Aşa se intitulează cartea recent apărută la Editura „Nona” a Centrului de Cultură şi Arte din Piatra-Neamţ, carte semnată de profesorul Gheorghe Ţigău, acelaşi care, cu nu prea mult timp în urmă, publicase, la aceeaşi editură, albumul Lecturi pastelate. Opere literare româneşti ilustrate de şcolari.
Iniţiatorul este inimosul şi inteligentul modelator al celor două cărţi, care a văzut lumina universului într-o zi de purpură a toamnei, 18 octombrie 1944, zi ce a constituit amprenta unui început de destin ce se împlineşte şi prin dimensiuni din cuprinsul veacului al XXI-lea.
Părinţii lui (Ecaterina şi Victor) s-au ridicat la Ceruri prea devreme, tatăl suportând sentinţa unui Patriarh peste patriarhi în închisori comuniste. Ei n-au apucat să-i desluşească fiului tainele din rafturile vieţii.
Muscelean din Rucăr, a învăţat, în anii-floare, la şcoli şi licee cu istorie bogată din Câmpulung-Muscel şi Breaza, apoi a intrat în posesia licenţei eliberate de Facultatea de Filologie a Almei Mater bucureştene. Învăţăturile primite de la dascălii iluştri i-au fost malurile râului harnic cu care profesorul-filolog Gheorghe Ţigău a plecat spre marea cea mare.
A fost diriguit şi de „cuvintele potrivite” ale lui Tudor Aghezi, de mânuitorul dibaci de slove, Zaharia Stancu, de cunoscutul Mitropolit al Clujului şi Feleacului, Bartolomeu Anania, de scriitorul Octavian Paler, asta ca să punctez doar câţiva catalizatori care au avut o contribuţie nu oarecare, ci una miraculoasă, pentru a-l ajuta să treacă graniţa înţelepciunii.
După aceea, după anii studenţiei, a avut multe preocupări la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Borca şi în învăţământul nemţean ca profesor, director adjunct, director şi inspector şcolar judeţean.
Mulţimea amintirilor din copilărie, orfelinat şi facultate l-au ajutat ca, devenind pofesor, să trăiască în realitate, arzând veşnic pentru efort, creaţie şi adevăr.
Neastâmpărul cugetului l-a făcut să nu se limiteze doar la ostenitoarea trudă a profesorului-filolog. Începând cu anii ’70, a publicat studii, articole, manuale auxiliare, antologii de folclor literar nemţean şi albume literare.
Cartea Valori şi destine în Borca-Neamţ reuşeşte, prin farmecul pulsator al autorului ei, să strângă în chingi urletul vântului şi lupilor, clădeşte identităţi, potoleşte magma recesiunilor, luminează zile cenuşii, domoleşte ceasurile grăbite ale zilei, desfiinţează convenţiile artificiale, transmite cititorilor poveşti adevărate, zugrăveşte fresce ale vieţii dintr-o anume lume fabuloasă, cum este aceea a Borcii, şi compune portrete morale unor adevăraţi eroi sau unor oameni simpli.
Trăind ani îndelungaţi pe plaiurile onorate de spirite agere, precum acela al Vitoriei Lipan, a dat, în paginile cărţii sale, curs apelului din trâmbiţele stânelor de sub coastele Budacului şi Stânişoarei, strângând la lumina focului deasupra căruia se face, de când lumea, caşul cel de toate zilele, „astre ale Borcii” la nunta acestora cu perenitate.
Şi cartea aceasta care, cum spuneam, reuneşte un buchet de valori şi destine (membri ai Academiei, inventatori, universitari, cercetători, scriitori, teologi, restauratori, învăţători şi profesori de mare dimensiune, ingineri, medici, rapsozi populari, experţi în cele mai înalte instituţii ale statului, toţi neosteniţi întru creaţie, lumină şi omenie), ilustrează dorinţa autorului de a-şi păstra conturul unui om onest, ferm, consecvent, integru, care trăieşte în armonie cu ceilalţi, care înţelege necesitatea şi farmecul cărţilor, care nu se iartă pe sine şi nici nu înţelege până unde va merge globalizarea şi stingerea specificului naţional.
Mi-a fost profesor în liceu, vreme de patru ani. I-am admirat spiritul analitic. Viaţa îi este întregită de atâtea lucruri frumoase făcute pentru alţii, dar viaţa i-a fost „asemenea unui râu vijelios în susul căruia a înotat cu speranţe, izbânzi şi eşecuri”.
Conservator în sens eminescian, continuă să creadă că neamul acesta, limba, obiceiurile şi tradiţiile lui, românii toţi trebuie să rămână „împăraţi şi împărătese la casa lor”.
Prof. univ. dr. Vasile COJOCARU-FILIPIUC