● Interviu cu prof. dr. Mihai Floroaia
– Dincolo de raporturile ciudate în care ne aflăm (În fond, sunt şeful tău la această revistă în care semnezi, de peste 20 de ani.), ai propria ta viaţă profesională. Eşti titular la o şcoală nemţeană şi, până acum 5 minute ai fost directorul (managerul?) Şcolii Postliceale Sanitare din Piatra-Neamţ. Să vorbim puţin despre destinul acestei şcoli.
– Am fost cel de-al treilea director al instituţiei, înaintea mea fiind medicul cardiolog Teofil Lăcătuşu, care a şi moşit-o, dar a abandonat-o destul de repede plecând în străinătate. A urmat farmacistul Dumitru Năstasă de la care am preluat-o în anul 2012.
Practic, la 1 septembrie 2012, am fost trimis de ISJ Neamţ să încerc să retuşez nişte indicatori de performanţă. Şcoala fusese evaluată extern de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Educaţie (ARACIP) şi nu strălucise la majoritatea indicatorilor. Existau două probleme majore: lipsa cadrelor didactice titulare, iar directorul nu era titular în învăţământ, nu avea grade didactice etc. Iar din 2012 până în 2025, am lucrat aici, cu două mici întreruperi: iunie-august 2015 şi ianuarie 2017 – august 2019.
– Haideţi, totuşi, să începem cu istoria acestei şcoli…
– Şcoala Postliceală Sanitară Piatra-Neamţ s-a înfiinţat în baza HG nr. 253/8, mai 1992, ca unitate de învăţământ de stat. Instituţia este acreditată pentru specializările asistent medical generalist şi asistent medical de farmacie, ambele cu durata de 3 ani şcolarizare, învăţământ de zi, cu frecvenţă. Şi am pregătit aici asistenţi medicali care sunt angajaţi, în mare parte la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, respectiv la diverse clinici de specilitate şi farmacii din judeţ şi din ţară /străinătate.
N-am avut niciodată un sediu propriu, dar am muncit în locaţii, stabilite de I.S.J Neamţ: Liceul Industrial Nr. 3 (de Chimie), Liceul Forestier, Liceul de Informatică, Liceul Petru Rareş, Colegiul Naţional Calistrat Hogaş (din februarie 2013 până în august 2025).
Deşi unitatea a fost una de stat, până în anul 2013 nu a beneficiat de locuri finanţate de la buget. Obţinerea acestei facilităţi a fost posibilă în urma nenumăratelor demersuri făcute (personal m-am „luptat” cu anumite autorităţi) către instituţiile abilitate şi astfel, începând cu anul şcolar 2013-2014, pentru fiecare an şcolar, unitatea a avut 3 clase cu finanţare de la bugetul de stat (2 clase, specializarea asistent medical generalist şi 1 clasă de asistent medical de farmacie), mergând, în paralel şi cu clase cu autofinanţare (taxă).
– Cam cum arătau perspectivele anului şcolar debutat recent? Cum erau acoperite catedrele?
– Pentru anul şcolar 2025-2026, conform Planului de şcolarizare aprobat (şi realizat), unitatea funcţionează cu un număr de 10 clase, toate cu finanţare de la bugetul de stat (4 clase anul I, 3 clase anul II şi 3 clase anul III), după cum urmează: anul I – 3 clase de asistent medical generalist şi 1 clasă de asistent medical de farmacie; anul II – 2 clase de asistent medical generalist şi 1 clasă de asistent medical de farmacie; anul III – 2 clase de asistent medical generalist şi 1 clasă de asistent medical de farmacie. La momentul august 2025, unitatea avea 14 cadre didactice cu statut de titular în sistemul naţional de învăţământ.
– Vorbiţi-ne puţin despre performanţele profesionale ale şcolii şi elevilor dvs. Ştiu că aveţi mai multe lucruri cu care vă puteţi lăuda.
– Nu este vorba de a ne lăuda… realitatea spune totul. În perioada 2016-2025, unitatea a implementat şi coordonat 5 proiecte Erasmus+, în cadrul cărora au avut loc peste 100 de mobilităţi de formare profesională în rândul elevilor (aceştia au beneficiat de câte un stagiu de practică de specialitate/stagiul clinic cu durata de 4-5 săptămâni, în clinici de specialitate din Spania (Malaga şi Granada). Acestora li s-au adăugat cele 23 de mobilităţi de formare profesională (cursuri şi activităţi de tip job-shawdoing) ale cadrelor didactice (profesori şi maiştri instructori) şi personalului didactic auxiliar în Spania, Cehia, Turcia, Grecia, Malta, Danemarca. Este drept că am lucrat singur la scrierea tuturor proiectelor… ceea ce nu a fost deloc simplu, dar am satisfacţia câştigului elevilor şi cadrelor didactice care şi-au dezvoltat anumite competenţe specifice, au interacţionat cu sisteme de învăţământ şi formare socio-profesională diferite, cu culturi diferite etc.
Aceleaşi satisfacţii le-am simţit la obţinerea acreditării Erasmus+ VET pentru perioada 2021-2027, la implementarea câtorva schimburi de experienţă cu Centrul de Excelenţă în Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo” din Chişinău, la organizarea unor Simpozioane ştiinţifice internaţionale, pe teme medicale: Abordarea terapeutică de la tradiţional la modern (26 şi 27 noiembrie 2016), respectiv Valorificarea competenţelor profesionale a viitorilor asistenţi medicali prin prisma problemelor secolului XXI (22-24 iunie 2021).
În anul şcolar 2024-2025, un număr de 12 cadre didactice au beneficiat de un curs de formare profesională acreditat, în cadrul proiectului EduShift: Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar organizat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în cadrul căruia şi-au dezvoltat competenţele specifice în domeniile IT şi digitalizare a procesului de învăţământ.
– O foarte bogată agendă profesională… N-aveţi un sediu propriu, dar cu baza materială cum staţi?
– Prin proiectul depus în septembrie 2024 şi aprobat, Dotări moderne pentru învăţământul profesional şi tehnic la Şcoala Postliceală Sanitară Piatra-Neamţ, finanţat prin PNRR, unitatea a beneficiat de dotări moderne de ultimă generaţie privind înfiinţarea/modernizarea a două ateliere (Asistenţă medicală şi nursing, respectiv Farmacie), fiecare în valoare de 50.000,00 € şi un Laborator de informatică (în valoare de 18.000,00 €). Astfel, cele două ateliere de specialitate medicală (nursing şi farmacie) sunt dotate cu materiale didactice de ultimă generaţie, simulatoare, soft-uri educaţionale, mobilier specific adaptat, cărţi de specialitate care au îmbogăţit fondul bibliotecii ce însumează peste 2.500 de lucrări de specialitate medicală.
– Mai spre coada lui august, printr-un Ordin de Ministru privind reorganizare unităţilor de învăţământ din judeţul Neamţ – prin şugubeaţa operaţiune a fuziunii prin absorbţie – Colegiul Tehnic de Transporturi, ca unitate absorbantă, preia dintr-o înghiţitură Colegiul Tehnic Forestier şi Şcoala Postliceală Sanitară, ambele absorbite rămânând fără statut juridic. Mie această trebuşoară (vorba lui Creangă) mi se pare o glumă macabră a unui sistem lipsit de haz. Dvs. cum aţi reacţionat?
– Eu sunt un soldat disciplinat, m-am conformat (deşi nu am primit nicio decizie privind eliberarea din funcţia de director, am obţinut mandatul prin concurs naţional, iar contractul managerial îmi expiră în ianuarie 2026), şi, la 1 septembrie 2025, am „predat” şcoala – cu modestie zic – în cel mai bun stadiu de funcţionare: cadre didactice titulare perfecţionate prin susţinerea gradelor didactice şi prin diverse cursuri de formare profesională absolvite, toate locurile pentru elevi finanţate de la bugetul de stat ocupate, o bază materială ultra modernă actualizată, cum foarte puţine unităţi de profil din ţară o au.
– Şi în zare, ce vedeţi „printre gene”?
– Văd că Şcoala Postliceală Sanitară din Piatra-Neamţ şi-a pierdut identitatea şi face paşi mari spre desfiinţare. În cadrul Colegiului Tehnic de Transporturi există doar clase de învăţământ postliceal sanitar. Iar dacă peste câţiva ani, dacă se va constitui măcar o clasă pe nivel/an de studii, va fi totuşi o realizare. Succes!
– Mai bine să batem în lemn!
A consemnat Mircea ZAHARIA

