Cu dragoste, doamnei Mihaela!

Duminică, 18 septembrie, învăţământul romaşcan a consemnat o altfel de sărbătoare. Pensionarea anticipată a Mihaelei Ion, profesor pentru învăţământul preşcolar la Şcoala gimnazială „Vasile Alecsandri”, a marcat rolul şi valoarea educaţiei şi a exponenţilor ei. Au participat foşti colegi, foşti directori ai şcolilor unde a profesat de-a lungul carierei didactice, colegii de la trupa de teatru „Dan Alecsandrescu”, personal administrativ de la grădiniţa cu program prelungit, prieteni alături de care a cântat în corul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, familia, invitaţi care au reflectat multiplele activităţi şi relaţii umane care i-au îmbogăţit viaţa şi cariera.

O colecţie de amintiri video prezentată de profesoara Roxana Gabriela Pătrăuceanu, fost director al Şcolii „Vasile Alecsandri”, a fost un adevărat laudatio, emoţionant şi încurajator pentru cei care mai stau în cumpănă dacă o carieră didactică este o bună alegere. Raportat la un film celebru, cu la fel de celebrul Sidney Poitier, memento a fost numit „Cu dragoste, doamnei Mihaela!” La fel cum şi poezia profesoarei Georgeta Diaconu, metaforă a trenului vieţii din care unii coboară, alţii urcă…

Perfecţionistă, Mihaela Ion a învăţat şi a dat examene toată viaţa, atitudine lăsată moştenire copiilor pe care i-a dus de mână la poarta vieţii şi a cunoaşterii. Despre generozitate, drag de frumos şi respect faţă de tradiţii au vorbit cei care au cunoscut-o pe Mihaela Ion în ipostaze definitorii: în pandemie, când eram sub restricţii, a trimis o cutie cu toate bunătăţile de Paşte unei colege izolată în casă; a surprins asistenţa la serbări cu momente de balet; a făcut plăcinte şi colăcei, de Ziua României, bucurându-i pe copii cu poveşti despre strămoşi, despre datini şi obiceiuri, despre portul popular.

Doamna „Bucurie”, cum a fost numită, a dăruit şi a primit dragoste, secretul zâmbetului cu care şi-a întâmpinat zilnic, an de an, copiii. Rudă cu „Domnul Trandafir” şi ucenică a lui Nică a lui Ştefan a Petrei, ca dascălul Ion Creangă, Mihaela Ion a dovedit că cei care ne pregătesc copiii pentru viaţă au calităţi peste cele învăţate „în şcoli înal­te”: seriozitate, responsabilitate, loialitate, hotărâre, adaptabilitate, autocontrol, atitudine pozitivă, spirit de observaţie, răbdare, viteză de reacţie, capacitate de comunicare, spirit de iniţiativă, creativitate, receptivitate, rezistenţă la stres.

La sfârşit de carieră didactică, darurile şi harurile Mihaelei Ion au fost răsplătite şi cu o plachetă omagială din partea primarului municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, înmânată de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dragoş Toma. Diploma de apreciere primită de Mihaela Ion este „în semn de respect şi apreciere pentru întreaga activitate dedicată şcolii, pentru devotamentul cu care a cultivat fără răgaz prestigiul învăţământului romaşcan”.

Cristina BORTAŞ