Lectura inegalabilului Dicţionar al literaturii din Judeţul Neamţ, apărut de curând şi semnat de Constantin Tomşa, ne dezvăluie fără tăgadă că, de la copişti la suprarealişti, pe meleagurile judeţului nostru s-a consumat de-a lungul vremii, şi continuă să existe, o autentică viaţă spirituală, cu precădere în câmpul artelor şi mai ales al literaturii.
Dar alături de artă şi literatură, nemţenilor nu le-a lipsit, după cum vom vedea, nici vocaţia pentru ştiinţă. Cartea domnului Constantin Tomşa înserează, din acest punct de vedere, doar demersul şi promotorii studiilor de istorie şi arheologie, domenii în care preocupările nemţenilor înscriu priorităţi naţionale de mult recunoscute.
Dacă am încerca o replică a dicţionarului amintit în plan ştiinţific, adică al investigaţiilor care privesc cunoaşterea sub raport naturalistic a teritoriului judeţului nostru, am descoperi destule personalităţi şi instituţii care, în răstimp de aproape două secole, şi-au adus obolul la desăvârşirea imaginii acestui spaţiu, evaluat din punct de vedere geologic, geografic sau biologic.
Un destin a făcut ca primii care au început descifrarea tainelor naturii nemţene să fie străini – botanişti şi mai ales geologi. Este vorba de cercetători botanişti din imperiul habsburgic, precum Fronius şi Shur care au făcut cunoscută lumii ştiinţifice, flora masivului Hăghimaş încă de acum două veacuri. Dar cea mai faimoasă rămâne expediţia austriacului Frantz Herbich, finanţată de o societate literară vieneză. Geolog autodidact, acesta ajunge în 1866 în valea Bicazului, unde descoperă două puncte fosilifere cu faună mezozoică, sub masivul Ghilcoş şi la Ciofronca, de la obârşia pârâului Oii.
În timp, cele două situri au devenit celebre, numele lor regăsindu-se astăzi în toate tratatele de geologie din lume. Punctele sunt invocate şi vizitate cu ocazia multor congrese şi simpozioane de profil, naţionale sau chiar mondiale, şi constituie una din valorile ştiinţifice emblematice ale Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş împărţit, după cum se ştie, între judeţul nostru şi judeţul Harghita. Parte din această faună celebră se află azi la Muzeul Imperial din Viena, Universitatea Cluj, la Budapesta şi la Muzeul de Ştiinţe Naturale din municipiul nostru.
Au urmat ulterior specialiştii români Ion Atanasiu şi Ion Băncilă semnatari în secolul trecut a două monografii vizând geologia Munţilor Tulgheş şi ai Hăghimaşului. Atanasiu a semnat şi studiul geologic comandat de Dimitrie Leonida pentru fundamentarea proiectului viitoarei hidrocentrale de la Stejaru, în timp ce Băncilă a supravizat din punct de vedere geotehnic lucrările barajului şi tunelului de aducţiune; ambii au fost membri ai Academiei Române iar ultimul, după terminarea lucrărilor, a şi fost distins cu premiul de stat.
În domeniul geologic nu trebuie uitate însă personalităţile autohtone. Este vorba de doctorul Grigore Alexandrescu (1924-1994) din localitatea Galu, cu studii vizând Munţii Stânişoarei şi apoi Dragomir Romanescu geofizician, profesor dr. al Universităţii din Bucureşti, fiul celebrului învăţător Costică Romanescu, ultimul dascăl de tip haretist, bun tovarăş de pescuit şi vânătoare al lui Mihail Sadoveanu. Un portret al învăţătorului este înserat de scriitor în Anii de ucenicie sub titlul, Domnul învăţător vrea motor.
Mai trebuie reţinute numele lui Dimitrie Cădere (1876-1941), mineralog, fiu de învăţător din comuna Hangu, ajuns profesor universitar la Iaşi cu studii de mineralogie, şi al lui Virgil Ianovici (1900-1990), romaşcan la origine, membru al Academiei Române, ale cărui investigaţii s-au oprit în special asupra cristalinului din creasta Dămucului.
Trebuie menţionat şi faptul că Ţinutul Neamţului a dat o pleiadă de botanişti de mare valoare, aplecaţi atât asupra florei şi vegetaţiei locale dar cu sinteze şi asupra altor areale carpatice. Sunt de amintit, Ion Grinţescu (1874-1963), Ion Răsmeriţă (1907-1987), Constantin Burduja (1906-1983) şi Mihai Răvăruţ.
Ion Grinţescu era din Broşteni, absolvent al Liceului Rareş, elev a lui Calistrat Hogaş şi cu doctorat la Geneva; slujise în tinereţe la Farmacia Vorel, motiv pentru care va deveni până la urmă un mare specialist în plante medicinale; a fost promotorul pe plan mondial al culturii algelor şi răsplătit cu titlul de membru al Academiei Române. Mihai Răvăruţ s-a născut în Grumăzeşti iar Cnstantin Burduja în Borniş-Dragomireşti. Primul a fost rectorul Institutului Agronomic din Iaşi, iar cel din urmă profesor al Universităţii Cuza. Ambii au fost preocupaţi cu precădere de flora Muntelui Ceahlău. Ion Răsmeriţă, născut la Grumăzeşti a lucrat la Cluj şi a fost cel mai mare specialist român în amenajarea şi întreţinerea pajiştilor alpine.
Dar, dintr-o posibilă listă a cercetătorilor naturalişti nemţeni, nu poate lipsi, în primul rând savantul entomolog şi filozof, Aristide Caragea, cel care în secolul trecut a făcut din Grumăzeşti ceea ce Tolstoi făcuse din Iasnaia Poliana, Goethe din Weimar şi celebrul Fabre din Serignan.
Dacă ne-am opri puţin şi asupra studiilor de ordin geografic privind teritoriul judeţului nostru, am constata că, fără îndoială, pionieratul aparţine vrednicului institutor C. D. Gheorghiu, autorul Dicţionarului geographic al Judeţului Neamţ, publicat în anul 1895. Lucrarea a primit Premiul Societăţii Regale de Geografie, deşi, hâtru şi cu modestie, autorul se confesase în prefaţă că n-a scris în niciun caz cu intenţia de a da buzna-n posteritate.
Dar un posibil Vademecum cu tematică naturalistică nu poate ocoli şi câteva instituţii nemţene care au polarizat asemenea investigaţii, ele fiind Muzeul de Ştiinţe Naturale, Staţiunea de Cercetări Agricole Ion Ionescu dela Brad de la Secuieni, dar mai ales Staţiunea de Cercetări Stejarul de la Pângăraţi. Ultima dintre ele a fost ctitoria Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, fiind uneori supranumită drept Pionul din Munţi al Almei Mater. Cu o istorie a acesteia, dar şi a contribuţiei sale la îmbogăţirea patrimoniului ştiinţific nemţean, şi mai ales românesc, vom reveni.
Prof. univ. dr. Constantin GRASU