● Interviu cu doamna profesor Adriana Vernica
Motto: „Întreaga lume e o scenă Şi toţi – bărbaţi, femei – i-s doar actori.”
William Shakespeare
– Doamnă profesor Adriana Vernica, pentru cei care nu vă cunosc încă, vă rog să vă prezentaţi…
– Sunt actor pe scena vieţii din 30 august 1949 venind pe lume în comuna Dumbrava Roşie – judeţul Neamţ, într-o familie de oameni gospodari, părinţi minunaţi, iubitori, în faţa cărora mă înclin cu respect şi trimit Acolo, Sus, un imens buchet de flori, virtual, ca semn de mulţumire şi consideraţie.
În corabia vieţii mele s-a urcat, la un moment dat, Constantin, profesor de educaţie fizică, soţul meu, cu care voi aniversa 48 ani de căsnicie. Apoi, în corabie a adus barza un fiu minunat – Adrian Constantin, avocat, ce s-a însoţit la drum cu o fată frumoasă şi deşteaptă, ca şi el – Irina Elena, care este notar, dar şi o mamă deosebită, ce are o floare cu ochi de cicoare, Vlăduţ, excepţionalul meu nepoţel, pe care îl iubesc nelimitat.
Urmez chemarea nostalgică a gândului şi mă întorc la anii când eram elevă. Mai ales la „Doamna”, distinsa şi iubita mea învăţătoare, Gabriela Surica, un om cu o inimă mare, un model de dăruire şi simţire aleasă. „Din vorba-i caldă izvora povaţă/ Şi mă uitam la ea, ca la un soare./ Învăţătoarea mea… un fel de Carte Umblătoare.”
Apoi mi-am luat zborul spre gimnaziu. Un adevărat maestru de înţelepciune, diplomaţie şi simţire era distinsa noastră dirigintă, doamna profesor Stanca, de la care am învăţat că viaţa e dură, dar e viaţă, că trebuie să fim puternici şi că omul, fără educaţie morală, nu e om. Fără să fiu lipsită de modestie, cu îndrumarea profesorilor am fost premiantă în toţi cei şapte ani de ciclu primar şi gimnazial. Apoi, la Liceul „Petru Rareş” am întâlnit un alt fel de dascăli, care mi-au deschis căi enigmatice spre ştiinţă şi dragostea de învăţătură. Dascăli memorabili, ca nişte uriaşi, ce ţin pe umerii lor stâlpii ştiinţei, „spiritul Rareşului”. Pe cine să aşez mai întâi pe cel mai special piedestal al recunoştinţei? Limba română. Un exemplu de dascăl, un model de pasiune, şarm, dar şi severitate, distinsul domn profesor Alexandru Iftimie.
După terminarea facultăţii de Istorie-Geografie am fost repartizată, în 1970, la Şcoala Generală Cândeşti, într-un colectiv ambiţios şi puternic, unde m-am preocupat de pregătirea elevilor ca profesor, dar şi director adjunct cu activitatea educativă, timp de 16 ani, obţinând rezultate deosebite în activitatea de catedră, susţinând gradele didactice II şi I, precum şi locul I la nivel naţional, cu echipajul Bristena, în cadrul expediţiilor şcolare, cu activităţi de marcare de trasee în Masivul Ceahlău (echipaj numai de fete). M-am străduit să fiu un educator bun şi pentru elevii Şcolilor Generale 8, 27, 12, „Elena Cuza” şi Palatul Copiilor din Piatra-Neamţ. În anul 1992, şi-a deschis porţile, ca nouă instituţie de învăţământ, Şcoala Generală nr. 10, numită apoi „Nicu Albu”, cu 1500 de elevi şi 130 de cadre didactice. Am fost director adjunct şi acolo, împreună cu Ioan Amironoaiei, timp de trei ani, când şcoala a devenit în scurt timp o „şcoală de nota 10”, un lăcaş de spiritualitate, de certă valoare.
– Care au fost principalele repere ale strategiei dvs. didactice?
– Ca dascăl, am avut repere pe care le-am păstrat toată viaţa. Prin modul de predare interactiv, antrenant, m-am preocupat să educ, să dirijez, să organizez, să perfecţionez, să evaluez activitatea discipolilor. În activitatea didactică am avut obiective de predare-învăţare clare, care în final au fost atinse, prin informarea şi succesul elevilor. Lecţia, o ofensivă spre lumină, adună ştiinţa de carte, prin firele ei ca o melodie cântată de orchestra elevilor, cu profesorul dirijor, în care disciplina liber- consimţită are rol de coloană vertebrală a şcolarităţii. Ca manager am dirijat din umbră activitatea clasei având un aliat puternic în familiile elevilor cu care am rămas în timp prieteni.
– Ce loc aţi acordat elevului în demersul dvs. pedagogic?
– Antoine de Saint Exupery zice că Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. A fi elev e un lucru foarte serios. Nu te poţi juca cu 12 ani din viaţa ta. Ca dascăl am avut misiunea de a înnobila sufletul şi mintea elevilor, străduindu-mă să pătrund în lumea interioară a lor, să intuiesc ce-şi doresc, să-i motivez, să-i stimulez, să creez o relaţie armonioasă bazată pe respect reciproc şi încredere. Am avut o atitudine agreabilă faţă de elevi, am învăţat să-i accept aşa cum sunt, să-i încurajez, să-i îndemn spre performanţă, spre perfecţionare. I-am îndrumat să devină persoane responsabile, de succes, pe plan profesional şi personal şi poate, în timp să le schimb cursul vieţii, aşa cum au făcut şi dascălii mei. M-am străduit şi cred că am reuşit să reduc distanţa catedră-bancă, fără să fie ştirbită demnitatea profesorului şi nici candoarea discipolului, prin respect reciproc, atmosferă plăcută, creativă, cu o competiţie elegantă în cadrul orei şi disciplină autoimpusă de elevi şi susţinută de mine. Ca dascăl am găsit mereu şi mereu puterea de a o lua de la capăt şi de a ura fiecărei generaţii „Succes!”
– Care sunt cele mai mari satisfacţii pe care vi le-au adus elevii?
– Dascălul luminează, arzând prin ştiinţa de carte pentru discipolii săi, lumină ce se întoarce la el. Sunt mereu aproape de sufletul meu, plin de emoţie: Ioana (medic stomatolog) şi Vlad (inginer) Aconstantinesei, Cristina Popovici (profesor de limba română), Ioana Ionică (economist), Dana Maxim (moderator TV), Ovidiu Ţoc (profesor de educaţie fizică – director la LPS Piatra-Neamţ), Gârcineanu Robert şi mulţi alţii. Am obţinut performanţe cu elevii mei la concursurile şi olimpiadele şcolare, fiind răsplătită cu diplome de excelenţă, de recunoştinţă, diplome de onoare şi de merit şi distincţii. La etapa naţională a Olimpiadei de geografie, eleva Georgiana Dubei de la Şcoala Gimnazială „Elena Cuza” a obţinut o performanţă deosebită. La etapa interjudeţeană a Concursului de geografie „Ioniţă Ichim” (Mica Olimpiadă) am obţinut premii şi diplome cu elevii Şcolii Gimnaziale „Elena Cuza”. La examenele de capacitate când se susţine proba de examen şi la geografie, la Şcoala Gimnazială „Elena Cuza”, din 49 de elevi, 30 dintre aceştia au obţinut nota 10, iar 8 nota 9. O performanţă deosebită, obţinută doi ani la rând. La Concursul Naţional al Expediţiilor Şcolare, timp de zece ani la rând, am obţinut locul I pe ţară din 100 de echipaje.
– Ce rol aţi acordat activităţilor extraşcolare în timpul carierei?
– Am pregătit, organizat şi participat la o multitudine de activităţi extraşcolare, dintre care amintesc: simpozioane pe teme geografice, la nivel judeţean şi naţional, excursii tematice, tabere, „Eco-şcoala” (igienizarea zonei Lacu Roşu, Parcul Cozla), plantarea de puieţi în zona Bâtca Doamnei şi Pipirig, concursurile tehnico-aplicative judeţene „Pe drumuri de munte”, „Muşatinii”, „Vulturii Bicazului”, concursul naţional de orientare „Cupa Moldovei”, cercul de geografie al elevilor „Educaţia la timpul viitor” – pentru iniţierea elevilor în integrarea în conceptul civilizaţional european, editarea revistei de geografie a şcolii, colaborarea cu muzeele din Piatra-Neamţ, concursuri cultural distractive.
În plus prin parteneriatul educaţional dintre Şcoala „Elena Cuza” şi Asociaţia Ecoturistică „Poliţa cu Crini” din Piatra-Neamţ, un număr mare de elevi pregătiţi de mine în cadrul cercului turistic din şcoală au participat la realizarea următoarelor proiecte internaţionale: pe parcursul a doi ani, în colaborare cu Danemarca am realizat amenajarea a şase locuri de popas în Masivul Ceahlău, dotate cu mese şi bănci din metal, coşuri de gunoi şi panouri cu informaţii despre flora şi fauna Rezervaţiei Parcul Naţional Ceahlău. Tot în parteneriat cu această asociaţie am participat la schimburi internaţionale de elevi prin activităţi bilaterale cu Ungaria, Portugalia, Spania şi Irlanda de Nord.
– La cei 70 de ani, de curând împliniţi, care consideraţi că a fost lozul cel mare al existenţei dvs.?
– 70 de ani – un moment festiv. Am împlinit o vârstă frumoasă. Eu am o mulţime de ani, dar nu-i port pe toţi deodată. Am 18 ani de tinereţe, 40 de ani de experienţă didactică şi mulţi ani frumoşi cu primăveri în suflet. Privesc spre Acolo, Sus, şi spun: „Doamne, îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat!” Lozul cel mare al existenţei? Bunul Dumnezeu mi-a îndrumat paşii spre Templul Ştiinţei pentru a ocroti şi îndruma copii pe drumul spre cunoaştere. Dacă aş fi la început de drum în viaţă mi-aş alege aceeaşi profesie. La final toţi vom deveni o poveste…
A consemnat Gianina BURUIANĂ