au construit, în perioada 1919-1939, peste 12.000 de localuri de şcoală. Acesta a fost urmat în funcţie de generalul Alexandru Ion Lupescu, în perioada 12 decembrie 1918 – 5 decembrie 1919.
La 1 decembrie 1919, la numai un an de la Marea Unire, România avusese deja patru guvernări şi cinci miniştri ai instrucţiunii. Cu oarece speranţe de stabilitate, în data de 1 decembrie 1919, era învestit Guvernul Alexandru Vaida – Voievod, însă speranţele se năruie în ziua de 12 martie 1920. În această scurtă perioadă a guvernării Vaida – Voievod, în fruntea Ministerului Instrucţiunii a fost numit poetul Octavian Goga, pentru un interimat de 11 zile (5 decembrie – 16 decembrie 1919). În perioada 16 decembrie 1919 – 13 martie 1920, ministerul era preluat de Ion Borcea.
Ministerul Instrucţiunii (10.08.1921 – 01.08.1929)
Începând cu data de 13 martie 1920 a fost instaurat Guvernul general Alexandru Averescu ce a funcţionat până în data de 16 decembrie 1921, perioadă în care la conducerea Ministerului Instrucţiunii a fost numit Petre P. Negulescu, cel care a propus modificarea titulaturii ministerului, în loc de Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor acesta s-a numit Ministerul Instrucţiunii, pentru perioada 10 august 1921 – 1 august 1929.
În această perioadă s-au succedat următoarele guverne:
– Guvernul Take Ionescu (17 decembrie 1921 – 17 ianuarie 1922), ministru de resort – Gheorghe Gh. Mironescu;
– Guvernul Ion I.C. Brătianu (19 ianuarie 1922 – 27 martie 1926), ministru de resort – Constantin Angelescu (19 ianuarie 1922 – 30 martie 1926);
– Guvernul General Alexandru Averescu (30 martie 1926 – 4 iunie 1927) cu ministru de resort – Petre P. Negulescu (30 martie 1926 – 14 iulie 1926);
– Guvernul Barbu Ştirbei (4 iunie – 20 iunie 1927), miniştrii instrucţiunii: Ion Petrovici (14 iulie 1926- 4 iunie 1927) şi Nicolae Lupu (4 iunie 1927 – 21 iunie 1927);
– Guvernul Ion Brătianu (21 iunie – 24 noiembrie 1927), ministrul instrucţiunii – Constantin Angelescu;
– Guvernul Vintilă I.C. Brătianu (24 noiembrie 1927 – 9 noiembrie 1928), ministru Angelescu îşi continuă mandatul;
– Guvernul Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 – 6 iunie 1930) cu Neculai Costăchescu ministrul instrucţiunii, parţial şi sub ministerul anterior (10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930 / 12 iunie 1930 – 1 mai 1931) şi cu Ion Lugoşianu o scurtă perioadă de interimat după caderea guvernului Maniu (7 iunie – 12 iunie 1930).
Ministerul Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor (02.08.1929 – 30.06.1930)
În timpul guvernării Maniu se modifică, din nou, titulatura ministerului: în loc de Ministerul Instrucţiunii acesta s-a numit Ministerul Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor, pentru perioada 2 august 1929 – 30 iunie 1930. A urmat un guvern interimar, condus de George G. Mironescu (7 – 12 iunie 1930).
Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor (1.07.1930 – 25.01.1932)
După scurtul interimat Mironescu, de numai cinci zile, a revenit la conducerea statului guvernul Iuliu Maniu (13 iunie – 9 octombrie 1930). În timpul acestei guvernări s-a produs o nouă modificare a titulaturii ministerului instrucţiunii – Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, pentru perioada 1 iulie 1930 – 25 ianuarie 1932. În timpul celor două guverne Maniu, ministrul instrucţiunii a fost prof. Nicolae Iorga (1 mai 1931 – 6 iunie 1932).
Ministerul Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor (26.01.1932 – 20.11.1936)
În data de 18 aprilie 1931, Nicolae Iorga prelua conducerea guvernului, până în data de 5 iunie 1932, având împuternicire şi pentru conducerea ministerului instrucţiunii. Intervenea şi o nouă modificare de titulatură, în loc de Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, instituţia se va numi Ministerul Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor pentru perioada 26 ianuarie 1932 – 20 noiembrie 1936.
Guvernul Alexandru Vaida-Voevod instaurat în data de 6 iunie 1932, cu rol de interimat până în data de 10 august 1932, a avut în echipă la Ministerul Instrucţiunii pe Ion Lugoşianu (6 iunie – 9 iunie 1932), I. Gr. Perieţeanu (9 iunie – 12 iunie 1932), Dimitrie Gusti (12 iunie 1932 – 14 noiembrie 1933).
Ministeriatul lui Dimitrie Gusti excede perioada de guvernare Vaida-Voevod, rămânând în guvernul Iuliu Maniu, învestit în data de 20 octombrie 1932, cu funcţionare până la 13 ianuarie 1933, avându-l tot pe Dimitrie Gusti la conducerea ministerului (12 iunie 1932 – 14 noiembrie 1933) şi pentru scurta revenire a guvernului Alexandru Vaida-Voevod, pentru perioada 14 ianuarie – 13 noiembrie 1933.
Guvernul Ion Gh. Duca, învestit pentru 14 – 29 noiembrie 1933 îl readuce la conducerea ministerului instrucţiunii pe dr. Constantin Angelescu, pentru cea mai lungă perioadă de timp, respectiv pentru perioada 14 noiembrie 1933 – 1 ianuarie 1938. În această perioadă dr. Constantin Angelescu prelua şi conducerea guvernului, în perioada 30 decembrie 1933 – 3 ianuarie 1934, un scurt interimat, în care se menţine cu împuternicire şi pe funcţia de ministru al instrucţiunii, inclusiv pe durata guvernului Gheorghe Tătărescu (I) – 5 ianuarie – 1 octombrie 1934, guvernul Gheorghe Tătărescu (II) – 2 octombrie, 1934 – 28 august 1936, guvernul Gheorghe Tătărescu (III) – 29 august 1936 – 14 noiembrie 1937.
Ministerul Educaţiei Naţionale (21.11.1936 – 28.12.1941)
În timpul guvernării Gheorghe Tătărescu (III) s-a modificat, pentru a şasea oară, titulatura din Ministerul Instrucţiunii Cultelor şi Artelor în Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru perioada 21 noiembrie 1936 – 14 februarie 1941. Astfel, continuă şirul de guverne Gheorghe Tătărescu (IV) – 17 noiembrie – 28 decembrie 1937, până când Gh. Tătărescu a fost înlocuit în timpul guvernului Patriarh Miron Cristea (10 februarie – 29 martie 1938), în condiţiile binecunoscute ale crizei monarhice.
În timpul guvernării Patriarhului Miron Cristea, dr. Constantin Angelescu a fost înlocuit de la conducerea ministerului educaţiei cu Ion Petrovici, pentru o scurtă perioadă, 1 ianuarie 1938 – 10 februarie 1938, apoi şi acesta a fost înlocuit cu Victor Iamandi, care a fost ministru de resort în perioada 10 februarie – 31 martie 1938, două interimate fără prea multe decizii pentru educaţia naţională.
Nicolae Colan, episcop al Clujului prelua conducerea guvernului, în perioada 31 martie 1938 – 22 iunie 1938 şi îl aducea la conducerea instrucţiunii publice pe Petre Andrei, care a rămas în fruntea acestui minister pentru perioada 5 decembrie 1938 – 6 iulie 1940, pe parcursul guvernării Armand Călinescu (22 iunie 1938 – 5 decembrie 1938) şi a guvernului Gheorghe Tătărescu (11 mai – 3 iulie 1940) fiind înlocuit cu Dumitru Caracostea în data de 6 iulie 1940. Ministrul Caracostea părăsea conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale la 15 septembrie 1940, chiar la debutul anului şcolar 1940 – 1941, an greu pentru România şi pentru întreaga lume, având în vedere consecinţele celui De-al Doilea Război Mondial asupra educaţiei de pretutindeni.
A urmat guvernul Ion Gigurtu (4 iulie – 3 septembrie 1940), guvernul Ion Antonescu (I) – 4 septembrie 1940 – 14 septembrie 1940, cu Traian Brăileanu ministru al educaţei, pentru perioada 15 septembrie 1940 – 26 ianuarie 1941, guvernul Ion Antonescu (2) – 14 septembrie 1940 – 27 ianuarie 1941, guvernul General Radu Rosetti (26 ianuarie – 4 decembrie 1941), guvernul Ion Antonescu (III) 27 ianuarie 1941 – 23 august 1944, cu Ion Petrovici ministru al educaţiei (4 decembrie 1941 – 23 august 1944).
Ministerul Culturii Naţionale şi Cultelor (01.06.1941 – 13.11.1944)
În timpul guvernului Antonescu (III) şi a ministrului Ion Petrovici s-a modificat titulatura Ministerului Educaţiei Naţionale în Ministerul Culturii Naţionale şi Cultelor, pentru perioada 1 iunie 1941 – 13 noiembrie 1944. Au urmat apoi guvernele de după „întoarcerea armelor”, guvernul Constantin Sănătescu (I), instaurat în data de 23 august 1944, care a rezistat până în data 4 noiembrie 1944, guvernul Constantin Sănătescu (II) din data de 4 noiembrie 1944 până în data de 6 decembrie 1944.
Ministerul Educaţiei Naţionale (14.11.1944 până în anul 1948)
În final, se revenea la titulatura de Ministerul Educaţiei Naţionale, în timpul guvernării Constantin Sănătescu (II). Se succed la conducerea ţării: Guvernul Nicolae Rădescu, 6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945, Guvernul Petru Groza (I) 6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946, Guvernul Petru Groza (II) 1 decembrie 1946 – 30 decembrie 1947, Guvernul Petru Groza (III) 30 decembrie 1947 – 13 aprilie 1948. Numele miniştrilor educaţiei rămân în umbra evenimentelor.
Bilanţul perioadei cuprinse între anii 1918 şi 1948 ar putea fi prezentat succint ca fiind o perioadă caracterizată de impredictibilitate şi instabilitate: zece runde de alegeri parlamentare – în noiembrie 1919, martie 1920, martie 1922, mai 1926, iulie 1927, decembrie 1928, iunie 1931, iunie 1932, noiembrie 1933 şi decembrie 1937, opt modificări de titulatură a ministerului de resort, peste 30 de miniştri ai educaţiei şi 38 de guverne, doar în trezeci de ani. Un bilanţ ce poate explica durata mare a perioadei în care s-a consolidat legislaţia şcolară unificatoare, confuzia creată şi dificultăţile întâmpinate în organizarea învăţământului, în condiţiile în care fiecare ministru ajuns în fruntea Ministerului Instrucţiunii Publice propunea proiecte legislative, însă, cu mici excepţii, părăsea ministerul înainte de a putea concretiza ceva.
(continuare în numărul viitor)
Prof. dr. Elena PREDA