Note de lector
Cea de-a treia carte, ce poartă semnătura bine-cunoscutului profesor şi ex-inspector şcolar Leonard Rotaru, „Dincolo de orice, rămîne nădejdea. Eseuri despre şcoală şi educaţie” (Editura „Conta”, 2011) a fost lansată, în prezenţa colegilor, profesori de limbă şi literatură română sau de cancelarie, la sfîrşitul lunii mai 2011, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” din Piatra-Neamţ. Au făcut scurte aprecieri despre carte profesorii: Luminiţa Vîrlan, inspector-general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, Adrian Alui Gheorghe, director al Editurii „Conta” şi prefaţator al cărţii („Cartea ca o poveste de dragoste”), Adrian G. Romila şi cel care semnează aceste rînduri.
Cartea este rodul unor acumulări ale profesorului L. R. în probleme de educaţie şi instrucţie, realizate de-a lungul unei întregi cariere didactice, de către un dascăl bine şcolit, cu conştiinţă profesională moştenită din familie (tatăl său a fost învăţător) şi consolidată în timp, un om care şi-a iubit meseria, a practicat-o cu înalt profesionalism, dar şi cu pasiune şi dăruire. Toate constatările şi concluzii asupra învăţămîntului românesc de ieri şi de astăzi sunt prezentate din interiorul sistemului, de către un participant activ şi, în acelaşi timp, un observator de excepţie, cu reale calităţi nu numai profesionale, ci şi culturale, dovedindu-se deloc anacronic.
Primul capitol al cărţii nu este întîmplător intitulat „A învăţa citirea”, acesta constituindu-se într-o pledoarie pentru carte, pe care autorul o consideră „patrimoniu de cultură şi civilizaţie, greu de egalat de un alt potenţial obiect cultural”, dar şi într-un omagiu adus dascălului – principalul factor ce contribuie la inocularea acestui elixir în mintea şi sufletul copilului.
Desigur, profesorul L. R. enunţă lucruri ştiute din practica pedagogică, prezentate teoretic în manuale şi tratate de pedagogie. Deosebit în pledoaria sa este felul în care sunt prezentate şi, mai ales, referirea la „mecanismele tainice” care contribuie la înţelegerea unui text citit.
Mai mult, autorul aduce, în sprijinul afirmaţiilor sale, făcute pe parcursul întregului discurs eseistic al cărţii, extrase de chintesenţă din operele marilor noştri cărturari sau din alte culturi, toate acestea trădînd aria largă de lecturi, menţionate în subsolul paginilor, notele constituindu-se într-o bibliografie deosebit de bogată şi valoroasă.
Cititorul va descoperi în cartea lui L. R. şi referiri la unele aspecte negative ale sistemului („…învăţămîntul românesc, care încă rezistă curajos tuturor manifestărilor reformatoare.”) sau la cei ajunşi „în clasă din întîmplare” şi care „pot distruge o potenţială carieră”, dar observaţiile sunt prezentate cu fineţe, cu o uşoară ironie.
Pentru necesitatea educării tinerilor în noile condiţii sociale, prin intermediul lecturii şi, în mod deosebit, prin „aplecare asupra sufletului uman”, autorul desfăşoară o întreagă pledoarie caldă, calmă, în termeni de bună-cuviinţă (V. capitolele: „Să înveţi cum este să fii mare!”, „În căutarea modelului pierdut”, „Visăm la fruct şi sămînţă”).
Şi, poate, nu în ultimul rînd, trebuie să subliniem faptul că această carte este scrisă într-o „sfîntă limbă românească”, aproape fără greşeală, în care termenii sunt folosiţi cu exactitate în definirea noţiunilor, a conceptelor. Mai remarcăm: tehnoredactarea pe calculator şi coperta, ambele semnate de Claudia Rotaru, tovarăşa de-o viaţă a autorului.
Avînd în vedere afirmaţia lui L. R., născută din citirea operei argheziene, potrivit căreia „un nume pus pe o carte încearcă cu răspundere pe cel care a scris-o”, dar mai ales a gîndului continuat: „Merită să încerci, dacă ai ceva de spus!”, suntem convinşi că autorul trebuia să scrie această carte, a meritat să facă acest gest, pentru că, într-adevăr, a avut/are ceva de spus.
Aşadar, o recomandăm atît tinerilor, cît şi mai vîrstnicilor care lucrează cu elevii, considerînd-o o chemare, „un strigăt” pe care li-l adresează Leonard Rotaru, în finalul textului: „Nu suntem noi, cei de azi, nici dimineaţa, dar nici înserarea. Nu este primul strigăt la conlucrare şi nici ultimul. Mereu va fi ceva de corectat. Meritul nostru este să aducem aminte şi să nădăjduim în puterea educaţiei. Dincolo de orice, rămîne nădejdea!”
Constantin TOMŞA