În faţa agresiunii stupide şi sângeroase asupra Ucrainei a Rusiei lui Putin, Europa este azi asemenea mulţimii de oraşe greceşti din lumea antică pe care doar invazia colosalei armate persane le-a unit şi le-a dăruit cu conştiinţa unităţii lor de valori şi idealuri, cu gândul că formează o singură lume. O forţă disproporţionată şi ameninţătoare, aparent invincibilă, a fost singura în stare să unească Atena şi Sparta, rivale teribile până atunci, aducându-le sub aceeaşi comandă, cu aceeaşi voinţă de a lupta pentru libertate. De-atunci, de nenumărate ori de-a lungul secolelor, războiul dintre sclavie şi libertate s-a repetat în lumi diferite, ca un arhetip etern al condiţiei umane. Căci nu este mai întâi un război cu armate pe câmpuri de luptă, ci un veşnic conflict interior al fiecăruia dintre noi.
Când disproporţia de forţe e atât de deznădăjduită, se creează premisele eroismului, una dintre trăsăturile cele mai rare şi mai preţioase ale umanităţii. Lumea modernă, în pragmatismul ei, tinde să nege sau să persifleze spiritul de sacrificiu în viaţă, inspiraţia în arte, idealismul ca fel de a fi, şi totuşi nu există zi şi nici situaţie umană în care să nu vedem semeni ai noştri dând extraordinare dovezi de altruism şi de uitare de sine. E faţa luminoasă, partea netedă a „lemnului strâmb al omenirii” despre care vorbea Immanuel Kant. Această parte netedă există cu adevărat, în viaţa de zi cu zi, în lucrurile mici şi-n cele mari, dar mai cu seamă în momentele cruciale pentru umanitate, cum este momentul de acum. Termopile pare azi o poveste frumoasă, dar ea a fost reală şi s-a repetat adesea de-a lungul istoriei, când s-a văzut că forţa brută a uriaşelor armate poate fi umilită de voinţa umană de libertate.
Astăzi Putin uneşte Europa şi întreaga lume, împotriva intenţiilor lui, mai mult decât orice factori economici, sociologici sau culturali. Termopile este acum în Ucraina, şi eroismul Ucrainei inspiră şi unifică. Astăzi, urmărind asediul Kievului, îi privim prin grosimea istoriei pe cei câţiva soldaţi spartani rezistând unei imense armate de sclavi. Căci şi imperiul lui Putin – ce nu se identifică cu poporul rus, primul subjugat de el – e unul al sclaviei, al guvernării prin forţă brută, asemenea fostei Uniuni Sovietice din care provine şi pe care o vrea restaurată.
Termopile a căzut, cu apărătorii săi măcelăriţi până la unul, dar fără el nu ar fi existat Salamina, Maratonul, Plateea, unde voinţa de libertate, instinct uman mai puternic decât cel de conservare, a învins colosul persan. Kievul ar putea cădea şi el, şi Ucraina ar putea fi cucerită, dar deja nu mai contează, pentru că Zelenski şi luptătorii săi au intrat definitiv în zarea de aur a mitului. În acest moment ei sunt eroii umanităţii, în faţa cărora, chiar învingându-i, tiranul nu mai are nici o şansă. Unificând lumea împotriva sa şi provocând entuziasmanta rezistenţă a Ucrainei, Putin a pierdut deja războiul.
Istoria nu este o carte sau un manual, ci împletirea succesivă şi simultană a miliarde de vieţi omeneşti. Ea este prezentă nu doar în trecut, ci şi în clipa de-acum. Ea trebuie să meargă cu orice preţ mai departe. Războiul lui Putin este însă o singularitate nemaivăzută în istorie, căci e prima dată când, în spatele unor bătălii convenţionale, se profilează un deget tremurător ce se apropie de butonul Apocalipsei. Un singur om, pierdut în halucinaţiile sale, poate distruge azi definitiv dragostea, creativitatea, compasiunea, solidaritatea, fericirea, contemplaţia, zâmbetul, maternitatea, curiozitatea, inteligenţa şi atâtea alte feţe ale minunatei făpturi omeneşti.
Războiul lui Putin nu este acum cu Ucraina, ci cu fiecare dintre noi. (N.R. – Preluare de pe Facebook, 6 martie, 2022)
Mircea CĂRTĂRESCU