Sculptor. După ce urmează Şcoala de Arte şi Meserii la Craiova (1894-1898), vine la Bucureşti, unde absolvă Şcoala de Belle – Arte în 1902. Timp de doi ani, între 1900 şi 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorşeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorşeul să fie folosit în şcolile româneşti de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar Marcel Duchamp va include fotografia Ecorşeului în expoziţia pe care o va organiza la sfârşitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York. În 1903 primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din capitală. Pleacă în 1904 la studii la München, dar după şase luni o porneşte pe jos prin Bavaria, Elveţia până la Langres (Franţa), de unde ia trenul până la Paris. În 1905 reuşeşte la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăseşte şcoala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, după ce locuise în casa acestuia. Expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului, parte a ansamblului monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp.
Va începe lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în cimitirul Dumbrava de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România şi participă la Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură. Juriul Expoziţiei, prezidat de Spiru Haret, acordă premiul II ex aequo lui Brâncuşi, Paciurea, Steriadi, Petraşcu, Theodorescu-Sion. Colecţionarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul, iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice. Până în 1914 participă cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnişoara Pogany. În 1914 deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzaţie. Colecţionarul american John Quinn îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice. În acelaşi an ministrul de Interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuşi va păstra lucrarea în atelier şi o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915 începe să execute primele lucrări în lemn: Cariatide, Fiul risipitor etc. În 1920 participă la Festivalul Dada, unde semnează manifestul intitulat „Contre Cubisme, contre Dadaisme”. În revista Little Review din New York apare în 1921 primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia. Participă la o mişcare de protest contra lui André Breton şi în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924 expune la prima expoziţie internaţională a grupării Contimporanul din Bucureşti. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, New York, se deschide cea de-a doua expoziţie personală a sa. Până în 1940, activitatea creatoare se desfăşoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului, precum şi sculpturile în lemn datează din această perioadă. În acelaşi timp, participă la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, Olanda, Anglia. În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românești. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament moştenire României, care le-a refuzat, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Abia în 1964 Brâncuşi a fost „redescoperit” în România ca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, Coloana fără sfârşit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului, a putut fi pus în valoare.
Membru post-mortem al Academiei Române (1990).
Red.