Interviuri în dimensiunea românească – De ce ar trebui să citim această/ o carte?

 

De obicei când vreau să cumpăr o carte sau mi se oferă cu sau fără autograf, se insinuează întrebarea de mai sus şi caut să găsesc argumente pentru a o citi.

De regulă, primele argumente în favoarea lecturii se află în aspectele exterioare, pe coperta I (numele autorului cunoscut din cărţi citite anterior, titlul şi subtitlul cărţii, numele editurii, uneori şi al colecţiei şi imaginea) şi pe coperta a II-a (sumare date biobibliografice, texte scurte despre conţinutul cărţii sau chiar citate din aceasta).

Alte argumente se găsesc fie pe foaia de titlu, pe paginile preliminarii în care sunt date referitoare la alţi realizatori ai volumului respectiv, precum şi texte ce preced conţinutul propriu-zis (argumente ale autorului, prefeţe) sau de la sfârşitul volumului (menţiuni bibliografice, note, dicţionar, iconografie, postfaţă). Uneori, şi cuprinsul, dacă există, poate conţine argumente care să determine hotărârea de a citi cartea respectivă.

În cazul de faţă, primind cartea semnată de Tiberiu Roşu (Interviuri în dimensiunea românească), însoţită de solicitarea de a realiza o postfaţă, am plecat în căutarea unor argumente în plus faţă de cele la care am făcut deja referire. Cauza care ne-a determinat să găsim şi alte motivaţii s-a născut din cunoaşterea faptului că interviul, această specie publicistică, îmbracă mai multe forme şi dă naştere unei game variate de interes pentru conţinutul unor asemenea convorbiri. De la banalele şi neinteresantele discuţii premergătoare unei angajări, la capodopere ale speciei care au devenit celebre din punct de vedere al interesului cultural.

Aşadar, în speranţa că aceste rânduri pe care autorul va binevoi să le aşeze la sfârşitul cărţii sale, iar cititorii care vor încheia lectura la ultima pagină, îşi vor compara propriile impresii cu ale noastre, prezentăm în continuare câteva aprecieri, desigur subiective despre valoarea celor 16 texte care alcătuiesc volumul. Deşi pare nefiresc, întreprinderea noastră a început cu citirea cuprinsului unde am avut ocazia să ne aflăm în faţa unei surprize deosebit de plăcute, aceea de a constata că numele celor 16 intervievaţi de Tiberiu Roşu sunt tot atâtea personalităţi ale vieţii noastre culturale pe care noi înşine am avut ocazia pe unii să-i întâlnim, pe alţii să-i urmărim în diverse domenii în care şi-au desfăşurat sau îşi desfăşoară activitatea, multora cunoscându-le operele. Acesta a fost argumentul care ne-a determinat să începem lectura neîntârziat, considerând că ne aflăm în faţa unei cărţi de excepţie. Această convingere s-a întărit pe parcursul lecturii, devenind certitudine şi iată şi alte motive.

Pentru a nu da naştere unor interpretări nelalocul lor autorul a aşezat cele 16 interviuri în ordinea alfabetică a intervievaţilor. Toate cele 16 interviuri, prin conţinutul lor, alcătuiesc o imagine a societăţii româneşti din ultimul secol dar şi din perioada postdecembristă aşa cum au trăit-o şi au văzut-o cei 16 interlocutori ai autorului, mai ales că aceştia sunt aleşi dintre numele reprezentative ale mai multor domenii de activitate şi medii sociale: cadre universitare şi oameni de ştiinţă (Liviu Antonesei, Constantin Bălăceanu Stolnici, Tudor Ghideanu, Nicolae Manolescu), oameni ai scenei (Radu Beligan, Dan Puric, Dionisie Vitcu), scriitori şi publicişti (Liviu Apetroaie, Ana Blandiana, Daniel Corbu, Emilian Marcu, Tudor Opriş, Cassian Maria Spiridon, Horia Zilieru). O imagine aparte este realizată în această carte asupra unei perioade întunecate din istoria noastră, de tristă amintire din primii ani ai instaurării regimului comunist, imagine realizată prin trei interviuri în care interlocutorii depun mărturie atât prin relatarea perioadei de detenţie ca în cazul lui Grigore Caraza, cât şi prin relatările Anei Blandiana şi ale Măriucăi Vulcănescu (fiica filozofului Mircea Vulcănescu) despre chinurile îndurate de cei apropiaţi lor în perioada comunistă.

Valoarea acestei cărţi constă şi în faptul că Tiberiu Roşu aşează la începutul fiecărui interviu câte o succintă dar consistentă notă biobibliografică a fiecărei personalităţi. Nu putem încheia aceste câteva constatări fără a sublinia două virtuţi conţinute de două dintre cele 16 texte ale cărţii. Avem în vedere analiza deosebită, concretă şi reală a fenomenului literar, mai ales a poeziei contemporane, analiză efectuată de Emilian Marcu şi, nu în ultimul rând de interviul cu poetul Horia Zilieru, un adevărat poem în proză ce are în centrul un portret superb al poetului român din Basarabia, Grigore Vieru. De altfel, acest ultim interviu încheie în mod fericit un volum în care sunt oferite câteva modele demne de urmat, o carte ce merită a fi citită şi datorită faptului că autorul are ştiinţa de a pune întrebări şi de a alcătui o carte, care pe lângă multe cunoştinţe oferă multiple virtuţi literare.

 

Constantin TOMŞA