SUFLETUL SATULUI
Copilo, pune-ţi mîinile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gînd e mai încet,
şi inima-ţi zvîcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adînc în pămînt, undeva.
Aici se vindecă setea de mîntuire
şi dacă ţi-ai sîngerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.
Uite, e seară.
Sufletul satului fîlfîie pe lîngă noi,
Ca un miros sfios de iarbă tăiată,
Ca o cădere de fum din streşini de paie,
Ca un joc de iezi pe morminte înalte.
ÎNCHEIERE
Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte.
Dar cel ce ţi-a vorbit e în pămînt.
E în apă. E în vînt.
Sau mai departe.
Cu foaia aceasta închid porţile şi trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ţi lumînarea şi-ntreabă-te:
Taina trăită unde s-a dus?
Şi-a mai rămas în urechi vreun cuvînt?
De la basmul sîngelui spus
întoarce-ţi sufletul către perete
şi lacrima către apus.
Lucian BLAGA