Calamitatea care ne-a bântuit în ultimele luni a fost şi o şansă de a medita pe îndelete, printre altele, la viitorul sistemului de învăţământ. Din România şi de aiurea.
Când începi să cugeţi la lucrurile astea, îţi dai seama că, vrând-nevrând, trebuie să pleci de la nişte truisme. Bineînţeles că şcoala românească e nevoită să se raporteze nu doar la alte moduri de a privi învăţământul, nu doar la diferenţe de subvenţie din PIB-uri, nu doar la tradiţii şi perspective diferite, ci şi la mentalităţi naţionale care se întreabă dacă există o cale de supravieţuire în faţa globalismului. Lucruri gingaşe. E de privit peste gard şi peste munte ca să-ţi proiectezi cât de cât viitorul. Bun înţeles că imaginea poate fi nerealistă, dar măcar, ideală sau nu, această proiecţie se impune. Am mai comis un truism.
Ce-i de făcut? (Hă, hă, hă!)
Redactorii noştri s-au gândit că n-ar fi rea o anchetă, în care să ne confruntăm truismele noastre cu cele ale vecinilor, mai mult sau mai puţin îndepărtaţi.
Pe teren lucrurile sunt prea complicate – de la clasă la clasă, de la şcoală la şcoală, de la ţară la ţară – ca să le putem rezolva noi acum, şi nici nu vor putea fi trase nişte concluzii decente. Dar, cine are urechi de auzit, poate auzi.
Am trimis aşadar chestionarul alăturat în cele patru zări (Mulţumiri speciale dlor. prof. Gianina Buruiană şi Niculina Niţă!), iar concluziile pot fi trase din titlurile textelor, care ne aparţin, dar nu trădează interlocutorul.
1. Cum aţi descrie experienţa învăţării online la nivel personal şi la nivelul elevilor dvs.?
2. Ce dificultăţi aţi întâmpinat? Aţi avut şi surprize plăcute?
3. Cum apreciaţi eficienţa învăţării online comparativ cu cea directă în cazul dvs. şi a elevilor dvs.?
4. Cât credeţi că va mai rezista sala de clasă tradiţională (în faţa) asaltului clasei virtuale?
5. În ce mod afectează raportul dintre şcoală şi familie noul tip al relaţiei profesor – elev?
APOSTOLUL
Stimată redacţie,
Cu dorinţa de a reveni pe larg dacă subiectul va continua să fie fierbinte, ca acum, dar mă îndoiesc, îmi îngădui să notez doar câteva observaţii:
1 – România a mai încercat o repriză de teleşcoală. Experienţa a eşuat pentru că:
a – A început de la televiziune, nu de la şcoală. Trebuia mai întâi să avem un corp mare de dascăli specializaţi pentru acest tip de învăţământ la distanţă.
b – S-a pornit fără o direcţie larg independentă în cadrul ME, cu personal calificat în sistemul online, fără de programe (curricula – că substantivul latin este la plural) şi fără de profesorii şi învăţătorii menţionaţi la punctul a.
c – A fost gândită ca un auxiliar de lux (şi tot ce este auxiliar, la noi) … în loc să fie adus alături de şcoala comună, la acelaşi nivel de importanţă.
d – Se aveau în vedere ba vârfurile, olimpicii, ba cei rămaşi în urmă, în loc să se adreseze în primul rând majorităţii elevilor şi apoi, separat, celor două categorii, olimpicii şi corigenţii.
e – Nu era şcoală interactivă, nepermiţând dialogul faţă în faţă profesor – elev, ceea ce îi făcea pe elevi să rămână cu nedumeriri eterne şi pe dascăli să nu aibă habar cu cine lucrează, aceasta fiind marea vulnerabilitate a sistemului, încă nerezolvată corect nicăieri până acum.
Cum un învăţământ interactiv online centralizat, având în vedere numărul enorm de elevi, nu poate exista, un dificil şi scump model va trebui de acum înainte inventat, eventual prin arondarea unui număr redus de şcoli la câte un post local de teleşcoală.
2. – Învăţământul online interactiv, odată organizat temeinic, este util în primul rând mediului rural, eliminând şi calvarul profesorilor şi cel al elevilor navetişti, fiindcă nu se poate generaliza realmente şcoala obligatorie fără de un asemenea sistem la sate, având în vedere că şi în viitor vom avea o populaţie importantă acolo.
Dar
3 – cel mai mare şi mai distructiv obstacol va fi îndepărtarea elevului de formator, de mentor, de omul calificat şi înzestrat cu vocaţia necesară pentru a modela fiecare subiect uman, ceea ce mi se pare a fi de netrecut, în prezent şi în viitorul apropiat şi mediu.
În concluzie, sunt de părere că acest tip de şcoală NU trebuie să opereze integral nici acolo unde nu poate ajunge de obicei dascălul.
Ca unealtă auxiliară de mare valoare – dar asta este o altă problemă – poate fi folosit cu bune rezultate de educatorii din toate şcolile ţării, de elevi ca şi de părinţi, după o temeinică şi costisitoare pregătire a educatorilor şi a populaţiei. (Cu deosebită stimă, Mihai-Emilian MANCAŞ – Le vendredi, 15 mai, 2020)
Nu poţi înlocui orele de practică din laborator cu cele din bucătăria familiei
1. Am aplicat toate cunoştinţele TIC acumulate pe parcursul activităţii didactice, dar vă mărturisesc că este foarte greu! Foarte greu pentru simplu motiv că nu am avut manuale în sistem electronic iar teama de a nu greşi, de a alege resurse educaţionale corecte a fost şi rămâne o grijă în plus.
Despre elevii mei, pot spune, că au fost extraordinar de receptivi. Secretul reuşitei se datorează ncrederii câştigate pe parcursul orelor desfăşurate la şcoală, aplicând mereu principiul respectului reciproc fără bariere în comunicare.
Gestionarea corectă a emoţiilor în timpul orelor, discuţiile libere cu privire la eventualele greşeli şi corectarea acestora, fără a se simţi umiliţi, a fost atuul cu care am reuşit să continuăm orele într-un sistem de învăţare „necunoscut”- online.
2. Pentru mine, şcoala de acasă a însemnat o adevărată provocare. În dimineaţa zilei de 12 martie, lumea s-a oprit. Lipsa echipamentelor electronice pentru toţi membri familiei a reprezentat o problemă greu de rezolvat.
A doua zi, dar mai ales în zilele ce au urmat, am descoperit că trebuie să-mi programez activităţile didactice în funcţie de soţ, de copii şi mai ales de conexiunea la internet. Acum planificarea activităţilor depinde de cursurile online ale copiilor la facultate etc, toţi în slujba unui singur laptop şi a conexiunii acestuia la internet, care ne-a dat mari bătăi de cap.
3. Şcoala online nu va putea continua pe termen lung, poate fi aplicată doar pentru situaţii excepţionale. Nu putem vorbi de un proces de învăţare eficient. Fiecare dintre noi am participat la cursuri în sistem online şi putem să ne exprimăm un punct de vedere autorizat: învaţă doar cine poate şi are posibilitate, cine vrea şi când vrea, fără a putea interveni în procesul de învăţare.
Astăzi pot spune că m-am adaptat situaţiei de urgenţă, elevii reuşesc cu greu să înlocuiască orele de practică din laborator, cu cele din bucătăria familiei. Sincer am observat „umbra” membrilor familiei care participă la lecţii alături de copiii lor, dar şi elevi care s-au alăturat lecţiei în timp ce se deplasau cu căruţa spre pădure!
4. Cât va rezista sala de clasă tradiţională, atât vom rezista ca naţiune! Profesorul nu poate fi înlocuit cu nimic. Cu un ecran şi o lecţie transmisă video nu putem încărca informaţia cu nuanţele ei, cu emoţia, empatia şi energia pe care le transmite profesorul în sala de clasă. (Maria AMARIEI, profesor de instruire practică la Liceul tehnologic „Dimitrie Leonida”, Piatra-Neamţ – 07.05.2020)
Învăţământul la distanţă, un fenomen nou pentru şcolile elementare
1. În Islanda elevii sunt extrem de pricepuţi la tehnologie şi computere şi au fost foarte rapizi în iniţierea pe platforma google-meet. Acei elevi care au avut dificultăţi, au primit asistenţă din partea consiliului şcolar şi a colegilor lor. Toţi au ajutat, iar prezenţa online a fost foarte bună, aproape excepţional, unii nu au fost prezenţi în faţa ecranului. Munca în învăţământ la distanţă este un fenomen nou pentru noi, profesorii din şcolile elementare de aici din ţară, deoarece suntem obişnuiţi să avem elevii în jurul nostru. Ceea ce ne-a făcut să suferim, atât pe mine cât şi pe elevi a fost lipsa întâlnirii directe. Acum, la noi, şcoala a reînceput, dar primele două zile au fost pentru noi, profesori şi elevi, ca la începutul anului şcolar, când toată lumea are multe de discutat şi se privesc îndelung unii pe alţii.
2. Ceea ce m-a surprins cel mai neplăcut, a fost că mulţi elevi aveau dispozitivele (laptopuri, telefoane) descărcate, când trebuiau să înceapă lecţiile; alţii pierdeau conexiunea, după care reuşeau din nou să se conecteze. Astfel, de multe ori se ratau dezbaterile şi am fost nevoită să repet lecţiile. Ceea ce mi s-a părut cel mai dificil, ca profesor de ştiinţe naturale, a fost faptul că nu am putut să transmit aspecte practice.
3. Ceea ce a fost minunat, a fost că elevii care deranjau şi întrerupeau lecţiile, au reuşit până la urmă să păstreze tăcerea. Copiii care au fost conştiincioşi şi muncitori au reuşit să se bucure de această experienţă online, şi înţelegerea sarcinilor a fost exemplară. De asemenea, unii elevi cu diverse anomalii, cum ar fi ADHD, au reuşit să se concentreze mai bine decât de obicei, deoarece educaţia la distanţă a fost numai de la 9 dimineaţa până la 11:15, în fiecare săptămână, şi acest program mai scurt este mai adecvat pentru aceştia, comparativ cu programul tradiţional de la 8 dimineaţa la 15.
4. Noi, profesorii, nu trebuie să ne facem griji pentru preluarea ştafetei în viitor de către învăţământul la distanţă. Cel mult, acesta ar putea fi în tandem cu învăţământul tradiţional. Pentru că individul este un membru al societăţii şi vrea să se bucure de solidaritate cu mediul extern. Totuşi, ar fi de preferat să pregătim elevii din şcolile elementare pentru faptul că în colegii şi universităţi există o mulţime de metode de lucru independent şi de învăţare la distanţă. (Árný Jóna STEFÁNSDÓTTIR, profesor de ştiinţe naturale la Kópavogsskóli, Reykjavík (Islanda) – 10.05.2020)
Elevii care erau conştiincioşi înainte sunt şi acum
1. Pentru mine, la început a fost destul de stresant, dar pentru că m-am străduit să îmi apropii elevii întotdeauna, pe majoritatea dintre ei îi aveam ca prieteni pe facebook. Problema era crearea unor clase virtuale pornind de la conexiunile de pe facebook, pentru că această platformă este foarte accesibilă, atât de pe calculatorul fix cât şi de pe laptop sau tabletă dar şi de pe smartphone. De asemenea nu este obligatoriu ca elevii să fie conectaţi la internet permanent, ei pot intra atunci când au acces la internet şi găsesc lecţiile postate şi comentariile pe pagina facebook a grupului.
Provocarea a fost dată de faptul că elevii nu au numele întreg pe contul de pe facebook şi a fost necesar să îi identific şi apoi am creat grupurile claselor.
Fiecare clasă are o programă diferită, norocul meu este că am în total 5 clase, deci a fost necesar să creez 5 grupuri. Din acel moment greul a trecut. Pornind de la grupul clasei am creat şi grupuri de messenger pe care am realizat apeluri de grup, astfel încât ne-am întâlnit în clasa virtuală, programul şi conţinutul lecţiilor fiind postat pe pagina clasei. În timpul apelurilor de grup explic, discutăm, verific temele făcute şi exerciţiile rezolvate şi uneori elevii îmi arată şi activităţile practice pe care le realizează pentru că telefonul mobil permite o anumită libertate de mişcare. Elevilor le face plăcere să se întâlnească şi să discutăm online. Nu mai poate fi vorba de coerciţie, lucrează pentru că le-am promis că voi ţine cont la note şi de activitatea lor din această perioadă, dar cei care erau conştiincioşi înainte sunt şi acum.
2. Dificultăţile ţin de faptul că trebuie să prelucrez conţinuturile astfel încât să fie accesibile elevilor în noul mod de lucru. Surprizele plăcute le-am avut legat de activitatea practică individuală a elevilor. Mulţi dintre ei au folosit timpul liber pentru a se implica în activităţi productive în gospodăria proprie.
3. În absenţa unor condiţii coercitive cred că cei care se implică în acest tip de învăţare au un interes mai bun şi o motivaţie intrinsecă a învăţării, deci eficienţa este mai bună la ei. Elevii care nu se implică, deşi nu le lipsesc mijloacele de comunicare şi se mulţumesc să participe la lecţii doar pentru a socializa cu colegii au o motivaţie mai scăzută pentru învăţare, dar şi pentru ei există posibilitatea de adresare directă în timpul şedinţelor de tip apel de grup pe messenger.
4. Sala de clasă tradiţională poate fi înlocuită cu cea virtuală pe măsură ce tehnologia comunicării se va dezvolta. (Eleonora BUDUR, profesor de discipline tehnice la Colegiul Naţional „Gheorghe Cartianu”, Piatra-Neamţ – 05.05.2020)
În momente dificile, toţi avem de învăţat unii de la alţii, avem nevoie de comunicare şi trebuie să fim înconjuraţi de oameni
1. Trăim într-o lume foarte dificilă la momentul de faţă, forţaţi fiind de noul „învăţat online”.
„Şcoala de Pian Nite” (Nite Piano School) din Glasgow, Marea Britanie a fost fondata de mine în anul 2017, pentru elevi care studiază pianul after-school.
Şcoala noastră de pian ajută copiii nu doar din punct de vedere artistic. Bineînţeles profesorii noştri ii ajuta pe copii să înveţe frumoasa artă a cântatului la pian, dar încearcă să îi ajute pe copii pe mult mai multe planuri. Elevii noştri participă la concursuri, concerte, diferite prezentări artistice, se pregătesc pentru examene însă ceea ce este foarte important la şcoala noastră de pian este ca fiecare copil (unii copii sunt înregistraţi de la 4 ani) să primească de la noi nu doar o „lecţie de pian” ci şi o „lecţie pentru VIAŢĂ”. La şcoala noastră de pian, atât profesorii cât şi elevii sunt ghidaţi de valorile foarte importante pe care le prezentăm în tot ceea ce facem: Respect, Generozitate, Angajament, Entuziasm, Responsabilitate, Politeţe, Apreciere pentru ceilalţi, Încredere în sine şi Onestitate.
Din păcate, experienţa mea din ultimele 8 săptămâni este foarte negativă pentru orele de pian online. Tot ceea ce am încercat să clădim în ultimii 4 ani nu poate continua din păcate când orele de pian sunt înlocuite de noul sistem online. Copiii îşi pierd foarte uşor atenţia, felul nostru în care primeam politicos un copil la ore şi rugam politicos să se prezinte cu toate cărţile, caietele, să arate prezentabili (chiar la 4-5 ani), se pierde total când orele se petrec online. Se pierde foarte mult în sistemul online: unii copii chiar nu mai sunt entuziasmaţi, politeţea se pierde pentru că ecranul devine un fel de barieră şi cei mici nu prea mai diferenţiază profesorul de pe ecran de prietenul de pe ecran, aprecierea pentru ceilalţi nu mai poate exista, şi celelalte valori chiar nu mai pot fi atinse. Lista, din păcate, poate continua…
2. M-as bucura mult să pot începe cu „surprizele plăcute”! Eu tot timpul sunt de părere că important este să prezinţi ceea ce e pozitiv la început, şi mai apoi să prezinţi ceea ce este negativ.
Însă, din păcate, sunt extraordinar de multe dificultăţi aici.
Începând de la faptul că punctualitatea nu mai este ca înainte, lista continuă. În Marea Britanie, să fii punctual este ceva ce trebuie să ai insuflat de la o vârstă foarte fragedă. Foarte mulţi din copiii care vin la pian la noi (şi mă refer la copiii de 5-6 ani chiar), vin la ore cu ceasuri foarte sofisticate. Aceşti copii nu întârzie nu doar la ora de pian, dar nu întârzie nici la celelalte activităţi pe care le desfăşoară. La pian însă nu au voie să ţină nimic pe încheietura mâinii, pentru că este foarte important pentru lejeritatea mâinii să simtă ambele încheieturi relaxate, şi fără accesorii extra. Nu există un singur copil care să se prezinte la ore fără ceas. Şi foarte rar se întâmplă ca orele să înceapă târziu. Dacă vreodată întârzii eu (ceea ce se întâmplă probabil maximum 2-3 ori pe an – şi vorbesc de întârziat 2-3 minute, nu mai mult!) este o situaţie foarte neobişnuită. Astfel că – punctualitatea cu orele online întâmpină foarte multe dificultăţi! Legat de conexiune, părinţii de multe ori nu reuşesc să adapteze volumul la laptop, se pierde foarte mult timp încercând să se găsească cel mai bun unghi pentru a fixa tableta/telefonul/laptopul. Câteodată se descarcă bateria, sau nu ajunge firul la priză. Pianul fiind fixat (şi foarte greu!) trebuie găsit un prelungitor. Copilul, în tot timpul acesta stă pe scaun uitându-se în zadar la tot ce se întâmplă în jurul lui, când el vroia să cânte piesa la pian. Mai rămân 5-10 minute din oră (orele sunt de 30’ pentru fiecare copil – ore individuale) când profesorul trebuie să încerce să treacă puţin la piesa următoare, pentru a-i da copilului ceva de studiat pentru ora următoare.
O altă dificultate este că nu mai poţi ca profesor să cânţi expresiv în acelaşi timp la pian cu copilul care se prezintă la oră. Expresivitatea este ceva ce noi ca profesori încercăm să îi ajutăm pe copii să înveţe de la o vârstă fragedă. Cum vorbesc copiii, cum ne salută în momentul când intră la ore, cum poartă dialogul între ei în timp ce noi vorbim cu părinţii ceva important între ore, cum se exprimă, cum îşi transmit aceşti copii ideile prin intermediul pieselor muzicale, aceasta este o artă care se pierde total când orele sunt online. Este foarte dificil. Unii copii întâmpină mari probleme ritmice, şi sigurul mod prin care pot fi ajutaţi este să cânţi în acelaşi timp cu ei. Altfel, progresul unui copil care are probleme ritmice este încetinit considerabil.
Încă o dificultate este faptul că unii copii studiază acasă pe pian electric, cu tuşeul nu tocmai bun. Astfel, prezentându-se la orele noastre de la şcoală, aceşti copii ar fi avut şansa să îşi menţină tehnica pianistică necesară de care ar avea nevoie la examene sau concerte. Studiind acum numai pe pianul lor electric de acasă, tehnica devine din ce în ce mai superficială şi în momentul în care vor încerca să cânte pe un pian de concert, vor întâmpina foarte, foarte mari dificultăţi.
Am observat chiar că unii copii chiar şi-au pierdut entuziasmul pentru orele de pian. Ceea ce în mod normal ar fi trebuit să devină o experienţă deosebit de frumoasă pentru aceşti copii, a devenit ceva monoton unde săptămână de săptămână copilul vede aceeaşi figură pe ecran şi aude acelaşi sunet prin microfon. În felul acesta copilul nu se mai concentrează pentru că nu mai simte aceeaşi căldură şi nu mai răspunde atât de entuziasmat la diversele exerciţii, pentru că vocea noastră prin microfon este schimbată şi indiferent cât de mult încerci ca profesor să zâmbeşti, să emani energie pozitivă şi să fii optimist că vei reuşi să ţii atenţia copilului pe întreaga durată a orei de pian, tot timpul există anumite momente în care copilul este distras şi se întrerupe procesul de învăţare. Noi, profesorii, tot timpul urmăream să îi provocăm pe copii să înveţe noi piese prin jocuri noi de gândire, diverse figuri ritmice, exista la ora de pian un dialog şi o plăcere mutuală de a rezolva unele ritmuri schimbate iar copiii sută la sută se concentrau şi reuşeau să ajungă la un nivel mai ridicat într-un ritm alert. Orele online şterg foarte mult din aceste experienţe.
Ceea ce este foarte, foarte trist este faptul că prin anularea concertelor şi a evenimentelor unde copiii aveau şansa să se asculte unii pe alţii cântând la pian, unii cântau chiar duete cu prieteni de-ai lor, s-a pierdut total acea foarte importantă artă de a aprecia pe ceilalţi. Învăţăm copiii să se implice afectiv în tot ceea ce facem împreună. Toţi elevii noştri înţeleg imediat cât de important este să ureze succes celor care participă la un eveniment, să asculte când un coleg de-al lor cântă (piese chiar foarte lungi), să nu vorbească în timpul acela, să aplaude la final, să felicite zâmbind pe cei care au cântat, şi să îşi dorească să muncească la fel de mult ca cei care au rezultate bune, nu să îi invidieze.
Pentru mine asta este cel mai trist. Nu mai există nimic din ceea ce am încercat noi să clădim din punctul acesta de vedere.
3. În cazul nostru, copiii care învaţă să cânte la pian online sunt limitaţi la învăţatul notelor şi a teoriei muzicale. Din punctul acesta de vedere copiii pot totuşi progresa într-un fel – până la un anumit nivel. Se poate lucra la ritm, la învăţarea noţiunilor muzicale, la partea teoretică, poate fi provocat copilul spre studiul istoriei muzicii (nu este timp tot timpul la orele de pian să se discute şi partea aceasta), deci ar fi unele plusuri din acest punct de vedere. Dar, acesta este un punct pozitiv doar pentru copiii care sunt ajutaţi de părinţi (său au părinţi care sunt profesori de muzică), pentru că este imposibil pentru copiii de vârstă fragedă să poată avea o asemenea concentrare şi să îşi facă singuri cercetarea pe aceste teme! Copiii de vârste fragede îşi doresc să cânte la pian, nu să analizeze lucrări avansate pe teme de istoria muzicii!
4. Eu cred ca nu există nimic care să poată înlocui sala de clasă tradiţională.
Virtual se poate învăţa, este chiar foarte bine să avem cu toţii acces la ceea ce platforma online ne oferă, dar suntem toţi oameni şi cu toţii avem nevoie de comunicare şi trebuie să fim înconjuraţi de oameni. Învăţarea în mod tradiţional este ceva ce trebuie continuat şi apreciat chiar mai mult în viitor decât am făcut-o până acum.
5. Relaţia dintre Nite Piano School şi familiile elevilor noştri s-a schimbat considerabil în această perioadă. Toţi profesorii noştri au fost nevoiţi să apeleze încontinuu la părinţi pentru a-i ajuta pe copii să se conecteze la diversele reţele de comunicare pe care le-am folosit: Microsoft Teams, Zoom, Skype, Whatsapp. În ultimele 8 săptămâni pot să spun că am depus de cel puţin 3-4 ori mai mult efort pentru a reuşi să continuăm orele online decât am fi depus în cazul în care orele ar fi decurs normal. Am foarte mult respect, apreciere şi mulţumiri pentru toţi profesorii noştri care au muncit enorm de mult şi au fost extrem de flexibili şi calmi în această perioadă foarte dificilă pentru noi toţi.
Relaţia dintre profesori şi părinţi s-a schimbat într-un mod pozitiv, am observat că părinţii au început să aprecieze mult mai mult ceea ce noi încercăm să-i învăţam pe copii şi asta m-a bucurat. Cu toţii avem de învăţat unii de la alţii în momente dificile. Este important ca părinţii să înţeleagă cât este de dificil câteodată ca un copil să progreseze, şi câtă muncă este depusă de un profesor pentru a-l ajuta pe acel copil, câtă nevoie este de calm şi înţelegere din partea profesorului şi în această perioadă chiar am simţit că profesorii au fost admiraţi pentru munca depusă. (Ancuţa NITE-DOYLE, Director Nite Piano School Glasgow, Marea Britanie)
Audiatur et altera pars: Liran Bitel
Interesantă şi binevenită iniţiativa redacţiei revistei „Apostolul” de a realiza un sondaj pe tema învăţământului la distanţă. Singura critică ar fi aceea că nu s-a pus problema ascultării şi a celeilalte părţi, „audiatur et altera pars”, pentru ca imaginea să fie completă.
Pentru că nu sunt profesor şi nici nu am printre prietenii mei de aici din Israel profesori, mi-am propus să împlinesc eu imaginea cu ajutorul unuia dintre nepoţii mei, elev în clasa VII-a, într-o clasă specială de matematică din oraşul Aşdod. M-am amuzat şi am păstrat chestionarul (cam) aşa cum l-am primit. (Etgard BITEL, scriitor)
1. Deşi Israelul este recunoscut pentru tehnica sa modernă de întreţinere a relaţiilor, de data aceasta Ministerul Învăţământului nu a reuşit la început să realizeze interacţiunea între profesor şi elevi. Cele 24 de studiouri pe care le anunţase nu au funcţionat şi totul a fost o catastrofă. După ce s-a apelat la aplicaţia Zoom situaţia s-a îmbunătăţit, dar şi acum s-a pus problema participării pentru că au fost situaţii când într-o familie erau mai mulţi copii şi un singur calculator.
2. Au fost dificultăţi de conectare la Zoom care nu a funcţionat întotdeauna. Surprizele plăcute au fost că mi-am putut revedea o parte din colegi şi profesori cel puţin virtual.
3. În sistemul învăţării online eficienţa este mult scăzută pentru că nu există controlul profesorului şi, de asemeni există problema că atunci când nu ai înţeles ceva nu poţi ridica mâna să ceri explicaţii. Trebuie să scrii mesaj şi profesorul îţi va răspunde cu întârziere. Este aproape obligatoriu să ai lângă tine unul din părinţi care să te ajute.
4. Sala de clasă tradiţională va rezista încă foarte mulţi ani pentru că relaţia directă între profesor şi elev nu va putea fi înlocuită. Poate peste 50 de ani se va încerca înlocuirea clasei tradiţionale cu clasa virtuală.
5. Relaţia virtuală nu va putea înlocui niciodată relaţia directă. La noi se practică întâlnirile profesor – elev – părinte şi la aceste întâlniri poţi afla multe despre tine, iar părinţii pot pune întrebări altfel decât le-ar pune virtual. (Liran BITEL – clasa VII-a, Aşdod, Israel)
Cred mai mult în eficienţa clasei tradiţionale
1. După părerea mea lucrurile merg destul de bine cu învăţarea online. Şcoala noastră era deja destul de bine echipată cu instrumente şi tehnologii online, aşa că aveam toate conturile google unde se pot împărtăşi diferite lucruri cu elevii şi, de asemenea, putem face lecţii online cu uşurinţă prin intermediul lor. În general, mi se pare mai uşor să predau istoria în acest fel (pregătesc foile de lucru ale elevilor, cu link-uri pentru videoclipuri) decât limbile străine. Limbile străine necesită mai multe lecţii online, deoarece elevii au nevoie de mai multe explicaţii. La istorie pot studia singuri din materialele postate de mine şi apoi discutăm online.
2. Aş spune că majoritatea elevilor lucrează bine şi sunt destul de activi, am avut probleme doar cu puţini dintre ei, care nu vor să muncească.
3. Desigur, învăţarea directă este mai eficientă, există interacţiune, elevii pot întreba direct ce neclarităţi au. În predarea limbilor străine este foarte important să poţi vorbi direct şi să exersezi pronunţia.
4. Cred că învăţământul tradiţional va rezista din motivul menţionat mai sus, clasa tradiţională este mai eficientă. Depinde foarte mult de disciplina predată, dar cred că la majoritatea materiilor explicaţia directă a profesorului este foarte importantă. Dar există şi abilităţi pe care elevii nu le pot învăţa de acasă, cum ar fi cele sociale. (Dagmar BLAHETOVA, profesor la „1st International School of Ostrava”, Ostrava, Cehia – 06.05.2020)
După două luni de învăţare on-line, receptivitatea e în scădere
1. Învăţarea digitală, obligatorie în ultima vreme, este o provocare pentru toată lumea, deoarece ne confruntăm cu o situaţie nemaiîntâlnită. Învăţarea on-line făcea parte şi până acum din activitatea didactică, însă mutarea acesteia exclusiv în spaţiu virtual a produs multe transformări, mai ales în ce priveşte relaţia profesor-elev. Nu a fost uşor să ne obişnuim cu această schimbare de paradigmă. Toţi eram familiarizaţi cu tehnologizarea educaţiei, dar nu ne-am gândit nicio clipă că relaţionarea cu elevii se va face doar prin intermediul platformelor de învăţare. Până la desfăşurarea obligatorie a şcolii în spaţiu virtual, am utilizat reţelele de mesagerie vocală (facebook, whatsapp) pentru a ţine legătura cu elevii, însă acum folosim cu lejeritate platformele integrate de învăţare (Classroom, Zoom, Teams etc). La început, am avut impresia că elevilor chiar le-a surâs ideea de a face şcoală de acasă, folosind tehnologia de care erau ataşaţi şi pe care credeau că o stăpânesc foarte bine. Dacă iniţial li s-a părut interesant, inedit, majoritatea au reuşit să intre pe platforme destul de repede, poate şi motivaţi de obţinerea notelor pentru încheierea mediilor, acum, după două luni de învăţare on-line, constat o receptivitate în scădere, unii dintre ei declarându-se chiar surmenaţi.
2. Evident că situaţia creată de noul context ne-a pus în dificultate. Toţi am pretins un cadru legislativ în baza căruia să ne desfăşurăm activitatea on-line, toţi am constatat lipsa mijloacelor tehnice pentru o educaţie virtuală eficace precum şi necesitatea pregătirii corpului profesoral în acest sens, dar ne-am descurcat. Mai întâi, am identificat elevii care nu deţin dispozitive pentru a participa la învăţarea on-line şi am găsit metode prin care să continuăm învăţarea (crearea de grupuri pe reţele gratuite de mesagerie, facebook, whatsapp). Apoi, în cazul elevilor cu acces la tehnologie, am constatat limitele lecţiilor ţinute în clase virtuale. Elevii intră pe platformă, dar au camera şi microfonul oprite pe tot parcursul sesiunii, rezolvă în cea mai mare parte doar sarcinile disciplinelor de examen, altceva pare să nu-i intereseze şi e destul de greu să creezi o comunicare eficientă în spaţiu virtual. Surprizele plăcute vin atunci când constat că elevii se susţin în rezolvarea sarcinilor şi când observ că şi elevii timizi dintr-o clasă nu ezită să-mi adreseze întrebări, în comentarii, pentru a-şi clarifica anumite noţiuni.
3. Este clar că învăţarea on-line are avantajele ei, însă nu mă situez în categoria entuziaştilor care vorbesc deja de „şcoala viitorului” desfăşurată doar în spaţiu virtual. Şcoala digitală presupune alt tip de relaţii umane, alte metode pentru a accede la cunoaştere, iar învăţarea este, după cum ştie toată lumea, şi un proces social, nu doar intelectual. E adevărat că spaţiul virtual generează cunoaştere, dar, din păcate, poate să şi compromită anumite valori. Şcoala virtuală aduce multe beneficii: elevul primeşte sarcini adaptate nevoilor şi nivelului său de pregătire, obţine feedback standardizat, personalizat, învaţă într-un ritm propriu, iar profesorul are la îndemână toate resursele Internetului, însă învăţarea on-line nu este eficientă dacă se reduce la lejeritatea cu care ne mişcăm în spaţiul virtual, ci dacă este fundamentată pe un cadru legislativ cuprinzător care să ofere o direcţie clară, relevanţă şi consistenţă acestui demers formativ. Până atunci, e bine ca şcoala on-line să continue alături de învăţarea clasică, deoarece nu pot să-mi imaginez o şcoală doar cu profesori virtuali sau, mai ciudat, cu holograme ale acestora.
4. E clar că nu ne putem imagina viaţa fără tehnologie, chiar a devenit aproape imposibil să ne facem lecţiile fără acces la Internet, dar se cuvine să-l exploatăm şi să-l explorăm cu măsură în activitatea didactică. Trebuie să-i conştientizăm pe elevi că e important să comunicăm cu sau prin calculator, dar şi cu cei din preajma noastră. Să adoptăm o atitudine optimistă faţă de tehnologizarea educaţiei, dar să păstrăm valorile sănătoase ale educaţiei clasice, formându-le elevilor abilităţile necesare pentru a explora cu discernământ spaţiul virtual insuficient normat. (Paraschiva BUCIUMANU, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, Roman – 11.05.2020)
O surpriză: eficienţa neaşteptată a lecţiilor din mediul online
1. Experienţa învăţării online este cu siguranţă o dovadă a avansului tehnologic şi a nivelului de adaptabilitate pe care l-am atins la nivel global. Acum nici 20 de ani nu am fi putut beneficia de o alternativă atât de elegantă şi eficientă în faţă unui scenariu precum cel din prezent.
2. Dificultăţile iniţiale au fost legate de scepticismul unor părinţi în legătură cu eficienţa şi rostul orelor online. Trebuie să specific faptul că în cazul meu este vorba de lecţii de pian individuale. O altă provocare a fost să gândesc un concept de lecţie care să înlocuiască elementele ce necesitau prezenţa mea fizică (improvizaţia la patru mâini cu elevii, faptul că nu aveam partitura elevilor în faţa ochilor, respectiv imposibilitatea de a face notiţe în acea partitură). Au mai fost şi câteva dificultăţi tehnice, dar nu destul de semnificative încât să încurce desfăşurarea normală a lecţiilor.
O surpriză plăcută a fost să constat cât de mulţi elevi au îmbrăţişat această formă de predare într-un timp atât de scurt şi cât de repede au perceput-o că fiind o lecţie normală de pian. O altă surpriză a fost eficienţa neaşteptată a acestor lecţii din mediul online, de îndată ce am reuşit prin anumite artificii să compensez elementele care în mod normal îmi necesitau prezenţa lângă elev.
3. Deşi sunt per total foarte încântat de această soluţie a învăţării online, sunt totuşi de părere că învăţământul convenţional rămâne drumul de urmat. Deşi am reuşit în mare măsură să adaptez conţinutul lecţiilor mele încât experienţa online să devină cât mai apropiată de cea a unui curs obişnuit, cred că unele lucruri sunt de neînlocuit. Spre exemplu, un deficit al educaţiei online mi se pare lipsa prezenţei fizice a pedagogului, care prin prestanţa să îi insuflă elevului un tip de inspiraţie care nu poate fi obţinută prin bariera ecranului.
4. Următoarele argumente îmi oferă certitudinea că sala de clasă tradiţională va supravieţui fără probleme acestei „probe de foc”. În primul rând, dimensiunea socială a şcolii implică interacţiunea copiilor de aceeaşi vârstă care fac schimb de idei, experienţe şi se motivează direct sau indirect unul pe celălalt să înveţe. Aceste aspecte esenţiale în dezvoltarea copiilor şi adolescenţilor pot fi cu greu concretizate în cadrul învăţării virtuale. Un alt argument, valabil mai ales în cazul claselor mici, constă într-unul din rolurile fundamentale ale instituţiei şcolare, cel de a se ocupa de elevi şi de a le oferi educaţia necesară, în timp ce părinţii sunt la locul de muncă. Într-un final, şcolile dispun de anumite dotări precum laboratoare de informatică, fizică şi chimie sau săli de sport, la care elevii nu ar putea avea acces prin această formă de învăţământ online. (Paul-Antoniu BURUIANĂ, profesor pian la Schola Musicae, München (Germania) – 05.05. 2020)
Cei mai mulţi dintre profesori şi elevi vor la şcoală
1. O experienţă nedorită, de criză, de supravieţuire. Nu am agreat-o foarte mult, eu fiind adeptul „descoperirii socratice”, a dialogului, a înţelegerii, a sclipirii… Nu le poţi obţine pe Zoom. Învăţarea prin descoperire este deosebită, dar cu sprijinul dascălului. Şi elevii mei, cei mai mulţi, au simţit la fel.
2. Majoritatea elevilor noştri au avut mijloace tehnologice, dar au fost şi câţiva care nu şi-au permis şi, din păcate, nu prea am avut cum să-i ajutăm. Localitatea şi zona suferă şi şcoala odată cu ele. Am primit materiale care au demonstrat că în cazul unor teme s-a făcut cercetare temeinică.
3. Eficienţa a fost mai redusă, dar acest fel de învăţare a fost necesar şi util. Materialele pe care mulţi dascăli acum le-au descoperit, le-am folosit înainte de pandemie, dar ca sprijin, nu ca esenţă.
4. Consider că va rezista, are câteva mii de ani de „rezistenţă”. Cei mai mulţi dintre profesori şi elevi vor la şcoală, vor în clasă şi asta nu doar pentru socializare.
5. Se pierde din apropierea profesor-părinte. Dar şi din apropierea părinte-elev, exemplul unor mame care se plângeau de felul: „M-am săturat de ei, m-am săturat să tot învăţ cu ei. Mai luaţi-i la şcoală…” (Daniel DIEACONU, Prof. Şcoala Generală Grinţieş, Neamţ)
Ferească-mă Dumnezeu de coafeze şi frizeri calificaţi online!
1. O experienţă care s-a lăsat în capul meu cu controverse, nelinişte, agitaţie şi multă, multă muncă!
Să vă descriu programul meu zilnic? De la 8 la 13 dactilografiat pe calculator lecţii, fişe, aplicaţii, şi alte materiale utile elevilor. Nu pot să spun că nu aveam materiale ajutătoare dinainte, dar conceperea unei lecţii mi-a luat extrem de mult timp! Nu pentru că nu am dexteritatea dactilografierii, ci pentru că, am dorit lecţii bine explicate. Şi „colorate”, şi interactive, şi organizate, şi cu multe, enorm de multe explicaţii pe care în clasă le dădeam elevilor verbal. Acum, lecţia trimisă elevilor trebuie să cuprindă tot ceea ce e necesar pentru a avea certitudinea că ei pricep ceva din ceea ce scrii tu acolo! Elevii copiază, copiază şi iar copiază de pe un ecran (bine că nu mai suntem lângă ei!) şi nu ştim dacă mintea lor nu e în altă parte, desigur, la lucruri minunate.
Cu tot efortul meu, temele trimise de elevi ca răspuns al învăţării, nu au fost întotdeauna bine întocmite. Le-au făcut în grabă, doar pentru a se achita de o obligaţie! Mai mult de atât, au ajuns la mine cu întârziere. Degeaba le-am fixat termen de trimitere pe platformă! Ei au trimis tot când au vrut ei, justificându-şi întârzierile cu cele mai neplauzibile scuze, uneori duse până la ridicol! Şi asta nu e tot, am constatat acum, când nu-i mai văd, dar şi atunci când erau în faţa mea, că ne consideră bătrâni, fără nici o cunoştinţă într-ale informaticii şi comunicării, poate prea ramoliţi să facem faţă „experienţei şi isteţimii” cu care se mândresc la tot pasul.
2. Surprizele plăcute au fost legate de faptul că majoritatea elevilor a reuşit să descopere tainele unei platforme educaţionale!
Dar surprizele neplăcute au şi venit imediat, în special, de la cei mai mari în an! Uitaseră parola de acces! Ajută-i, vorbeşte cu administratorul platformei, schimbă, drege, agită-te!
Cei mai mici, se pare că au fost mai atenţi şi mai grijulii!
3. Dacă în primele zile de folosire a platformei educaţionale, am sesizat că prea puţini elevi îndrăznesc să se implice în această învăţare, cu trecerea săptămânilor, ca urmare a repetatelor mele mesaje, traficul s-a îmbunătăţit! Sunt convinsă, cu excepţia cazurilor de elevi care nu dispun de cele necesare, că toţi elevii au descărcat lecţiile. Poate în proporţie de 70%, le-au şi scris, asta după cât îi cunosc (din clasă!!!). Dar asta nu înseamnă că le-au şi învăţat! Disciplina pe care o predau – contabilitatea – are puternic caracter aplicativ! Nu primează teoria ci practica! Şi am dorit în permanenţă să formez mai degrabă deprinderi şi priceperi de lucru decât capacităţi de însuşire a teoriei fără suport practic. Mă gândesc la colegii mei care îi învaţă pe elevi o meserie! Ferească-mă cel de sus de coafeze şi frizeri proaspăt scoşi dintr-un învăţământ online! Şi de fapt, toate meseriile se învaţă practicând în permanenţă, alături de maestru, adică noi, profesorii! Şi mai sunt multe de spus aici! Nici pe vremea offline-ului, nu se punea prea mult accent pe practică, darmite acum!!
Concluzia acestei experienţe este că, dacă elevii te cunosc din clasă, ştiu ce vrei de la ei, ştiu şi ce poţi tu ca profesor să faci pentru ei, merge treaba şi în online. Dar pentru cei care nu te-au simţit niciodată sau în prea mică măsură, eşti un profesor din spatele unui ecran. Şi-atât!
Această întrebare, după părerea mea nu ar fi trebuit pusă niciodată! Şi nici un răspuns dat!
Dacă instrucţia o mai putem salva şi în online, desigur cu multe probleme ce ţin de însuşirea materiei de către copii, de evaluarea deseori incompletă şi incorectă, educaţia nu cred că o putem face online! Avem nevoie şi ei şi noi, de apropiere într-un spaţiu comun, de comunicare directă, de relaţii normale date de desfăşurarea activităţii didactice în clasă! Nu vreau să fac un exerciţiu de imaginaţie şi să-mi închipui o lecţie de dirigenţie în online! Ce să formezi la elevi din spatele unui ecran? Iubire de carte, respectarea valorilor morale care definesc un om corect, harnic, serios? Din spatele unui ecran? Oare copiii te simt? Te cunosc cu adevărat? Eşti un model de încredere? Eşti un model demn de urmat? Nu cred că o poţi face în online.
Nu-mi doresc să devin pentru elevii mei un profesor fără chip şi fără personalitate!
Vreau să simtă direct că îi pot ajuta şi să aibă întotdeauna, încredere în mine! Sunt sentimente care nu pot fi transmise online. (Liliana CIOBĂNUCĂ, profesor de contabilitate la Liceul economic „Al. I. Cuza”, Piatra-Neamţ – 10.05.2020)
Mi-a plăcut să descopăr întregul potenţial al educaţiei digitale
1. Utilizez platforma digitală a şcolii pentru a transmite elevilor mei în fiecare săptămână sarcinile de realizat (activităţi, documente digitale şi site-uri web / videoclipuri de consultat) şi pentru ca ei să posteze (fie exerciţii de scris sau întrebări cu alegere multiplă). Se organizează şi sesiuni de clase virtuale. Acestea corespund momentelor în care, pe o platformă naţională, elevii şi profesorul lor se întâlnesc. Putem astfel discuta şi ne putem vedea reciproc şi putem proiecta documente de lucru pentru a le comenta. Am putut astfel să interacţionez cu elevii în grup sau individual şi să răspund la întrebările lor în direct.
2. În calitate de profesor biologie, a trebuit să petrec mult timp pregătind cursuri potrivite pentru acest tip de învăţământ online. Platforma folosită (elyco) este foarte densă. Oferă o mulţime de posibilităţi, dar este nevoie de mult timp pentru a implementa acest tip de educaţie. În cazul disciplinei mele, activităţile ştiinţifice practice nu pot fi realizate şi, prin urmare, nu pot fi înlocuite cu activităţi digitale.
Se adaugă dificultăţi de conectare sau lipsa echipamentul informatic pentru elevi, ceea ce face dificilă monitorizarea pedagogică pentru unii. Principala problemă a elevilor, în special a celor mai mici, a fost autonomia. A fost nevoie să înveţe să-şi gestioneze munca în timp şi să ştie unde să caute documentele pentru fiecare materie. La început, datorită rapidităţii cu care a trebuit să intrăm în acest sistem, nu am avut timp să ne armonizăm practicile şi fiecare profesor a ales să îşi transmită activităţile prin diferite suporturi online.
Mi-a plăcut să descopăr întregul potenţial al educaţiei digitale şi cu siguranţă voi reutiliza în viitor idei, activităţi realizate la distanţă. Prin urmare, intenţionez să ofer căi de învăţare în format digital la începutul noului an şcolar, diferenţiat în funcţie de fiecare elev. Clasa virtuală îmi va permite să am o viziune mai bună asupra muncii şi a nivelului fiecăruia dintre elevii mei, dar partea experimentală practică va rămâne mereu în centrul muncii mele.
De asemenea, am avut plăcerea să văd că anumiţi elevi iau chestiunile în propriile lor mâini ajutându-i pe tovarăşii lor în dificultate, atunci când se confruntă cu o problemă de calculator, în monitorizarea şi partajarea informaţiilor etc. Un exemplu frumos de comportament cetăţenesc!
3. La învăţarea online activităţile care necesită raţionamente mai complexe sunt dificil de realizat fără prezenţa profesorului pentru a ghida elevii sau pentru a depăşi dificultăţile de înţelegere sau pur şi simplu pentru a motiva elevii. În plus necesită mai mult timp de lucru.
Mai mult, elevii s-au plâns de cantitatea prea mare de muncă solicitată. Lucrând singuri ei progresează mult mai lent decât faţă în faţă. Profesorii au fost nevoiţi să se adapteze şi să mai reducă din sarcinile de muncă transmise elevilor.
4. Cred că acest eveniment fără precedent a făcut posibilă înţelegerea importanţei „clasei” şi a rolului esenţial al profesorului. Unii părinţi au înţeles (sau redescoperit!) că este o profesie care necesită anumite abilităţi specifice disciplinei, dar şi anumite calităţi umane, cum ar fi bunătatea şi multă răbdare. Cred că relaţia profesor-elev este cheia esenţială în învăţare, precum şi în interacţiunile dintre colegi. Astfel, clasa virtuală nu o poate înlocui pe cea tradiţională.
Pe de altă parte, datorită acestei utilizări forţate a tehnologiei digitale în predarea noastră în timpul pandemiei, colegii mei şi cu mine am descoperit sau ne-am perfecţionat abilităţile noastre digitale. Cred că sala de clasă virtuală va ocupa mai mult spaţiu în viitor. (Diane DELAROCQUE, profesor de biologie la Lycée Honoré d’Estienne d’Orves, Carquefou (Franţa) – 07.05.2020)
Şcoala are viaţă!
Pe vremea când părinţii zilelor noastre încercau să îşi ţină copiii cât mai mult timp departe de internet şi gadgeturi, iată că toţi am fost, brusc, puşi în situaţia de a învăţa şi …a trăi în mediul online.
În contextul pandemiei, noi, cadrele didactice am întâmpinat multe provocări. În primul rând, a fost necesară organizarea grupului educaţional, atribuind roluri fiecărui membru. Întrucât preşcolarii nu pot utiliza tehnologia independent, un rol foarte important l-au avut părinţii. În această situaţie, parteneriatul Grădiniţă – Familie a devenit mai puternic, ambele părţi implicându-se permanent, în condiţiile, cu mijloacele şi resursele avute la îndemână. Adaptarea la această situaţie de învăţare s-a realizat gradual, la început fiind o recomandare, apoi devenind o necesitate.
Autonomia şi responsabilitatea copiilor nu-şi mai au loc în mod firesc în mediul online. Deprinderile sociale, cooperarea, interactivitatea, atât de importante la vârsta preşcolarităţii, nu se mai pot forma şi exersa.
Fiind educatoare, dar şi mamă a doi elevi (cls a VI a şi cls a IX a), am observat că interacţiunea online cu preşcolarii e mai dificilă de realizat decât cea cu şcolarii. În relaţia educatoare-copii, m-am ghidat mereu pe feed-back-ul rapid, bazat pe reacţiile spontane ale acestora, pe ceea ce îmi transmiteau ochişorii lor de fiecare dată când le spuneam o poveste, le explicam o noţiune nouă… În mediul online, acest aspect poate fi observat mai greu. În sala de grupă, evaluarea continuă se realiza prin aprecieri, laude, aplauze, încurajări, zâmbete, stimulente, pe care le ofeream pentru orice mic efort şi progres înregistrat de fiecare copilaş, însă, acum, multe din acestea au dispărut. Învăţarea asistată de tehnologie nu este la fel de eficientă ca cea directă. Relaţia afectivă, construită încă de la grupa mică, a avut şi ea de suferit, deoarece micuţii îşi gestionează mai greu sentimentele, dorul de colegi, de doamna, de grădiniţă, fiind nevoie de consilierea individuală a părinţilor pentru depăşirea acestei situaţii dificile.
Există şi satisfacţii profesionale în acest context: educatoarele au dat dovadă de adaptabilitate rapidă la noul mediu de lucru, de creativitate în desfăşurarea activităţilor, de capacitatea de a face faţă situaţiilor dificile.
Din punctul meu de vedere, clasa tradiţională nu poate fi înlocuită cu clasa virtuală, aşa cum nici „sufletul” nu poate fi înlocuit cu un „computer”, iar această pandemie ne-a „predat” o lecţie tuturor (părinţi, elevi, cadre didactice), din care sper să învăţăm cu toţii că ŞCOALA ARE VIAŢĂ, că viaţa din şcoală este foarte importantă şi că nu poate fi înlocuită cu nimic. Poate că de acum înainte vom preţui mai mult lucrurile simple! (Ramona-Mihaela ROŞU, Profesor învăţământ preşcolar, Şcoala Gimnazială Nr. 3, Piatra-Neamţ)
Avem nostalgia lecţiilor în sala de clasă
1. Am început să implementez învăţarea online cu elevii mei din clasa a IV-a, încă din 16.03.2020. Din propria experienţă, pot afirma că în aceste momente dificile învăţarea online este binevenită, deoarece oferă accesul la cunoştinţe, în orice moment şi din orice locaţie. Învăţarea online permite interacţiune sincronă şi asincronă între profesor şi elevi. Elevii mei aşteaptă cu mare nerăbdare şedinţele pe ZOOM. Sunt prezenţi toţi 24 la număr, la toate lecţiile online. Plus la aceasta, şi părinţii sau bunicii sunt prezenţi aproape mereu la aceste şedinţe împreună cu copiii/ nepoţii lor.
2. Încă de la început am întâmpinat dificultăţi la conexiune, sonor. Elevii mă vedeau, însă nu reuşeau să mă audă. Pentru aplicaţia dată era necesar şi un dispozitiv deopotrivă, de care nu dispuneam. Am reuşit repede să rezolv problema. Spre marea mea fericire, am o clasă foarte bună, în care din prima zi s-au conectat toţi elevii.
3. Evident, prin intermediul învăţării online simţim lipsa contactului fizic cu elevii, lucru care ne doare extrem de mult. Nu există lecţie în care copii să nu-şi exprime sentimentul de tristeţe şi de nostalgie a lecţiilor în sala de clasă.
4. Tradiţionala sală de clasă va rezista mereu. Nu poate dispărea.
5. Noul tip al relaţiei profesor-elev nu poate nicidecum afecta raportul dintre şcoală şi familie; dimpotrivă poate să dezvolte, să fortifice sentimentul recunoştinţei profesorului pentru munca sa, prestată cu dăruire. În aceste momente, părinţii fiind alături de copii la lecţiile online, văd şi îşi dau seama cât de grea, dar şi de importantă este munca profesorului în educaţia şi instruirea odraslelor lor.
Totuşi, totul depinde de profesor, de atitudinea şi măiestria Sa! (Virginia DRUGUŞ, Înv. IP Gimnaziul , M. Eminescu’’, Teleneşti, Republica Moldova)
Elevii par mai pregătiţi decât profesorii pentru predarea online
1. Ministerul Educaţiei din Grecia a oferit profesorilor două opţiuni de lucru online: cu predare online directă pe o platformă web privată numită Cisco Webex (https://www.webex.com/) şi cu predare online asincronă pe o platformă din serverul public al Ministerului, numit e-class (https://eclass.sch.gr/). Aşadar, eu, ca profesor, a trebuit să-mi sacrific mult din timpul liber pentru a studia aprofundat instrucţiunile Ministerului şi a participa la webinarii care clarifică modalităţile de utilizare a acestor platforme.
În al doilea rând, a fost foarte dificil cu predarea orelor online directe, deoarece nu toţi elevii doreau să participe, participarea nefiind obligatorie, întrucât mulţi nu aveau acces la internet sau un computer disponibil (au fost oferite opţiuni de la o linie telefonică sau alt dispozitiv şi acces gratuit la internet pe site-urile Ministerului). Faptul că participarea studenţilor nu era obligatorie a fost un obstacol în predarea online. În plus, elevii se simţeau neliniştiţi, aveau probleme tehnice, nu aveau un loc liniştit în casele lor pentru a se conecta şi a participa. Cu toate acestea, mulţi au fost foarte dornici să participe la proces şi s-au adaptat rapid la noua situaţie.
Predarea online asincronă a funcţionat mult mai uşor, atât pentru mine cât şi pentru elevi. A trebuit să găsesc material în format electronic şi să-l încarc. Mi-a luat 2-3 zile să-mi informez elevii cum să se logheze pe serverul public şi pe platformă, iar apoi au primit online materialele mele, când au avut timp şi au finalizat sarcinile repartizate. Dacă aveau întrebări cu privire la materialele trimise de mine, am comunicat prin email sau în orele de predare directă.
În concluzie, elevii par mai pregătiţi decât profesorii pentru predarea online. Cu toate acestea, au participat mai mult la predarea online asincronă decât la cea directă.
2. Dificultatea majoră a fost aceea că serverul public care găzduieşte platforma nu putea duce atât de mulţi utilizatori în acelaşi timp, aşa că la început s-a blocat. Deci, profesorii şi studenţii nu se puteau înregistra, introduce sau încărca materiale. Ministerul Educaţiei a trebuit să efectueze actualizări ale serverului, pentru ca platforma e-class să funcţioneze.
O altă dificultate pentru mine a fost să aleg resursele pe care să le folosesc, pentru că profesorii nu au fost instruiţi despre informaţiile postate public. Ministerul a trimis o serie de site-uri şi bloguri educaţionale publice cu materiale concepute pentru profesorii de limba greacă. Acest lucru a fost foarte util, deşi profesorul a trebuit să caute materialul adecvat pentru fiecare curs de limbi străine, pentru vârsta şi nivelul elevilor.
Surpriza plăcută a fost că mulţi elevi au fost mai receptivi online decât în clasele reale de zi cu zi.
3. Metoda de predare online directă nu a fost atât de eficientă, deoarece profesorii şi elevii s-au simţit incomod (camerele video ale elevilor ar trebui să fie închise, doar microfonul pornit, atunci când elevii au o întrebare). Cu toate acestea, a fost o modalitate bună pentru a menţine comunicarea cu aceştia. Această metodă a funcţionat mai bine atunci când a fost combinată cu predarea online asincronă.
4. Înainte de această criză am folosit deseori materiale online în cadrul predării mele, cum ar fi videoclipuri, melodii, completarea aplicaţiilor online etc. Aşadar, am crezut întotdeauna că este nevoie de o anumită utilizare a informaticii atunci când predau. Cred că elevii noştri sunt mult mai apropiaţi de tehnologie decât noi, profesorii. Ar trebui să ţinem cont de acest lucru şi să utilizăm aceste informaţii în strategiile noastre viitoare de predare. (Niki EFSTATHOPOULOU, profesor de istoria, limba şi literatura greacă la Senior High School of Demenika, Patras (Grecia) – 09.05.2020)
Se poate învăţa şi în mediul online, dar nu se poate face educaţie
1. Este o experienţă interesantă, dar dificilă. Pentru copii este ceva nou. Par mai implicaţi în efectuarea temelor, sunt digitali nativi. Te obligă să fii pus la punct cu ultimele tehnici. Recurgem şi la tableta grafică, scrisul nostru pe ecranul lor este mai sensibil.
2. Activitatea online presupune timp pentru pregătirea fişelor, schemelor, găsirea filmuleţelor, încărcarea lor pe un drive.
Presupune multe teme de corectat pe săptămână, pentru că elevii se implică pe măsura atractivităţii temelor de lucru propuse.
Este obositor de stat în faţa ecranului, te dor ochii. Nu ai pe toţi elevii în faţă, unii nu au camera video activată.
Uneori, conexiunea Internet nu e bună.
Nu toţi copiii au tot ce le trebuie, doar un simplu smartphone nu este de ajuns pentru a învăţa şi a face teme.
3. Se poate învăţa şi în mediul online, dar nu se poate face educaţie.
4. Sala de clasă nu va dispărea niciodată complet, asta este clar. Oamenii sunt fiinţe sociale, copiii trebuie să înveţe să trăiască printre ceilalţi. (Cristina GRIGORI, profesor de limba franceză la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Piatra-Neamţ – 05.05.2020)
Pe moment, elevii sunt foarte fericiţi cu acest tip educaţie
1. Educaţia online a debutat în Turcia pe 23 martie 2020. Iniţial erau trei moduri de a participa la aceasta: canalele TV Eba, canalul de internet Eba şi aplicaţia Eba pentru tablete şi telefoane mobile. Videoclipurile erau pregătite de la minister şi difuzate în toată ţara. Deci nu a fost vorba de o interacţiune propriu-zisă. Dar după două săptămâni au început şi lecţiile de interacţiune, aşa că ne-am întâlnit cu elevii online. Au existat câteva probleme tehnice, astfel că în prima săptămână, nici profesorii, nici elevii nu s-au putut conecta sau sunetul şi imaginea au fost slabe. Eu folosesc aplicaţia Eba pe telefon şi tabletă. Îmi văd elevii şi aceştia îmi pot pune întrebări. Cred că Eba are un acord cu Zoom, care este într-adevăr perfect pentru comunicarea video, aşa că mie îmi plac foarte mult aceste lecţii.
2. La început, toată lumea a avut dificultăţi legate de conectarea online. Dar acum totul este în regulă. Cealaltă dificultate a fost pregătirea documentelor pentru lecţie. Am pregătit câteva materiale vizuale şi exerciţii şi le-am descărcat pe telefon şi pe tablete. În timpul lecţiei pot împărtăşi cu elevii materialele pe care le pregătesc. La primele lecţii a fost mai greu, pentru că mi-au lipsit prezenţa fizică a copiilor şi comunicarea directă.
Deoarece în prezent, în Turcia, persoanele sub 20 de ani nu pot părăsi domiciliul, elevii se plictisesc cu adevărat şi aşteaptă cu nerăbdare să îşi vadă prietenii online. Deci, pe moment sunt foarte fericiţi cu acest tip de educaţie.
3. Nu prefer sub nici o formă educaţia online comparativ cu cea tradiţională. Cu toate acestea, în acestă perioadă, educaţia virtuală ne scuteşte de a ne expune virusului Corona. Profesori şi elevi suntem protejaţi şi mai avem avantajul că stăm acasă, în confortul nostru.
4. Personal, sper că educaţia tradiţională va rămâne permanent. Dar nu pot să nu mă gândesc, că într-un viitor îndepărtat, pe care eu sigur nu îl voi mai prinde, noul sistem online va fi aplicat în toată lumea. (Ersan ILHAN, profesor de limba engleză la Liceul Hızırreis, Antalya (Turcia) – 06.05.2020)
Ne apropiem de vacanţă cu rezultate foarte bune
1. Sunt cadru didactic din anul 1983, am început experienţa la catedră în timpuri care nu prevesteau nici o schimbare majoră în sistem. După anul 1990 m-am adaptat, ca toţi dascălii din ţară, noilor provocări generate de schimbările multiple şi rapide, uneori de pionierat, pentru că responsabilitatea faţă de elevi a fost mereu, pentru mine, un obiectiv principal. După anul 2000 am făcut o cotitură majoră în carieră şi am devenit formator şi mentor pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, păşind cu încredere şi viziune pe un nou teritoriu, cel puţin la fel de responsabilizant ca acela de la clasă. Am fost convinsă că voi avea cu adevărat siguranţa meseriei mele dacă mă voi concentra pe acumulare de experienţe, de informaţii pe care să le aplic în practică. Deschiderea către colaborare constructivă mi-a favorizat constant accesul la noutate, la instrumentele necesare relevanţei muncii mele în viaţa elevilor. Din anul 2011 predau ca profesor în Proiectul de limbă, cultură şi civilizaţie românească în Italia. Altă experienţă, alt început pe un teren necunoscut şi care trebuia făcut roditor prin creativitate şi prin adaptarea experienţei anterioare din România.
Acest an şcolar părea, la început, un an ca toţi ceilalţi, cu provocările sale care se înscriau în obişnuit. Dar a fost să fie altfel, să ni se demonstreze că schimbarea poate produce efecte imprevizibile într-o batere de pleoape. Aşa a început pentru mine didactica la distanţă: cu ieşirea din cercul panicii prin turarea la maximum a tot ceea ce compunea personalitatea dascălului centrat pe rezolvarea de probleme. M-a ajutat foarte mult în găsirea echilibrului tocmai responsabilitatea faţă de copii, faţă de actul educaţional pe care am ales cu atâţia ani în urmă să îl desfăşor. Mi-am reevaluat resursele, am căutat, am comparat, am evaluat şi am ales. Adică am făcut exact ceea ce vrem să formăm la elevii noştri, un self management automotivant. Sentimentul de siguranţă s-a instalat, în noul context, în momentul în care am aplicat curajos ceea ce experienţa mea a decis că este calea. M-am bizuit pe copii, pe ethosul construit înainte. Şi încă din primele momente totul a funcţionat, ajungând ca acum să ne apropiem de vacanţă cu rezultate foarte bune. Am făcut mai multe cursuri de formare online decât aş fi crezut vreodată că voi face, cursuri care şi-au dovedit eficienţa tocmai prin operaţionalizarea informaţiilor furnizate. Am învăţat împreună şi de la copii, am făcut echipă cu ei şi cu familiile lor. Astăzi pot afirma că echipa înseamnă o condiţie esenţială pentru eficienţă, dar o echipă adevărată, construită din experienţe cognitive şi emoţionale, deopotrivă.
2. Au fost dificultăţi, dar a fost şi convingerea că le depăşesc. Am căutat mereu, am evaluat, am redimensionat, am adaptat la realitatea în care trebuia să mă reinventez. Am reuşit pentru că am crezut în ceea ce sunt, am construit în ani un stil de lucru pe care a trebuit doar să îl transform exclusiv pentru mediul virtual. Sunt convinsă că toate acestea au devenit deja achiziţii profesionale. Atâta timp cât avem viziune, resursele şi mijloacele pot fi adaptate.
3. Nu putem compara prin excluderea unei forme sau a alteia. Fiecare are avantaje, dezavantaje, fiecare aduce satisfacţii şi rezultate specifice.
4. Nu văd neapărat o competiţie cu un câştigător infailibil. Cred că va urma un proces ca rezultat al interpretării mai multor experienţe împărtăşite de dascăli. Nu există reţete şi este bine că este aşa. Idealul educaţional înseamnă rezultate şi satisfacţie pentru toţi actorii implicaţi în educaţie. Sala tradiţională are parfumul ei, are importanţa ei. Nu trebuie negat ceea ce a funcţionat atâta timp şi nu poate da nimeni o garanţie că o clasă virtuală este perfectă. Rămâne doar nevoia firească de cercetare, adaptare, experimentare, pentru că societatea are o dinamică a ei. Acum a fost aşa, dar mâine va fi, poate, altfel. Capacitatea de adaptare eficientă va da mereu valoarea.
5. Relaţia profesor – elev va suferi clar modificări, dar nu trebuie să etichetăm sau să dăm verdicte cu pretenţia de reţete. Va fi util să plecăm de la un idetykit al profesorului asertiv, capabil să găsească soluţii, dar într-un cadru legislativ pe măsură. Viziune şi implicare, ştiinţă şi voinţă – acestea sunt elementele care vor da stabilitate. (Prof. Mariana PALIEV, CJRAE Prahova, LCCR Italia)
Ruşinea de a te angaja în intervenţii video
1. Experienţa învăţării online are avantajele şi dezavantajele sale. Avantajul este că în acest fel se învaţă multe lucruri legate de abilităţile de informare. Dezavantajele sunt legate de lipsa condiţiilor şi dotărilor pentru o astfel de învăţare şi de lipsa abilităţilor unei părţi a personalului didactic de a răspunde acestor nevoi.
2. Dificultăţile cu care m-am confruntat sunt legate de neparticiparea tuturor studenţilor, lipsa de cunoştinţe de informatică, ruşinea de a se angaja în intervenţii video, de a răspunde şi de a pune întrebări în anumite momente ale lecţiei. Am avut surprize plăcute din partea elevilor care nu erau activi în clasă, iar la lecţiile online au devenit foarte motivaţi.
3. În ceea ce priveşte eficienţa învăţării, cea directă este cu siguranţă mai bună.
4. Cred că în viitorul apropiat, clasa tradiţională poate fi înlocuită cu învăţarea virtuală. Dar după părerea mea ar trebui să se completeze reciproc, nu să se excludă. (Vesna KARAMITRE, profesor de ştiinţe economice la „St. Cyril and Methodius”, Ohrid (Macedonia) – 06.05.2020)
Nimic nu poate înlocui profesorul din faţa clasei
1. Învăţarea la distanţă este o provocare pentru profesori şi elevi. Este ceva nou, deci poate părea mai antrenant şi mai motivant pentru elevi şi pentru profesori, se iese din rutina de zi cu zi. Mai mult, elevii se simt în siguranţă în mediul lor şi învaţă abilităţi de management al timpului, dezvoltă abilităţi IT.
2. Există multă muncă suplimentară pentru profesori. Trebuie să căutăm metodele care funcţionează în învăţarea la distanţă, înseamnă crearea de sarcini, verificarea diferitelor platforme online, este într-adevăr un proces care necesită mult timp. În ciuda problemelor pe care le întâmpinăm, există şi câteva laturi pozitive. Este o şansă să descoperim ceva nou despre elevii noştri, să-i apropiem şi să-i înţelegem mai bine.
3. Educaţia online promovează învăţarea şi comunicarea independentă între profesori şi studenţi.
4. Una peste alta, cred că nimic nu poate înlocui un profesor în faţa clasei, comunicarea faţă în faţă, colaborarea în viaţă, discuţiile şi exprimarea sentimentelor. Sper că se va dobândi în viitor un echilibru sănătos între orele de clasă tradiţionale şi învăţarea virtuală. (Lolita STALIDĀNE, profesor de engleză la şcoala secundară Aizkraukle (Lituania) – 06.05. 2020)
Drumul spre o nouă normalitate
1. Imediat după declararea suspendării cursurilor şcolare am fost în situaţia de a regândi modul de susţinere a cursurilor de formare pe care le livrăm (suntem un ONG care desfăşurăm cursuri de formare atât pentru adulţi, cât şi pentru copii). Deschidere a fost în rândul copiilor unde am şi continuat cursurile în format online. Experienţa a fost una bună şi mai ales de învăţare. Am fost în situaţia de a-mi forma întâi de toate profesorii, trainerii şi aici a apărut o situaţie legată de mentalitatea acestora – deschiderea lor spre nou, spre învăţare. Spre bucuria mea, profesorii cu care colaborăm sunt deschişi şi astfel, în urma unor formări susţinute pe durata unei săptămâni, am putut continua cursurile în format online (pe ZOOM) fără prea mari dificultăţi, fiind constant deschişi şi atenţi la modul de derulare pentru a îmbunătăţi aspectele ce se impuneau. La nivel personal a fost un nou context de învăţare pe care l-am îmbrăţişat rapid, întrucât la nivelul Asociaţiei suntem familiarizaţi cu tot ce înseamnă online (am şi creat un curs online de matematică), la nivelul elevilor lucrurile s-au derulat cu uşurinţă, aceştia fiind familiarizaţi cu tehnologia şi deschiderea lor a fost mare.
2. Nu am avut parte de dificultăţi. Am planificat lucrurile foarte atent, am gândit fiecare minut al fiecărei ore din perspectiva predării/învăţării online. După fiecare curs, avem sesiune de feedback cu trainerul şi subliniem ce merge bine şi ce poate fi făcut mai bine, prin urmare, suntem într-un proces constant de învăţare şi îmbunătăţire, iar toate lucrurile acestea contribuie la o derulare bună a cursurilor. Discutăm constant cu copiii şi părinţii şi suntem atenţi la feedback-ul lor. E foarte importantă comunicarea în această perioadă şi mai ales empatia. Surpriza plăcută a venit tocmai de aici – de la dorinţa tuturor celor implicaţi să continue întâlnirile în acest sistem de lucru şi din adaptarea lor rapidă la noua situaţie.
3. Învăţarea online are avantajele ei – poţi lucra mult mai intens tot felul de fişe, exerciţii, s-a redus mult timpul cu deplasarea, dacă eşti bine organizat şi anticipezi cât mai multe, orele online se derulează mult mai eficient decât la clasă, unde apăreau şi timpi aşa-zişi „morţi” provocaţi de tot felul de discuţii. Este mult mai eficientă din perspectiva rezultatelor.
4. Cred că modul tradiţional de învăţare/predare va putea rezista într-un mod bine echilibrat cu învăţarea online. Acest interval de două luni de când se lucrează de la distanţă, demonstrează că o bună îmbinare între cele două variante poate fi o soluţie potrivită noilor generaţii şi contexte. Cred cu tărie că o bună direcţie pentru viitorul apropiat este învăţarea de tip „blended-learning”. Este nevoie şi de întâlnirile faţă în faţă pentru toate vârstele, dar cu atât mai mult în cazul elevilor de vârstă mică, aşa cum este nevoie să inserăm în vieţile noastre profesionale şi întâlnirile de tip online.
5. Din punctul meu de vedere nu cred că poate fi pusă în discuţie o afectare a raportului şcoală-familie, cât mai degrabă o schimbare a acestui tip de raport. Desigur, noua situaţie a presupus tot felul de stări în rândul profesorilor, elevilor şi al părinţilor, dar cu o bună gestionare şi comunicare a acestora, toată lumea implicată poate intra pe un făgaş nou, pe care îl putem numi noua normalitate. Este evident faptul că preponderentă este comunicarea online, însă şi aceasta poate fi la fel de eficientă ca şi cea faţă în faţă, atât timp cât e bine manageriată. Faptul că părinţii sunt mult mai implicaţi în tot ce înseamnă şcoala e mai degrabă pozitiv şi poate că acum este un context potrivit pentru a înţelege cu toţii că e nevoie de o bună colaborare între şcoală şi familie pentru un proces de învăţare eficient cu rezultate bune, adaptate fiecărui copil. (Daniela Viorica VINTILESCU, profesor la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei”, Călăraşi)
Uneori se înregistrează o tăcere suspectă
1. Experienţa la nivel personal: interesant, timp dublu de pregătire, efort de vorbire, sentiment că nu toţi participă.
La nivelul elevilor: cei mai serioşi sunt multumiţi, elevii din clasa a IX-a participă mai mult decât cei din clasa a XI-a, care preferă învăţământul tradiţional.
2. Dificultăţi: senzaţia că o parte dintre elevi nu lucrează, nu am control, copiază temele, tabla e prea mică pentru unele exerciţii, elevii vorbesc prea mult în timpul lecţiei, uneori se înregistrează o tăcere suspectă.
Surprize plăcute: unii sunt bucuroşi să mă audă, prezenţă bună, existenţa posibilităţii de a lucra în modul „mute”.
3. Eficienţă 50%; pentru elevii slabi 20%.
4. Sala de clasă tradiţională nu va mai rezista mult timp, probabil câţiva ani. (Rene NISNIVER, profesor de matematică la Makif ironi aleph, Ashqelon (Israel) – 06.05.2020)
Nu putem comunica fără emoţie vie
1. Instruirea online a fost o mare provocare pentru mine. Avem profesori buni de informatică în liceu, care ne-au mai familiarizat cu tehnica pe parcursul anilor, aşa că acum nu pot spune că instrumentele TIC îmi sunt străine. Practic, în şcoala noastră, toţi profesorii s-au implicat în procesul de predare, s-a făcut legătura cu toţi elevii, nu a rămas nimeni în afara procesului de învăţământ. Profesorii folosesc platforme diferite, au fost bine instruiţi pentru însuşirea lor şi mulţumim domnului director Vasile Baş, profesor de informatică, pentru implicare competentă.
Totuşi, cu mâna pe inimă, eu sunt mai mult profesor umanist, stau mai bine cu vorba, iar calculatorul şi internetul mă pun în gardă. Dar nu am cedat. Elevii trebuiau instruiţi. Primii paşi au fost crearea unor grupuri pe clase pe messenger, apoi s-a început – Classroom, Zoom, am însuşit penBoard, care mi-a permis înregistrarea unor lecţii – pentru elevii ce nu pot accesa internetul sau întâmpină dificultăţi. A durat până am descoperit „secretele” platformelor utilizate. Acum nu întâmpin nici o dificultate în programarea conferinţelor online pe zoom, plasarea informaţiilor pe classroom. Au venit cu un suport noile platforme – Învăţ online, Educaţie online, Hystory md, propunând lecţii gata filmate.
Iniţial, elevii au întâmpinat şi ei dificultăţi, dar s-au încadrat mai uşor; pentru ei tehnicile sunt mai accesibile şi stau acasă, într-un regim mai lejer. Totuşi, destul de mulţi dintre ei chiar duc dorul şcolii adevărate.
2. Dificultăţile au fost de ordin tehnic: utilizarea noilor tehnici, teama să nu greşesc ceva, să nu distrug informaţiile … Treptat am depăşit frica, am înţeles că totuşi calculatorul este prietenul nostru şi că, accesând doar o tastă te poţi întoarce la pasul anterior. În plus, sunt un pic aventurieră, şi aceasta m-a stimulat permanent. Recunosc, am avut şi surprize plăcute: prima lecţie reuşită filmată, crearea independentă a claselor pe Classroom cu imagini separate pentru fiecare clasă, specifice epocilor studiate, prima lecţie Zoom independent programată, primele pagini pe Padlet cu informaţiile elevilor plasate pe ele. Dar m-am simţit mândră de mine, când pe paşi i-am explicat unui elev cum să acceseze o platformă şi am auzit mirarea în vocea lui – cum eu, profesor în vârstă după părerea lui, ştiu aceasta, dar pentru el, un licean aceasta e o problemă? În cazul acesta susţinerea elevilor mei a contat mult pentru mine, deşi mai dificile sunt orele pe Zoom, pentru că, să vorbeşti cu imaginea, cu un nume, e ca şi cum ai vorbi cu un perete.
3. La această întrebare e greu de răspuns. Din perspectiva mea, am făcut totul pentru a uşura instruirea online a elevilor mei – le-am făcut fişe, explicaţii ale temelor, prezentări PPT, le-am plasat lecţii filmate de pe diverse platforme. Dar elevi sunt diferiţi. Eu sunt convinsă de cunoştinţele unor elevi, ştiu că unii au studiat temele din manual, informaţiile predate de mine, că au depus efort pentru a studia. În acelaşi timp recunosc că sunt elevi care au tratat lucrurile superficial. Dar acest lucru este evident şi în timpul orelor în şcoală.
4. Şcoala virtuală e ceva nou care, admitem, trezeşte adrenalina. Dar nu cred că va înlocui lecţia tradiţională. Comunicarea vie este importantă. În şcoala tradiţională elevii socializează, comunică între ei. Poţi menţine mai uşor disciplina, nu doar în zona ordinii şi liniştii, ci şi a unor reguli de bună purtare, a respectului reciproc. Emoţiile, vocea vie nu pot fi înlocuite. În acelaşi timp trebuie să recunoaştem că nu toţi copiii au posibilităţile tehnice necesare: calculator sau telefon performant, acces permanent la internet. Sunt familii care nu-şi pot permite acest lux, familii unde telefonul sau calculatorul sunt lucruri inutile şi unde adevărata problemă sunt banii de pâine.
5. Relaţiile şcoală-familie au fost întotdeauna extrem de interesante, de diferite. La fel şi acum. Sunt părinţi care se implică în procesul de instruire online, îşi ajută copiii, mai ales în clasele mici şi au şi rol activ de profesor. Aceasta le-a complicat şi dereglat într-un fel viaţa, dar sunt copiii lor şi ceea ce fac este spre binele lor. E de crezut că astfel, acum, vor aprecia mai mult munca profesorului, care are în faţă nu doar1-2-3 copii, ci 20-25, sau chiar peste 30. Eu nu am avut probleme cu familiile, relaţiile sunt bune. M-au sunat părinţii pentru elucidarea unor probleme, dar toţi sunt binevoitori şi ne sunt recunoscători pentru că în aceste condiţii dificile nu am abandonat condiţia noastră de luminători ai şcolii. (Prof. Angela ZEAMĂ, IP Liceul Teoretic „C. Stere”, or. Soroca, Republica Moldova – 20 mai 2020)
Elevii pot înşela oricând profesorul
1. Învăţarea virtuală nu este un proces de încredere. Deodată, cei mai slabi elevi devin cei mai buni!
2. Elevii pot înşela oricând profesorul, cerând ajutorul cuiva: părinţii, fratele, sora… Nu este corect! Pe de altă parte există şi elevi care îşi rezolvă singuri sarcinile. Există elevi fără microfon (sunt sigură că evaluarea auditivă va fi excelentă!). Pur şi simplu acum sunt ironică! Îmi pare rău, dar nu am găsit surprize plăcute.
3. Prefer să fiu în clasă cu elevii mei. Am nevoie de îmbrăţişările lor, de zâmbetele lor şi chiar de „ţipetele” lor!
4. Învăţarea virtuală trebuie să se termine rapid! Educaţia trebuie să fie un proces onest! Traversăm o perioadă dificilă şi aceasta este doar o experienţă care trebuie să se încheie. (Mónica RAMALHO, profesor de portugheză şi engleză, Escola Básica 2/3 D. Fernando II, Sintra (Portugalia) – 06.05. 2020)
Gândurile unei educatoare în cadrul învăţării online
Tocmai când credeam că le-am văzut pe toate… peste noapte, am fost nevoită să predau online. La început am luat-o ca pe o provocare.
Anul acesta am grupa mare, predau la singura grupă din alternativa educaţională Step By Step din judeţul Neamţ şi până acum, am dus o luptă de convingere a familiilor în legătură cu influenţa nocivă a tehnologiei asupra minţii copiilor. Pentru a lua cea mai bună decizie, am început cu un chestionar dat părinţilor, realizat pe grupul privat de facebook.
Acesta m-a ajutat să văd care este părerea fiecărui părinte în această perioadă. Apoi am căutat soluţii pe platformele existente, pentru a trece la activitatea şcolară online. În cazul grupei mele, cea mai indicată soluţie a fost grupul privat de Facebook, având deja acordurile părinţilor.
Rezultatul este unul îmbucurător, deoarece toţi copiii au acces la internet şi la dispozitive digitale. Provocarea a constat în colaborarea directă cu părinţii. Un copil preşcolar are nevoie de ajutorul constant al unui adult. Am adaptat programul de lucru în funcţie de nevoile părinţilor.
Încă de la început am stabilit un set de reguli şi rutine simple:
– duminica, la ora 18.00, postez tema, planificarea şi eventualele fişe de lucru săptămânale (pentru a da ocazia de a fi printate de toţi);
– în fiecare seară, de duminică până joi, la ora 19.00, se intră în direct cu povestea de seară, urmată de explicaţiile activităţilor pentru programul de a doua zi, apoi sunt încărcate filmările şi link-urile ajutătoare;
– vinerea, de la ora 19.00, are loc o întâlnire cu toţi copiii, cu ajutorul aplicaţiei ZOOM. Atunci, cei mici se pot vedea şi pot împărtăşi bucuriile şi provocările săptămânii;
– săptămânal, au loc discuţii telefonice cu preşcolarii şi părinţii acestora pentru a împărtăşi nevoile, problemele sau reuşitele lor.
În primă fază totul a fost bine, dar am remarcat că pregătirea materialelor îmi ia foarte mult timp.
Surpriza plăcută a acestei perioade a constat în grupurile de lucru dedicate învăţământului preşcolar, organizate de către Asociaţia Ovidiu.ro, sub îndrumarea Mariei Gheorghiu. Au fost organizate sesiuni de lucru Montessori, Stem, ABC-ul emoţiilor, literaţie, schimburi de bune practici, soluţii la nivelul naţional între Inspectoratele Şcolare, formatori şi membri.
La nivelul judeţean şi la nivelul unităţii de învăţământ, au apărut o serie de grupuri de susţinere şi colaborare.
Pe fondul pandemiei de coronavirus, eficienţa învăţării online la vârsta preşcolară depinde direct de colaborarea familiei cu şcoala. Fără sprijinul acesteia nu se poate realiza. Din păcate vor apărea foarte multe diferenţe între copiii din diferite medii sociale.
Pentru a crea un mediu de învăţare cât mai aproape de o clasă tradiţională, avem nevoie de resurse oficiale, platformă gratuită de interacţiune în timp real, cu video şi text, egalitate de şanse între copii, dar cred că nicio platformă din lume nu va putea înlocui suportul emoţional direct din sala de grupă.
Poate este momentul în care scepticii vor realiza cu adevărat, care este rolul şcolii în societatea românească. Iar părinţii vor înţelege şi susţine mai mult copilul şi vor face parte mai mult din viaţa lor de şcolari.
Trăim un moment de răscruce, pozitiv sau negativ, depinde din ce latură este privit! Cert este că vom depăşi această perioadă mai perfecţionaţi în tehnologia digitală. (Profesor învăţământ preşcolar, Iulia PANAINTE, Colegiul tehnologic Spiru Haret, Piatra-Neamţ)
O nouă fereastră spre educaţie, un nou orizont, un nou tip de relaţii…
(…) Pentru elevi, la început a fost o situaţie nouă, „un joc nou” cum am denumi noi această nouă formă de învăţare, dar, pe parcurs, au resimţit şi ei lipsa colectivului, lipsa grupului, lipsa învăţătorului. Şi-au dat seama, mai ales la activităţile de mişcare din cadrul lecţiilor, mai ales la activităţile care implicau cântarea, care implicau cooperarea, care implicau colaborarea, că mult mai bine şi mai atractiv era în sala de clasă.
Dacă e să vorbesc despre dificultăţi, sunt multe, începând cu cele tehnice. (…) În schimb, am avut şi surprize plăcute, deoarece, având clasa a IV-a, clasă în care elevii deja au fost instruiţi cum să înveţe, am constatat că atunci când au avut drept temă de explicat anumite cuvinte, de vizionat anumite filmuleţe, de realizat un proiect pe o anumită temă, de rezolvat anumite situaţii practice, reale, aceştia şi-au îndeplinit conştiincios sarcinile, au folosit mediul online în sprijinul dobândirii de informaţii, cunoştinţe, pentru a-şi forma anumite deprinderi şi priceperi.
Totuşi şi aici se citea pe chipul lor faptul că le lipseşte prezenţa lor în mediul real, le lipsesc îndrumările, aprecierile „vii” ale cadrului didactic şi ale colegilor. Majoritatea elevilor cărora li se făceau observaţii după ce au terminat tema, nu o mai refăceau ca să o retrimită, lucru care nu se întâmpla în sala de clasă.
Învăţarea on-line are eficienţa ei doar în anumite contexte şi începând de la o anumită vârstă, când elevul devine conştient de importanţa învăţăturii pentru viitorul lui, când are dezvoltată motivaţia intrinsecă, când are nevoie de răspunsuri la anumite întrebări, când este un ajutor în rezolvarea anumitor sarcini. În ceea ce priveşte aprecierea elevilor, notarea lor cu calificative nu cred că poate fi total obiectivă, deoarece cadrul didactic nu poate şti cine se mai află lângă elev, atunci când acesta rezolvă o sarcină sau când dă un test de evaluare.
Consider că, sala de clasă, colectivul de elevi şi învăţătorul nu pot fi înlocuiţi de niciun alt fel de mijloc de învăţare, oricât de modern ar fi, deoarece mijloacelor moderne le lipsesc două laturi foarte importante: emoţia şi căldura umană, care nu pot fi obţinute decât prin interacţiunea dintre oameni, copii.
Bineînţeles că şi raportul dintre şcoală şi familie este afectat de învăţarea de tip on-line, deoarece mulţi părinţi au simţit ca pe o vină faptul ca nu i-au putut asigura copilului cele mai optime condiţii pentru învăţarea on-line, alţii că nu au destul timp pentru îndrumarea lor în efectuarea sarcinilor sau în procesul de descoperire a unor procese şi fenomene, de supraveghere a copiilor atunci când aceştia realizează anumite experimente.
În concluzie, învăţarea on line pentru şcoli, profesori, părinţi şi elevi înseamnă o nouă fereastră spre educaţie, un nou orizont, o nouă relaţie părinte-profesor, prin empatizarea părintelui cu efortul cadrului didactic; părinte-copil, prin explorarea împreună a unor noi platforme de învăţare, prin susţinerea copiilor în utilizarea unor instrumente de învăţare, prin lucru efectiv cu copiii în offline; profesor-elev, reper de siguranţă şi predictibilitate, încredere şi protecţie; elev-elev, prin creşterea încrederii elevilor în capacităţile şi resursele proprii pentru a fi autodidacţi; profesor-profesor, prin încurajarea profesorilor de a colabora între ei, împărtăşindu-şi materialele şi practicile pedagogice la distanţe foarte mari. În situaţii de excepţie, învăţarea on line reprezintă, pentru copii, bucuria de a învăţa în orice context, pentru a nu se simţi abandonaţi de adulţii din jurul lor.
Oricum, trebuie păstrat ce e bun din tradiţie, iar de la nou să luăm ce ne este necesar şi potrivit pentru interesul elevului. Nu cred că generalizarea învăţământului on line reprezintă alternativa de reformare a învăţământului. Este ca şi cum ne-am mulţumi să ascultăm toată viaţa cele mai autentice voci de artişti doar în mass media, fără să pătrundem într-o sală de concert. (Prof. inv. primar, Elena MILEA, Şcoala Gimnazială Vaduri, loc. Alexandru cel Bun, jud. Neamţ)
Online? Nu e o modalitate de învăţare pe termen lung!
1. O experienţă nouă, inedită, care ar da bine la o activitate de cerc pedagogic, comisie metodică, însă nu ca modalitate de învăţare pe termen lung. Cei mai mulţi dintre copii nu dau importanţa cuvenită acestui mod de colaborare.
2. Sunt copii care locuiesc în zone în care internetul nu funcţionează cel mai bine, apar întreruperi sau există elevi care au fost scoşi pur şi simplu din aplicaţie. Unii nu au telefoane inteligente şi atunci chiar dacă au internet bun nu au suportul tehnic adecvat, iar cei care şi-au luat calculatoare prin programul 200 au achiziţionat calculatoare la mâna a doua, care nu duc aplicaţiile.
3. Eficienţa este scăzută, deoarece se lucrează cu număr redus de elevi, activitatea se desfăşoară cu cărţile şi caietele deschise. Eu o văd mai mult ca o activitate de întreţinere provizorie, ca un rău ales din mai multe alternative posibile, într-o situaţie extraordinară.
4. Sperăm să nu se pună vreodată problema unei alegeri, deoarece aceasta ar fi injustă şi clar în detrimentul elevului.
Brânduşa ROMAN,
profesor de chimie la Liceul „Gh. Ruset Roznovanu” Roznov
06.05.2020