Reuniune a Teatrelor Naţionale la Chişinău

În perioada 16-29 septembrie 2019, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale al României şi al Institutului Cultural Român, a organizat şi desfăşurat Reuniunea Teatrelor Naţionale, ediţia a V-a.

Evenimentul a marcat cu fast deschiderea stagiunii a 98-a a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău. Reuniunea adună, pentru al cincilea an, consecutiv, iubitorii de teatru într-o Horă a Unirii, făcând abstracţie de frontierele fizice, oferind spectatorilor bucuria de a aprecia montări recente, realizate de către colectivul teatrului-gazdă, dar şi de alte prestigioase colective din România, Serbia şi Republica Moldova, cum ar fi: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Bucureşti; Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova; Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi; Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu; Teatrul Naţional Târgu-Mureş (cu ambele trupe, română şi maghiară); Teatrul Naţional „Strija” / Serbia; Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Bălţi; Teatrul „B. P. Haşdeu”, Cahul; Centrul de Arte „Coliseum”; Teatrul Naţional Radiofonic, Bucureşti, dar şi Teatrul la microfon (Radio Moldova 1).

Ca de fiecare dată, programul a inclus şi numeroase alte delicii artistice: conferinţe, concerte, expoziţii, întâlniri cu regizorii şi actorii invitaţi.

Astfel se întemeiază o tradiţie teatrală, ia amploare un proiect ambiţios care poate fi considerat evenimentul cultural al anului.

Angelina BEGU