Prin „Apostolul”, către Dl. Constantin Cucu
Provin dintr-o generaţie care cunoaşte viaţa satului doar accidental, prin intermediul vacanţelor de vară petrecute la bunici, în nordul Moldovei. Nu am o înţelegere profundă a ritmurilor pământului şi mă găsesc în afara României de 18 ani. Unicul contact pe care l-am păstrat cu rădăcinile mele este lectura clasicilor noştri pe care acum am motivaţia de a-i redescoperi. Domnul profesor Ţigău a avut bunăvoinţa de a-mi trimite cartea dumneavoastră În volbura apelor. Am deschis-o grabnic şi fără prejudecăţi. Am regăsit aici cuvinte şi valori uitate, amintirea dragului meu bunic veteran de război, Costică Pricope, care, precum Iosobachi, a aşteptat americanii până la venerabila vârstă de 95 de ani, când s-a stins.
Cartea dumneavoastră mi s-a părut un fragment din alte timpuri şi mi-a amintit de „Viaţa Românească”, de Iaşi, de Garabet Ibrăileanu, Sadoveanu, Topârceanu, Pătrăşcanu, fraţii Teodoreanu. În volbura apelor, detalii multifaţetate creează portrete precum diamantul: cu multe surprinzătoare lumini. Am avut impresia că vă cunosc, după lectura acestei cărţi, ca şi cum aş fi ghicit coordonate ale caracterului dumneavoastră.
Mi s-a părut că în unele texte – Ilarion drumarul, În volbura apelor, Ultima rugăciune – precum în uitatele tragedii greceşti, sentimentul dominant este tristeţea, direct efect al morţii. Este greu să scrii despre moarte în manieră elegantă şi cursivă; dumneavoastră o descrieţi precum un eveniment conclusiv, lăsând textul să devină catharctic, în observaţii a posteriori lecturii.
În textele Nu se mai mărită Floarea, Patimile Niculinei, în care tradiţii şi obiceiuri săteşti fac un calendar din evenimente principale ale vieţii, am regăsit profunde voci familiare, ca din poveştile bunicului Costică. Îmi amintesc de vornicul satului, sau de moaşa care adusese pe lume majoritatea generaţiei mamei mele. Îmi amintesc de ţigani, de văduve şi copile de măritat hărnicind pe la şezători. Îmi amintesc de stativele de ţesut ale bunicii Ortanţa, puse în „casa cei mare” peste iarnă, unde făceam suveici cu lână roşie sau neagră.
Pentru mine, o carte ca În volbura apelor aduce nostalgii şi păreri de rău asociate cu exilul voluntar din Dacia Felix. În nici o altă limbă de pe pământ nu se pot exprima anumite sentimente, aşa cum se descriu în dulcele grai moldovenesc. Dorul ca o picătură de miere înveninată, curge încet, alină şi arde în acelaşi timp. Dacă această carte ar putea să aibă un gust, ar fi acela al dulceţei de cireşe amare: un gust exclusiv românesc, amar şi dulce, ca amiezile prăfuite ale Moldovei unde am crescut.
Cu mulţumiri,
Raluca SANDERS
Notă
Fosta noastră eminentă elevă, Raluca Pupăză-Sanders, s-a născut la Iaşi, în 26 iulie 1977. A absolvit, în 1992, Şcoala, ,Elena Cuza”, apoi, magna cum laude, Facultatea de arte cinematografice de la California State University Northridge. Este scenaristă şi producătoare de film la Hollywood. În limba română, a publicat, în 2010, volumul intitulat Vacanţa mare, cuprinzând 24 de povestiri inspirate din lumea copilăriei şi adolescenţei sale, cele mai multe întâmplări fiind plasate în lumea ţărănească trecută din ţinutul Botoşanilor.
Prof. Gheorghe ŢIGĂU