Doctorul COSTACHE ANDONE

23-ap188-foto1.jpgDoctorul Costache Andone, eminent medic ORL, cetăţean de onoare al municipiului Piatra-Neamţ, a dece­- dat luna trecută, pe 26 aprilie, la venerabila vârstă de 97 de ani.
S-a născut la 27 septembrie 1919, în judeţul Bacău. A absolvit Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Grigore T. Popa” Iaşi, specialitatea chirurgie ORL.
În 1973 a obţinut titlul de doctor în medicină.
Între 1941-1944, a funcţionat ca extern si intern (student la Medicină) la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iasi.
Între anii 1945-1949, a fost medic secundar, medic specialist şi asistent universitar la Facultatea de Medicină „Gr. T. Popa” Iaşi şi la Clinica ORL a Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi.
Între anii 1949-1984, a funcţionat ca medic primar, şef al secţiei ORL a Spitalului din Piatra Neamţ, secţie pe care, de altfel, a înfiinţat-o. A înfiinţat şi a condus Policlinica cu Plată din Piatra Neamţ (1984-1997). A fost Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi preşedinte al Filialei Neamţ. A fost distins cu numeroase diplome şi plachete, precum şi cu decoraţiile: Crucea Meritul Sanitar, Coroana României cu Panglica de Virtute Militară, în cel de Al Doilea Război Mondial, Virtutea Ostăşească, Medalia „Tudor Vladimirescu” ş.a.
Conform eseului monografic „Costache Andone, în competiţie cu viaţa”, publicat în anul 2009, de Editura „Crigarux” din Piatra Neamţ, de-a lungul anilor doctorul Andone a efectuat peste 65.000 de operaţii şi a tratat zeci de mii de bolnavi.
Una dintre pacientele pe care le-a diagnosticat şi tratat la Piatra- Neamţ a fost celebra cântăreaţă Maria Tănase. Dar doctorul Andone a fost şi vraciul altor voci celebre: Grigore Vasiliu-Birlic, Ioana Radu, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Cornel Constantin, Dan Spătaru, Alexandru Jula, Nicu Constantin, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Mitică Popescu, Leopoldina Bălănuţă, Maia Morgenstern… (RED.)