
Bucureştiul se schimbă în septembrie. Oraşul capătă alte culori, oamenii poartă cu ei alte emoţii (dintre cele mai frumoase sau frumos colorate), strada nu mai este atât de zgomotoasă. Scepticii ar spune că impresiile sunt datorate concertelor susţinute de marile orchestre ale lumii sau de marile voci venite special la Bucureşti să cânte muzica lui Enescu. Lor le răspund că muzica devine pretext şi că în astfel de momente realizăm cât de mic este pasul dintre „zgomotul şi furia oraşului” şi „serenitatea tomnatică a capitalei”.
Iubitorii muzicii enesciene şi clasice au vrut să prelungească starea de bine şi să o poarte cu ei oriunde, aşa se face că de la o ediţie la alta numărul concertelor susţinute în ţară (sub umbrela Festivalului) a crescut, evenimentele culturale conexe s-au înmulţit şi diversificat din punctul de vedere al conţinutului în sine. Rezultatul direct? Ediţia 2019 este, cred, cea mai generoasă din toate punctele de vedere, dar mai cu seamă din perspectiva evenimentelor culturale conexe, cele care vin să completeze universul sonor şi să-i dea culoare şi dimensiuni artistice nebănuite.
Anul acesta, unsprezece oraşe din România organizează concerte în Festivalului Internaţional George Enescu: Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Bacău, Bârlad, Târgovişte, Satu-Mare şi Piatra-Neamţ.
În 2019, Festivalul Internaţional George Enescu va fi internaţional şi din punct de vedere teritorial. Cu alte cuvinte, vor fi concerte în cinci ţări şi şapte oraşe din Europa şi Canada: Germania, Franţa, Italia, Canada şi Moldova sunt ţările unde iubitorii muzicii lui Enescu îşi pot da întâlnire. Pe 20 septembrie la Chişinău, a avut loc un concert dedicat Festivalului, în viziunea Orchestrei Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. În cadrul concertului programat la Toronto sunt incluse în seria intitulata „Tribut lui George Enescu” Toccata din Suita pentru pian Op. 10 şi Impromptu concertant. Acelaşi Impromptu concertant se va auzi şi la Vaughan, pe 15 septembrie. Pe 22 septembrie, violonistul Alexandru Tomescu a interpretat tot la Toronto, în cadrul unui program mai amplu care a inclus şi lucrări de Bach, Beethoven, Kriesler sau Piazzolla şi compoziţia „Scripcarul” de George Enescu.
Unul dintre cele mai frumoase proiecte muzicale, care vin să completeze agenda Festivalului Internaţional George Enescu – ediţia 2019 a fost Oraşul cântă, un proiect dezvoltat de Programul Naţional Cantus Mundi prin Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, cu susţinerea CBRE România, sub egida Festivalului Internaţional George Enescu.
Un alt proiect foarte interesant, care s-a desfăşurat tot în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu – ediţia 2019, a fost proiectul Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala – o istorie ilustrată a muzicii în viaţa românilor, începând cu secolul al XIX-lea şi până în zilele noastre. Expoziţia a putut fi văzută la Palatul Suţu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2), începând cu data de 15 iulie şi a constituit o avanpremieră tematică pentru Festivalul Internaţional George Enescu, ediţia 2019. Vizitatorii au putut vedea exponate care ilustrează modul în care se asculta muzica la români începând cu anul 1830, când întâlnirea cu acest gen de artă avea loc, în special, acasă, în spaţiul restrâns al protipendadei urbane. Expoziţia Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala va fi accesibilă publicului pe toată durata Festivalului, fiind un prilej de a extinde experienţa întâlnirii cu muzica dincolo de concertele din sălile de spectacol.
Pe tot parcursul ediţiei de anul acesta, în holul Ateneului Român au fost expuse cinci scrisori inedite scrise de George Enescu. Dar pe lângă această oportunitate, mai există un proiect dedicat imaginilor lui Enescu. Festivalul Internaţional George Enescu şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte au organizat în premieră Concursul Naţional de Artă intitulat Imaginile lui Enescu.
După cum observaţi, la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional Geoge Enescu am avut suficiente ocazii şi spaţii ca să ne întâlnim cu creatorii de universuri sonore, cu muzica marelui compozitor, dar şi a altora, cu alte cuvinte am avut nenumărate prilejuri să vedem cum se schimbă în bine viaţa Bucureştiului, dar şi a celorlalte oraşe. E unul dintre miile de motive pentru care acest festival trebuie să meargă mai departe. Lumea în armonie este sloganul ediţiei 2019 şi cred că la sfârşit de septembrie vom putea spune că nu, nu e doar un vis frumos să crezi că poţi face parte dintr-o astfel de lume. (N. R. Text prelucrat. Sursa ziarul Metropolis)
Nona RAPOTAN
