Adunarea Generală a Învăţătorilor din judeţul Neamţ

 

Sâmbătă, 06 mai 2017, într-un cadru festiv, a avut loc Adunarea Generală a Învăţătorilor din judeţul Neamţ, în sala de festivităţi a Liceului Tehnologic-Economic Administrativ, începând cu ora 10:00. Au spus prezent zeci de cadre didactice din judeţ, membre în AINt, precum şi invitaţi.

Ordinea de zi a fost următoarea:

  1. Cuvânt de deschidere, prezentat de prof. Rusu Liviu Constantin, preşedintele AINt
  2. Mesajele invitaţilor
  3. Alegerea organelor de lucru ale şedinţei
  4. Raportul privind activitatea AINt pentru perioada 2013-2017
  5. Proiectul Strategiei de dezvoltare pentru perioada 2017-2021
  6. Raportul financiar-contabil pentru perioada 2013-2017
  7. Raportul Comisiei de cenzori
  8. Aprobarea modificărilor şi completărilor la Statutului AINt
  9. Conferirea titlului de preşedinte şi membru de onoare ai AINt
  10. Alegerea membrilor Consiliului Director al AIN

Deschiderea s-a făcut prin intonarea Imnului Învăţătorilor, moment încărcat de puternice vibraţii. A urmat cuvântul Preşedintelui AINt, care a mulţumit pentru implicare şi sprijin membrilor activi ai AINt.

Domnul Inspector General Adjunct, prof. Milea Ioan a transmis un mesaj de susţinere şi implicare personală, precum şi sprijin din partea instituţiei pe care o reprezintă în activităţile derulate de AINt.

La prezidiu a fost invitat şi domnul profesor Ploscă Gabriel, preşedintele Sindicatului Neamţ, care, în discursul său, a punctat activităţile comune şi buna colaborare dintre cele două organizaţii.

Dintre activităţile desfăşurate de AINt în perioada 2013-2017 au fost menţionate: editarea şi premiile revistei Apostolul (împreună cu SLLICS Neamţ), Proiectul aniversar25 de ani de la reînfiinţarea AINt, proiecte educative (derulate în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Nr. 3 Piatra-Neamţ, Şcoala Gimnazială Dulceşti, Şcoala Gimnazială Vasile Alecsandri Roman, Şcoala Gimnazială Nicolae Apostol Ruginoasa, C.N. Roman Vodă Roman, Şcoala Gimnazială Români, Şcoala Gimnazială Prof. Gh. Dumitreasa Girov, C.T. Ion Creangă Târgu Neamţ, Liceul Carol I Bicaz ş.a.), proiectul Muzeul din şcoala noastră-atelier de creaţie şi educaţie (cu Muzeul de Istorie Roman), editarea, lansarea şi promovarea unor lucrări ale profesorilor nemţeni (prof. George Grigorică – Dincolo de portativ, prof. Ioan Zenembisi – Arta de a fi om, prof. Lorin Cantemir /prof. Constantin Antonovici/prof. Ştefan Andrei – De la geometria ornamentală la geometria numerică, prof. Cristina Aruxandei – Incursi­une în istoria învăţământului nemţean), participarea la Simpo­- ­zionul Internaţional Portrete de dascăli, or­ganizat de AGIRo, comemorarea eroilor învăţători căzuţi în războaiele pentru neatârnare, Confe­-rinţa regională 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, participarea la Con­gresele Aso­- ciaţiei Generale a Învăţătorilor din România etc.

Proiectele propuse pentru următorii patru ani (2017-2021), care au fost supuse atenţiei auditoriului, au fost: realizarea unui Consorţiu regional împreună cu asociaţiile învăţătorilor din judeţele Suceava, Botoşani, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, editarea, tipărirea şi promovarea monografiilor şcolilor nemţene, editarea unui volum omagial dedicat lui Leon Mrejeriu, primul preşedinte al AINt, valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale prin campania Muzeul din Şcoala Noastră, ridicarea unui monument dedicat eroilor învăţători, sărbătorirea, în fiecare an, a colegilor pensionaţi, acordarea unei burse de studiu pentru unu sau doi elevi ai CN Gh. Asachi din Piatra-Neamţ, campania Fiecare şcoală trebuie să poarte un nume!, organizarea unor Conferinţe didactice în colaborare cu CCD Neamţ şi celelalte Asociaţii profesionale ale profesorilor, înfiinţarea Clubului de şah, organizarea Concursului pentru elevi Portrete de dascăli, parteneriate educaţionale cu şcoli din judeţ şi alte judeţe, reluarea colaborării cu Asociaţia Învăţătorilor din Raionul Nisiporeni, Republica Moldova, iniţierea Festivalului elevilor din învăţământul primar, site-ul AINt, acreditarea ca furnizor de formare continuă, activităţi de petrecere a timpului liber.

Raportul financiar-contabil a fost prezentat de către domnul economist Covasan Iosif.

S-au supus la vot şi aprobat câteva modificări aduse Statutului AINt, impuse de strategia de dezvoltare pe termen mediu şi lung a asociaţiei.

Un moment cu semnificaţie aparte şi plin de sensibilitate a fost conferirea titlului de Preşedinte de Onoare al AINt domnului profesor Amaicei Gheorghe, precum şi acordarea diplomelor de Membru de Onoare domnilor profesori Paul Vasiliu, George Grigorică, Gheorghe Vadana.

În finalul lucrărilor Adunării Generale a Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Neamţ a fost ales noul Consiliu Director, care a desemnat pentru funcţia de preşedinte în următorii patru ani pe domnul profesor Rusu Liviu Constantin.

Prof. înv. primar Elena-Carmen OLTEANU