În zi de mare sărbătoare, după slujba de transformare prin sfinţire a apei în aghiazmă, s-a ridicat în văzduh şi sufletul Domnului Profesor,
MARIAN ŞERBAN
(19.XII.1954 – 6.I.2012)
ca să completeze grupul băieţilor vrednici şi frumoşi din cer.
El întotdeauna se lăsa aşteptat, dar nicioată nu lipsea de la întîlnirile vesele ale artiştilor. Nu vorbea mult, dar spunea multe, aducea o stare de linişte, deşi era mai tot timpul neliniştit, inducea siguranţă şi confort, calma spiritul cu cîte o vorbă de duh sau cu un banc nou şi bun.
Era profesor de vioară şi, mai nou, de teorie: sensibil, discret, cuminte, manierat, ne aştepta în curtea Liceului de Artă tăcut, cu o ţigară aprinsă şi un zîmbet trist, parcă resemnat prea devreme şi pregătit pentru orice fel de soartă.
Era de-acolo! Era om de şcoală: talentat, răbdător, tolerant, înţelept, înţelegător cu toţi elevii, cald şi apropiat de toţi colegii.
Putea să asculte ca nimeni altul, te bazai pe ajutorul lui necondiţionat oricînd, pentru că Marian nu ştia să spună „nu” nimănui.
Poseda un fin simţ al umorului, care se armoniza într-un mod paradoxal cu firea lui melancolică, ceea ce îi înlesnea practicarea unei subtile ironii, ca probă a inteligenţei. Era ceea ce generic numim cu drag şi cu mult respect „prietenul nostru”, fără de care liceul rămîne mult mai trist.
Statornic şi fidel cauzei şcolare tot mai tulburate de-atîtea schimbări, el ne-a învăţat cum să le luăm pe toate-aşa cum vin, cum să plutim cu eleganţa unei lebede în furtună…, ne-a învăţat „mersul pe valuri în picioare”.
Cînd îl întrebam despre fetele lui, Alexandra şi Cristina, îi rîdeau ochii cu tot cu mustaţă, pentru că le iubea aşa de mult.
După o suferinţă cumplită, dar solemnă, lucid pînă în ultima clipă, s-a stins demn, în patul din casa mamei lui, pe care-o transformase-ntr-o icoană, cu ochii la poza nepoţelului Albert Mihai, de care era atît de mîndru.
Fără Marian, am rămas mai singuri şi mai săraci, pentru că a plecat dintre noi un OM BUN, un suflet de vioară!
Aprindem o lumină, ca un pios omagiu, pentru ca Înainte Mergătorul să-i călăuzească paşii sufletului lui blînd şi ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să îl aşeze la un loc cu drepţii, să-l ierte şi să-l odihnească în pace!
8 Ianuarie 2012
Prof. Dida VASILCA