ANTOLOGIA REVISTEI APOSTOLUL

Eminescu

La zidirea Soarelui, se ştie,

Cerul a muncit o veşnicie,

Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,

Ne-am ales cu domnul Eminescu,

Domnul cel de pasăre măiastră,

Domnul cel de nemurirea noastră –

Eminescu.

Suntem în cuvânt şi-n toate,

Floare de latinitate

Sub un cer cu stele sudice!

De avem sau nu dreptate,

De avem sau nu dreptate,

Eminescu să ne judece!

Mi-l fură, Doamne, adineauri

Pe înaltul domn cu tot cu lauri.

Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,

Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,

Nu ştiam că doina mi-o furară

Cu străvechea şi frumoasa Ţară –

Eminescu.

Acum am şi eu pe lume parte:

Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,

Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,

Acum nimeni nu mă poate minte.

Bine ai venit în casa noastră,

Neamule, tu floare mea albastră –

Eminescu.

Suntem în cuvânt şi-n toate

Floare de latinitate,

Sub un cer cu stele sudice!

De avem sau nu dreptate,

De avem sau nu dreptate,

Eminescu să ne judece!

Grigore VIERU