Retrospectiva de pictură „Valentin Sava 70”

Complexul Muzeal Naţional Neamţ, cu sprijinul Complexului Naţional Moldova Iaşi, găzduieşte la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, în perioada 11 ianuarie – 25 februarie 2024, expoziţia retrospectivă de pictură „Valentin Sava 70”, expoziţie organizată la finalul anului trecut la Palatul Culturii Iaşi.

Vernisajul a avut loc joi, 11 ianuarie 2024, în prezenţa autorului şi a curatorului expoziţiei, dr. Minola Iutiş, şef interimar al Muzeului de Artă Iaşi. Evenimentul a marcat Ziua Culturii Naţionale şi a fost deschis de un recital vocal-instrumental susţinut de elevi ai Liceului de Arte „Victor Brauner”.

Reunind pe simeze lucrări realizate de pictorul Valentin Sava, în perioada 1984 – 2023, expoziţia este organizată în două secţiuni distincte: peisaje cu titlul generic „Turnuri şi cupole ieşene”, precum şi o selecţie de compoziţii, peisaje, portrete, natură moartă, expuse în Sala de Artă Contemporană a Muzeului de Artă Piatra-Neamţ.

Originar din Roman, judeţul Neamţ, Valentin Sava (n. 11 august 1953) a urmat cursurile Liceului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi – secţia Arte plastice (1964 – 1972) şi ale Facultăţii de Muzică şi Arte Plastice de la Conservatorul „George Enescu” Iaşi (1979 – 1983), astăzi Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, unde a devenit, în 2013, profesor universitar. Deţine titlul de Doctor în Estetica artelor vizuale, titlu obţinut în 2005, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi – Facultatea de Filosofie şi Ştiinţele Comunicării, precum şi Doctor în Arte Plastice şi Decorative – Facultatea de Arte Vizuale şi Design a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” Iaşi (2010).

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (din 1990), plasticianul are în portofoliu numeroase expoziţii personale şi participări la expoziţii de grup, în ţară şi în străinătate, activitatea sa fiind răsplătită cu distincţii precum: Marele Premiu şi Cupa pentru creaţie artistică – Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării Euroinvent 2013; Marele Premiu la Concursul Internaţional de Creaţie Plastică „Eminesciana”, ediţia a II-a (2012). În anul 2023, a primit tilul de Profesor Emerit al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” Iaşi.

„Pictura actuală, spre deosebire de cea tradiţională, evoluează constant către o vizualizare a fenomenelor reale, traduse într-o cheie nouă, virtuală, din ce în ce mai încifrată”– este crezul artistic al autorului acestei expoziţii retrospective, care va putea fi vizitată la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ până la data de 25 februarie 2024.

Lucian UŢĂ