In memoriam CĂTĂLINA BUZOIANU

(13 aprilie 1938 – 3 august 2019)

A cucerit culmi pe tărâmul artei teatrale, suport fiindu-i credinţa în profesiunea pe care şi-a ales-o şi căreia i s-a dedicat zeci de ani. A creat peste 100 de specta­cole mari – amprente pe memoria publicului. A cugetat asupra teatrului prin comunicări, conferinţe, ateliere, dialoguri, susţinute aici şi în diverse ţări, dar şi lăsând în volum bucăţi de „file îngălbenite” din caietele sale de regie, de „file albe pentru viitor”, descriind totodată „itinerarii teatrale” sau aducând „omagii” oamenilor din viaţa sa. A scris fascinant despre teatru, despre zeii lui, despre muze. A descoperit artişti – fie că i-a căutat, fie că i-a găsit întâmplător; pe mulţi i-a format, cu mulţi a mers până la răscruci de drumuri. A învăţat de la unii şi i-a învăţat pe alţii. Erudiţia ei înmagazinează tezaure ce ţin de această artă considerată efemeră…

După absolvirea Facultăţii de Teatru a lucrat la Iaşi, la Naţional, unde, după cum mărturisea, a fost foarte fericită, căci „am făcut multe spectacole, unele incredibile, printre care şi «Bolnavul închipuit» sau «Istoria ieroglifică»”. Apoi a plecat la Bucureşti, unde a montat la Teatrul Bulandra, la Teatrul Mic, dedicându-se şi pedagogiei la Institutul de Teatru şi Film, şcoala în care a rămas vreo trei decenii.

A lăsat urme frumoase şi la Studioul Casandra: în 1979, a pus în scenă, cu studenţii, „Romeo şi Julieta” de Shakespeare, cu Adrian Pintea şi Mariana Buruiană. Acel spectacol s-a jucat în Anglia la un festival, iar după reprezentaţie Pintea a fost dus de public pe braţe, de la teatru până la hotel.

Cu totul specială pentru Cătălina Buzoianu a fost „epoca” Teatrul Mic. Între 1979 şi 1985, în calitate de prim-regizor permanent, a înregistrat aici succese remarcabile: „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello, „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov, „Yvona, principesa Burgundiei” de Witolt Gombrowicz, „Dama cu camelii” de Alexandre Dumas ş. a.

După 1985, la Teatrul Bulandra montează „O dimineaţă pierdută”, după romanul Gabrielei Adameşteanu, un succes teatral despre care se vorbeşte şi astăzi. Au urmat, mai târziu, „Uriaşii munţilor” de Pirandello, „Merlin” de Tankred Dorst, „Patul lui Procust”, după Camil Petrescu, „Copilul îngropat” de Sam Shepard, „Petru” de Vlad Zografi; „Mutter Courage” de Bertolt Brecht.

Alte titluri de referinţă, montate în Bucureşti sau în ţară: „Pescăruşul” de Cehov, „Lolita” de Vladimir Nabokov, „Furtuna” de Shakespeare, „Levantul”, după Mircea Cărtărescu, „Fuga” de Mihail Bulgakov, „Pelicanul” de August Strindberg, „Chira Chiralina” şi „Mediterana”, după Panait Istrati ş. a. A montat şi în Polonia, Israel, Franţa.

„Lucrurile se fac până la capăt sau nu se fac deloc.” – declara regizoarea Cătălina Buzoianu în 2010, când îşi declara oficial retragerea de pe scena românească. Dar artistul, omul Cătălina Buzoianu a rămas permanent aproape de fenomenul teatral al ultimilor ani, urmărindu-l şi colaborând ocazional cu artişti din mediul indepen­dent.

A educat şi pregătit cu exigenţă şi, în acelaşi timp, cu multă căldură umană generaţii de regizori, printre ei Mihai Măniuţiu şi Alexandru Dabija.

A scris trei cărţi: „Novele teatrale”, „Vaporul interior” şi „Mnemosina, bunica lui Orfeu”.

A fost premiată, înainte de 1989, în ţară – Premiul Academiei Române, dar şi în străinătate – în Anglia, Polonia. După 1990 a obţinut mai multe premii anuale UNITER, premiul pentru întreaga activitatea regie, precum şi premii la Festivalul Naţional de Teatru, unde i s-au jucat mai multe spectacole. În 2018, a fost decorată de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor.

În perioada ieşeană, Cătălina Buzoianu a montat la Piatra-Neamţ două spectacole de referinţă, atât pentru Teatrul Tineretului, cât şi pentru teatrul epocii: Peer Gynt de Henrik Ibsen, cu Mitică Popescu (Peer Gynt), 1972 şi Tinereţe fără bătrâneţe de Eduard Covali, cu Horaţiu Mălăele (Dorde), 1975. (Red.)