Aşa mă dăscălea mama – Dumnezeu s-o odihnească – când am intrat la primară şi nu mă trăgea aţa la buchia Abecedarului. „La carte să-ţi fie mintea şi nădejdea maică, că nu ai cum să scapi de mahalaua asta plină de calici şi betivi!”. Săraca mamă, cum se gândea ea la toate. Sărut mâna, mamă!
Să creşti un copil sau mai mulţi e ceva minunat, în primul rând că dăruieşti viaţă, iubire, te îngrijeşti de un destin sau mai multe. Împarţi tristeţile şi bucuriile cu ei. Te simţi folositor, câstigi demnitatea de a nu trăi degeaba. Dai şi tu ceva, cuiva o parte din lumina sufletului tău, din învăţăturile şi priceperea ta. Da, da, numai că şi mamele sunt de mai multe feluri. Unele sunt mame adevărate, SFINTE, altele sunt de tip Zăvoranu.
Johnniy Răducanu, jazistul, în savuroasa sa carte, Singurătatea… meseria mea, povesteşte cum mama sa, nu l-a sărutat niciodată în copilărie. Nici când a luat premiul întâi cu coroniţă. Nici învăţătoarea, a doua lui mamă nu l-a menajat. Când îl prindea cu lecţia neînvăţată – prima dată – îl altoia cu 5 nuiele la cele două palme. La alegere. Când îl prindea „tufă de Veneţia” a doua oară, halea 5 nuiele la o palmă, 5 la cealaltă. Când devenea recidivist, era sfârşitul lumii. Cădea plafonul pe el.
Dan Puric, actorul, îşi iubea mama la nebunie şi spunea despre ea că, a fost „un înger”. Se iubeau şi respectau reciproc. Chiar şi atunci, când fiul se ducea la Policlinică – unde mama era medic – şi striga sub geam: „Mamă, mămăliga e gata!”. Şi evident, tot corpul sanitar venea la geam şi… ajunsă acasă, furioasă se plângea soţului, tot doctor: „Bă, eu îl omor pe acesta micu, lumea crede că mănânc numai mămăligă!”. Şi nu-l omora, îl pupa că era puiul ei, deştept.
Astăzi, lucrurile se prezintă altfel. Toţi vor bani, că aduc fericirea. Banul deschide toate uşile. Te duce la Dubai, la etajul 168, de unde poţi vedea lumea. Fiul lui nea Ion, de la Ciritei – Neamţ, n-o să ajungă niciodată în State ca fiul lui Vanghelie, primarul care nu mai este. S-a ticăloşit rău de tot lumea, zice învăţătoarea paralizată, vecina mea. Aşa-i doamnă! Parcă poţi să faci ceva? Şi ziua de mâine se arată dificilă. Slabe speranţe de vreme frumoasă.
Dumitru RUSU